
Vă mai amintiți de Pași?
Oamenii se grăbesc și vor totul nou. Cărțile se așează cuminți prin biblioteci. 2018 pare acum un secol, dar periodic e cineva care descoperă Pași, apoi invariabil se îndrăgostește de Nicole și Alex.
Nu am mai spus noi prea multe, dar dacă domnul Timp ne permite, vom scrie și continuarea.
Secolul vitezei în care se consumă iute totul… Uneori superficial. De aceea, când dau de o bucată de text consistent sunt mai bucuroasă decât Yogi Doggy la un os de calitate.
Florina nu doar că a citit Pași, dar în stilul ei conștiincios a făcut o recenzie de cinci stele pe care a publicat-o la Catchy.
Îi mulțumesc tare că e așa de caldă și de harnică și de serioasă. Un om rar.
„Pași, de Em Sava și Axel este un roman apărut în 2018, la Editura Erikon din București. Cartea, scrisă “în coautorat” cum îmi place mie să spun, captivează cititorul încă de la primele pagini.
Să o descopăr pe Em Sava și altfel decât din paginile romanului ei de succes – Ana, a fost pentru mine o adevărată încântare. Deși “Pași” este o carte de ficțiune, și nu una biografică, Em a împrumutat personajului principal feminin – Nicole, câte ceva din trăsăturile sale de personalitate. Dar, desigur, asta înțeleg cititorii care erau deja familiarizați cu stilul ei, fie de pe blogul personal, fie din articolele sau interviurile pe care Em le-a acordat de-a lungul timpului.
Despre partea masculină, ale cărei rânduri le găsim începând din capitolul al doilea, și care în carte se numește Alex, nu știam mai nimic. Coperta și o simplă căutare pe internet a blogului “Texte pe față” mi-au furnizat ceva date despre jurnalistul, de profesie inginer, Axel. Suficiente cât să înțeleg de ce personajul lui are meseria pe care o are. O meserie atipică, spun eu, pentru un personaj de roman de dragoste, în care neprevăzutul și senzațiile tari sunt la tot pasul. Nu dezvălui mai multe, spun doar că mie personal mi-a plăcut extrem de mult ideea. A venit ca un răspuns la întrebarea mea oare ce simt oamenii aceia a căror muncă este atât de solicitantă, de obositoare și care presupune atâta responsabilitate și sânge rece? Pentru că da, Alex, personajul masculin este un dur în aparență și un suflet cald pe interior. Adică exact ce caută Nicole.
Acțiunea romanului, fiind o carte de dragoste, începe cu niște rânduri meditative. Și, chiar de suntem la început, încă de acum apar primele laitmotive.
Apoi, treptat, personajele încep să se contureze.
Într-o carte scrisă de două persoane, care nici măcar nu sunt soț și soție în viața reală, detaliile joacă un rol extrem de important. Primul detaliu legat de munca ce stă în spatele scrierii unei asemenea opere literare este cel dat de umor. Și sunt glume pe care le poate înțelege nu doar un român, ci oricine este atent la modul cum privesc lucrurile cele două personaje principale. Pentru că noi toți avem propria percepție asupra vieții. Iată mai jos la ce mă refer:
Nicole: “Omul legii coboară tacticos, își aranjează pantalonii într-un gest ridicol, tușește, se oprește în fața noastră și se bălăbăne ușor…”
Alex: “polițistul de la volan coboară tacticos, săltându-și nădragii cu un gest elegant”.
Exemplul de mai sus este doar unul dintre multele exemple în care autorii ne ajută să înțelegem câte ceva din psihologia masculină și din cea feminină pentru că de regulă, noi, femeile, obișnuim să gândim mai mult cu inima, în timp ce bărbații sunt mai cerebrali. Desigur, asta se întâmplă de la caz la caz și adaptat fiecărei situații în parte.
“Pași” este ca un film bun pe care-l urmărești cu sufletul la gură. Pe măsură ce se succed scenele, realizezi însă că povestea lor de dragoste a început cu stângul. Deși pare că s-a derulat cu repeziciune așa cum trec mașinile de pe autostrăzile aglomerate și ei doi parcă se cunosc de o viață. “Dragostea este oarbă”, însă,iar Alex și Nicole, deși adulți, se lasă pradă doar instinctelor, fără să se gândească o clipă la consecințele faptelor lor. Pe cât de cerebral, de responsabil și de echilibrat este Axel la locul lui de muncă, sau mai bine zis, în locurile unde-și prestează activitatea, pe atât de instinctual este în relația lui cu Nicole. Femeia apare în viața lui într-un moment în care el probabil avea nevoie să înceapă să creadă din nou în iubire, iar acest lucru, se pare, este valabil și pentru ea.
Romanul este scris la persoana întâi și asta-i oferă o mai mare sensibilitate și plasează cititorul în mijlocul poveștii. Cei doi analizează situațiile lor de viață și se analizează continuu pe durata cărții. Capitolele par uneori ca un fel de terapie, iar sinceritatea cu care sunt descrise anumite emoții trăite, conferă autenticitate operei.
Problemele, ca în orice cuplu, nesudat, apar desigur atunci când tot ce a fost ascuns, cu intenție sau nu, începe să iasă la lumină. Așa cum nu poți construi un bloc de 20 de etaje pe o temelie șubredă, la fel se întâmplă și cu relația înfiripată între ei, e vulnerabilă precum un “o virgulă neagră înaripată” rănită. Și, încet-încet, cu cât cei doi amână să dea cărțile pe față și să joace cinstit până la capăt, situația scapă de sub control. Nicole este conștientă că se minte, chiar ea recunoscând asta: “simt că mă mint, dar sunt carne de om, țărână cu suflet și dor”. Aparent, ea nu are curajul de a pune stop unei vieți trăite în minciună și a începe mai devreme una nouă.
Scriitoarea Em Sava nu se dezminte, ea are același stil pe care eu îl știu din romanul Ana. Metaforele, epitetele, comparațiile și celelalte figuri de stil sunt atât de frumoase, de bine alese și de expresive încât ai impresia ca cititor că ea doarme cu vreo 5 dicționare sub pernă. Pe mine, stilul ei de scris m-a captivat definitiv și iremediabil.
Despre stilul lui Axel, însă, nu știam nimic. Așa că uimirea și încântarea au fost cu atât mai mari cu cât am văzut pe tot parcursul cărții cât de bine îi ține piept partenerei lui de scris. Nu o să-i compar cu doi șahiști antrenați într-o partidă captivantă și care se termină cu o remiză, ci mă gândesc mai mult la doi înnotători prieteni care ajung în același timp la mal cu un chip senin, fără să fie încruntați sau stresați de aventură. Așa a părut munca lor la acest roman, ca și când ar fi fost o echipă extraordinar de bine sudată. Spre deosebire de personajele lor care, cum am mai spus, au fisuri în fundație și au mult de luptat pentru a fi împreună.
Limbajul folosit de Axel în toate capitolele destinate personajului creat de el, este extraordinar de cizelat, de bine scris, de expresiv și de sensibil.
Nu este de neglijat nici modul în care cei doi autori au găsit de cuviință să folosească nuanțele cuvintelor “liniște” și “tăcere”. S-au jucat continuu cu aceste două cuvinte, spre deliciul cititorului. Foarte potrivită este și introducerea în carte a cuvântului din titlu, care apoi spre final, se repetă exact la momentele cheie.
Asta mi se pare un merit extraordinar al unei cărți scrise “în coautorat”, faptul că cititorul, indiferent de soarta pe care o vor avea personajele la final, are de la început și până la ultima pagină senzația că a citit o carte la care s-a muncit mult, o carte în care scriitorii au investit timp, energie, pasiune și talent. În ce mă privește, aș citi oricând pe viitor o altă carte semnată de cei doi autori pentru că mi s-au părut extrem de potriviți pentru ideea aceasta originală de a da viață fragilei Nicole și masculinului Alex.
“Pași” poate fi povestea oricărui om, în definitiv, care nu și-a făcut la timp curățenie în viață și care se poate trezi în mijlocul unui carambol pe o autostradă aglomerată din care nu mai știe cum să iasă. Un om care, scăpat dintr-un accident nici nu e conștient pe moment cât de grave îi sunt rănile, pe care, din cauza adrenalinei, nu le simte la adevărata intensitate. De aceea, nota meditativă în care e gândit romanul, întrebările pe care și le pun personajele, procedeul folosit – introspecția psihologică și faptul că e o carte scrisă la persoana întâi, îl pun pe cititor pe gânduri sau din contră, îl fac să se simtă foarte bucuros că, spre deosebire de personajele care sunt destul de neliniștite, el și-a făcut curățenie la timp. Și-a pus ordine în viață, în relațiile pe care le are, fie ele de prietenie sau nu, dar și în sentimente. Nu o să spun mai mult, ci voi lăsa cititorii să descopere ei înșiși viața complicată și palpitantă a protagoniștilor cărora scriitorii Em Sava și Axel le-au dat viață. ”
Mulțumesc, Florina!

Eu voi reciti Pașii curând 😀
LikeLiked by 1 person
Să-mi spui cum ți se par la recitire. 🙂
LikeLiked by 1 person
Sigur 😀
LikeLiked by 1 person
Chiar îmi era dor. Şi tare-aş vrea să mai primim veşti despre Nicole şi Alex! Da, bine, am răbdare 🙂
Consistentă şi frumoasă recenzia!
LikeLiked by 2 people
Cu timpul e cea mai mare problemă. Și cu SIONO care îl absoarbe. Dar ai văzut ce minunății ies la iveală. Apropo, frumoasă tare prefața ta la Lucette.
LikeLike
Te cred, Em. Dar da, ies minunăţii şi vă felicit pe toţi.
Eeee, mulţumesc din suflet! Ce mult mă bucur că îţi place!
LikeLiked by 1 person
O recenzie de 5 + 2 stelle, ultimele doua atribuite coautorilor care, chiar daca nu sunt parteneri de viata, traind fiecare în alta dimensiune a perceptiei, sunt pe aceeasi frecventa si lungime de unda, într-o conexiune a literelor, simbolurilor si caracterelor, asemeni gemenilor se sincronizeaza în Pasi cadentati, ritmati, minunati, ca o melodie de dans în care flacara dragostei firesti, arde cu foc mocnit, mistuind încet materia vie, transformând-o în cenusa luata de vânt, raspândita în aer pe mare si pamânt.
Un weekend sublim, minunat, binecuvântat cu Pasi minunati, luminati, cadentati, spre Sionul ceresc, draga EM.
LikeLiked by 2 people
Mulțumim mult, Iosif!
LikeLike
Mi-e tare dor de pași. Merită recitită, dar și așteptarea continuării merită. 😊
LikeLiked by 1 person
Da, au venit așa, ca un fuior de oameni dragi care au pășit printre file. Unii s-au recunoscut, alții au empatizat cu protagoniștii. Alții au fost poate șocați. Merită continuarea. Timp să fie. 🙂
LikeLiked by 1 person
Vai Em, am atât de multe complimente de la tine că am zis eu că-mi fac așa un panou și mi-l agăț pe undeva cu toate vorbele astea ale oamenilor dragi și dulci din viața mea. Mulțumesc mult și eu, a fost super plăcut să văd echipa voastră, nu cred să mai fi citit cărți în 2 până la Pași, și mi-a plăcut tot ce ați ales voi: titlul, meseriile celor doi protagoniști, modul cum se joacă, se completează, cum văd ei lucrurile, dar mai ales cum le simt. O lectură foarte antrenantă și extrem de plăcută, umană. Vă felicit pe amândoi, tare ideea de a scrie împreună. Să avem o primăvară frumoasă-frumoasă!
LikeLiked by 1 person
Fă-ți acel panou, pentru că nu sunt complimente gratuite. 🙂 Da, litera e o plastelină de fapt. Se pot construi atât de multe cu ea. Și, cu cât o modelezi mai mult, cu atât e mai moale, mai flexibilă, mai docilă. 🙂
LikeLiked by 1 person
P.S.: mamă, merge și la mine butonul de LIKE, ce tare! 🙂
LikeLiked by 1 person
Cand am terminat Pasi, am spus atunci ca, dincolo de ce mi-as fi dorit eu pentru Alex si Nicole, nu m-a dezamagit deloc finalul, care lasa loc imaginatiei fiecarui cititor in parte. Intre timp am recitit, total sau partial, Pasii si m-am simtit de fiecare data la fel de legata de povestea protagonistilor ca si cum as fi citit-o pentru prima oara. Si nu, nu mi-am schimbat parerea, dar nu pot spune ca nu astept continuarea, pentru ca iubesc modul in care stapanesc cuvantul Ela si Radu care, separat sau impreuna, reusesc sa ajunga fara nici un efort la sufletele celor care ii citesc.
si uite cum, mi-am creat iar acea stare care ma face sa ma strecor pe urmele pasilor Nicolei sau ale lui Alex ca si cum ar fi pentru prima oara, pentru ca da, imi este dor de Pasi si emotia pe care mi-au lasat-o de fiecare data.
LikeLiked by 1 person
Da, Pași a avut un efect așa de frumos. În plus Pași ne-a apropiat pe noi două. Ne știam de o vreme, dar Pași au făcut pașii. 🙂
LikeLiked by 1 person