Scriu aici.
Scriu deși imaginile care vor pendula multă vreme pe retina mea internă nu se vor șterge vreodată.
Scriu aici imaginea unor șiruri de tineri de 22 de ani care îmbrățișau o mamă.
Am crescut împreună cu tatăl lui.

O. e gravidă. Prima veste despre venirea lui.
O. are un băiețel. Cam bolnăvior. Dar copiii se repară iute.
P. nu.
Am venit în Canada. Înainte de plecare m-am întâlnit cu tatăl lui P. Adică prietenul meu.

Nu aproba emigrarea.
Peste patru ani aveam să aflu că au venit și ei. În Montreal.
Cum așa? Tu ziceai că nu ai pleca…

P. e bolnav. În Montreal este cel mai mare centru de….
2016. Ne-am dus să-i vedem. P. avea 6 ani.

Năstrușnic. Băiețel pus pe rele. Haios. O: P, fii cuminte!
Apoi la noi. Un an mai târziu. Îmi place la tine – mi-a spus.
Ne-am împrietenit tare.
El căra un Dinozaur bleg.

Cu ei la Niagara.
P. fii cuminte! Mănâncă tot.
Privire ghidușă.
Eu: Păi, am crezut că tu ești cuminte.
P. Sunt cuminte. Uite! Mănânc tot din farfurie.

P: Mami! Am uitat să-mi iau enzimele!
Un cuvânt mare pentru un puști de 6 ani.

P. are nevoie de transplant.
P. a trecut cu bine.
P. e rău. Organismul i-a rejectat organele noi.
S-a întâmplat o minune. P. va primi a doua grefă.
P. e rău. Organismul e epuizat.
P. e în comă indusă.
P…………………………………….

Un șir de tineri de 22 de ani îmbrățișând o mamă fără copil.
Un copil doarme.