De ziua cărții mă uit cât de lejer și nepăsător își ning cireșii floarea. Cu câtă înțelepciune trăiesc clipa. Carpe diem! Naturalețea lor de je m’en fiche, acel quelque chose care îi face speciali, unici, inimitabili și necesari… Ca pomul e și omul. Și scriitorul, că prin extensie e ziua lui. „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”. Are amprenta lui și propria, unica, inimitabila, aripă de înger. Talantul lui.
Cărțile sunt semințe. Dacă-s plantate-n sol bun, sol potrivit, dau rod și zboară. Dar plantele nu sunt la fel. Unele vor soare, altele dimpotrivă, umbră… Și omul și pomul și cartea doar pe drumul și la locul potrivit rodește. Și cu oamenii care îi udă rădăcinile.

De ziua cărților vă spun că în curând (ei, nu extrem, adică va mai fi o lună, maxim două) o să vină o nouă carte? Una începută aici pe blog. Știți voi… A fost multă gălăgie în jurul ei pe atunci. Eh, dar ce vremuri! Kara și Payam… O prietenie între Toronto și Vancouver…
Cărțile se coc când se coc. Uneori se scriu trei sferturi și vine momentul când înfloresc.