Mulțumesc, Cristina Dinu!
Am cunoscut-o la Bookfest, dar o știam în primul rând din cartea ei, apoi de la Românii au talent. E inimoasă și adevărată. Genul acela care-ți spune verde-n față ce crede. E minunată.

A doua carte pe care o citesc, scrisă de Em Sava.

A doua călătorie departe, pe aripi de emoții, pe pale de vânt și pe sclipiri de gânduri.

Cu cât citesc mai mult de la ea (din cărți, de pe Facebook) cu atât mi-o imaginez ca fiind compusă din toate emoțiile umane, condensate și îmbrăcate în piele de om. Am cunoscut-o pe viu și ce-i drept, parcă-mi vibra în brațe, nu se simțea ca orice om .

E delicată în cuvinte și le așează atât de frumos de parcă ar vrea să te mângâie și să te strângă în brațe la fiecare propoziție.

În “Ana” a reușit să aștearnă povești grele de viață, într-un mod atât de frumos, încât îți este drag de ceea ce citești, chiar și atunci când parcurgi cuvintele unei tragedii.

În “Orizuru” a adunat o colecție de trăiri, de întâmplări din cele două țări “mame” ale ei, România și Canada.

Cu fiecare poveste parcursă mi-am imaginat-o râzând, plângând, fiind entuziasmată sau speriată cu pasiune, cu dedicare, cu toată ființa ei, nelăsând nici un gram de emoție să fie irosit.

În fiecare cuvânt simți dragostea ei pentru viață, vezi copilul ei interior fascinat de miracolele existenței, atingi un pic, firav, modul ei de a selecta frumosul din orice experiență a vieții.

Orizuru este despre oameni, despre amintiri, despre trăiri, dragoste și schimbări.

Em este un om care a cunoscut greul, dar a ales să trăiască frumosul, prin asta devenind un autor capabil să trasmită subliniat, îngroșat și cu litere de tipar: “Omul sfințește locul!”.

Mă uitam la poza din carte, cea din a doua imagine și îmi fredona în minte “Şi totuşi există iubire/Şi totuşi există blestem,/Dau lumii, dau lumii de ştire/Iubesc, am curaj şi mă tem”.

Îmi place viziunea ei caldă despre lume. Îmi place bucuria cu care acceptă evenimentele vieții, ușurința cu care găsește sclipirea din oameni și fermitatea cu care stă departe de urât.

Aș putea spune că Orizuru este o mică hartă cu GPS către emoțiile din noi, alea inocente, pierdute odată cu ignorarea micilor detaliile din jurul nostru și din noi.

Cartea o găsiți la Siono Literar

Orizuru

P. S. E prima recenzie la care am emoții în privința gramaticii După o listă frumos organizată în care Em și-a consumat din timpul ei ca să-mi facă câteva observații utile, ar fi trist ca tocmai în recenzia ei să greșesc. Culmea este că nu am avut emoția asta când am scris despre “Ana”, dar acum știind din Orizuru că a fost profesoară de Limba Română, stau cu teamă