Scrisul vine la pachet cu atribuțiuni frumoase, uneori pline de emoție. Una e să scrii, alta să povestești, mai ales în direct.
Acum câțiva ani, când eram toată ascunsă sub pălăria anonimatului, aș fi jurat că ziua asta nu se va întâmpla niciodată. Decât poate cu pistolul la tâmplă. Dar never say never, nu-i așa? Mai un pas înainte, mai un căzut în genunchi. Ori îți sare pălăria sau pur și simplu niște întâlniri care nu sunt deloc, deși par, întâmplătoare.
Pe scurt am apărut în două evenimente online, unul dintre ele în direct.

După șezătoarea literară la Timpul-Belgia, cu oceanul pașnic așezat între noi, cu Nicoleta Beraru și Simona Prilogan, a urmat interviul de la emisiunea Puls TV, a Feliciei Stepan în Canada. Chiar dacă ambele manifestări au stat sub semnul cărții, culoarea emigrării și-a pus parcă mai pregnant amprenta în cea de-a doua emisiune. „Ce oameni ți-au influențat viața?” m-a întrebat printre altele Felicia și întrebarea a creat un adevărat brainstorming, pentru că o serie de persoane sunt așezate pe parcursul tău, ca niște semafoare: galben, roșu, verde. Și direcția ta e ușurată sau întârziată de aceste culori.

Firește că după ai tăi, părinții în general, care prin educație și exemplu îți creionează un destin, sunt oamenii de care te „ciocnești” în viața de adult. Oamenii calzi, de suflet sau, dimpotrivă, oameni care se pun într-un fel sau altul de-a curmezișul. Toți avem parte de asta, pentru că în pădure cresc și flori, dar și urzici. Așa ne șlefuim, așa ne formăm, așa creștem spiritual. Cum emigrarea înseamnă un soi de a doua șansă, pentru că e plină de începuturi, la întrebarea Feliciei mi-a venit în minte Monica Petruș, omul care mi-a întins prima mână de ajutor, extrem de prietenos și cald. Apoi Stella Barbu-Cănănău. La grădinița ei am făcut voluntariat ca să am experiență canadiană. Apoi ea m-a invitat într-o după-masă ploioasă la Chapters. Dacă aș fi fost Cenușăreasa și mi s-ar fi transformat bostanul într-o trăsură, nu aș fi fost mai impresionată decât am fost de acel regal al cărților. Veneam din România anilor 2001 unde librăriile erau mici și modeste. Chapters era un uriaș, un magnat al cărților, de o calitate cum nu mai văzusem. Îmi venea să-mi țin respirația în preajma rafturilor impecabile.
Dar puteai să stai la o cafea și un ceai și să răsfoiești ce dorești. Adică ORICE DOREȘTI. Paradis, nu altceva.
Mi-a dăruit două cărți pe care le țin cu cinste în bibliotecă –  un album de artă – știa de pasiunea mea pentru pictură – am și pictat de altfel pentru grădiniță ceva afișe, povești – și o carte de poezie.
Amintiri calde cu frumoasa și buna Stella. Am întâlnit oameni minunați, români sau canadieni, așa cum avea să fie primul meu șef, un om pâinea lui Dumnezeu. Sau Teresa Onsen, o minune de om. Am cumpărat prima casă cu ea și primele întâlniri au fost lecții despre noua țară, despre noul oraș, despre case și achiziția pe care doream să o facem. Am mers pe mâna ei și bine am făcut. Și de câte ori destinul ne-a încrucișat pașii, Teresa ne-a spus vorbe înțelepte, de suflet și învățătură. Sigur că lista e lungă, dar deja am povestit prea mult. J

Da, netul mi-a făcut fițe, iar eu am observat abia când am văzut la rândul meu emisiunea. Și am gafat și eu. Însă, una peste alta a fost o experiență nouă și interesantă.
Așa că azi, la cafea vă servesc cu ecrane, deși ne e plină viața de ele…

Emigrarea are multe culori, iar noi construim, ca furnicile, mici mușuroaie pe unde ajungem, mici Românii. Și ne adaptăm din mers, ne arcuim cum se cere și cum putem.
Îi iubesc și admir pe toți făuritorii de românesc. Din România sau din afară.