Dragă prietene, Valentin Anghel
Nu mă cunoști, nu te cunosc, dar tipologia umană se repetă la nesfârșit, așa că printre prietenii tăi există cu siguranță un om ca mine. La fel și în ograda mea sunt sigură că unul dintre amici are exact caracterul tău. În concluzie:  nu mă cunoști, dar practic mă cunoști. Ca să-ți demonstrez, ca să-mi dai credit în ceea ce spun, ai mai jos:
ME- DEFINIȚIE:
-cred în mine și în puterile mele.
Am primit un talant pe care l-am plantat în grădina mea.
Cu foarte mult suflet. Și rodul a fost culoarea. Semințele le-am replantat, după aceeași metodologie –  o cantitate impresionantă de suflet. Și a rodit din nou,  de data asta cuvânt.
– sunt un om puternic. Credibil (nu credul) și serios. Amuzant, dar serios.
Nu-mi plac prea mult numerele, cu toate acestea unele, excepția de la regulă, ajung să-mi zâmbească, să le zâmbesc.  Și cum să nu le iubești când spun big credit? Vezi mai jos:

– cred în om. Indiferent că e mare sau mic, slab sau gras, femeie sau bărbat.
– știu să vând. Sunt un excelent om de afaceri. Mi s-a spus că aș putea vinde zăpadă la eschimoși. E impropriu spus vând,  oamenii doresc ceea ce am de oferit.
Pentru că le ofer/ mă ofer onest. E praful meu de stele. Dulci și sărate. Sweet & Salty. Primesc și dau credit rapid. Condiția mea e calitatea cuvântului, gândului, mesajului.
– sunt iubită. Am un credit de nevoi personale asigurat de el, omul meu drag. Mă creditează cu:
Atenție totală
Vorbe frumoase
B unătate profundă
Sinceritate absolută
El e de vină dacă-mi vine să cânt:
Cred-it pentru tine
Cred-it pentru mine
Credit pentru noi… noooi doi
și-ale tale buze moi… 🙂
creeedit AVBS!” (muzica trebuie să ți-o imaginezi)
Știi care e povestea noastră? O poveste pe care s-ar putea să o știi. Poate ai trăit-o și tu. La început a fost poezia. Apoi a început să plouă și s-a născut proza între noi și am avut nevoie de un cuib. De un acoperiș. De prima casă. Atunci a venit el. Brokerul. Știi? El e personajul pozitiv din poveste. Te informează și te ajută. E luxul tău gratuit.
Așa am obținut prin AVBS un credit bancar. Ușor. Extrem de ușor.
Pentru orice credit e nevoie de un istoric bun, o reputație solidă, seriozitate și multă muncă. În cazul unui credit bancar trebuie să respecți condițiile rambursării.
Creditul on-line e mai greu de obținut și mai ales de păstrat.
Cum câștigi credit în mediul online?
Trebuie:
– să fii o voce care se distinge din mulțime, să ai ceva deosebit… nimicuri și fantezii speciale.
– talent, inspirație, dar și multă transpirație/muncă. În spatele literelor se ascunde efortul, pentru că fiecare cuvânt vine cu o menire, cu o unduire. E un fel de… armonie acvatică, cu personalitate.
– prezență – online-ul te acceptă greu, te uită ușor.
– atenție la mesaj/cuvânt – dacă ți-ai  compromis reputația, creditul e pierdut definitiv. Dar dacă românii știu românește , jonglează cu vorbele și  fac slalom creativ, creditul e oarecum garantat.
– respect – pentru tine, pentru cuvântul tău, dar mai ales pentru cel care te citește.
Sunt blogger, iubitor și născător de cuvânt, cu un blog relativ nou (un  an și jumătate), dar cu sindrom de Făt- Frumos. Crește… natural ca aloe vera.
Așa s-ar spune după numere și statistici.
Așa îl văd, așa îl simt, așa îl vreau.
Am multe proiecte în minte și deschid curioasă fiecare ușă din fața mea. Spring SuperBlog  a fost provocarea de-acum. O încercare grea, cu ore multe de trudă, cu adrenalină. Am învățat ca-n sesiune pentru fiecare probă, apoi am colorat fiecare subiect cu mine și ca mine. Aici și acum am început să-nșir mărgăritare și să citesc litere stacojii.
Știi? SuperBlog chiar e o poveste.Dragă prietene, în 2007 ai pus bazele Companiei AVBS Credit, consultanțe în domeniul financiar. Azi, nouă ani mai târziu, eu îți propun un nou proiect: înființarea unei companii de intermediere credite on-line, pentru făuritorii de cuvânt, căci ei locuiesc cel mai adesea în puf de nori. În poezie.  Brokeri pot fi partenerii media și bloggerii parteneri.
Ce spui?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016.

„Zările de farmec pline,
Strălucesc în luminiş;
Zboară mierlele-n tufiş
Şi din codri noaptea vine
Pe furiş”
Ooops! Mai să cad din pat… Mă trezesc zâmbind. Ce-oi fi avut să visez în versuri?
Un soare zdravăn îmi ciocnește în geam și îmi spune bună dimineața cu toți dinții.
El doarme tun. N-are treabă nici cu soarele, nici cu luna. Țuști din pat, pe furiș, vorba lui Coșbuc! Închid mai bine jaluzelele și mă strecor afară din dormitor.
Iubesc diminețile. Liniște în casă. Doar eu mă mișc în ritmul meu de Speedy Gonzales în variantă feminină, pe repede-nainte. Cum de ce? C-așa-s din fabricație.

Pregătesc totul și abia apoi îmi trezesc leneșul.  Invariabil diminețile mele sunt un slalom bucătărie-baie și invers. Sunt o sportivă de performanță între cele două încăperi, pe care le exploatez la prima oră cu rezultat maxim, înainte să se trezească el, bărbatul. 
În baie:  ,,Veselă e periuța, toată ziua se dă huța…”,  apa rece, tonicul… „la, la, la, la.”
Mă studiez… mda. Am nevoie de o epilare rapidă. Îmi place să am pielea fină tot timpul anului, fie vară, fie iarnă. Mă uit ce creme depilatoare am și mă hotărăsc pentru cea îmbogățită cu ulei de Argan, cu un efect amazing în doar trei minute…  dar îmi amintesc și vrrrr în bucătărie, pun apă la fiert…. piruetă înapoi în baie: întind crema depilatoare,  apoi fuga la bucătărie unde apa clocotește. Pun ouă la fiert – fix trei minute ca să fie moi.
Timp suficient să râșnesc boabe de cafea, să pregătesc filtrul și țac-pac.  Aroma de cafea începe să-mi spună povești braziliene…
Așez fața de masă, farfurii, tacâmuri, cești. Coș de pâine, șervețele. Dulceață și miere, unt de arahide. Hmmm.
Verific telefonul: răspund la trei mesaje. Sting focul la aragaz și plonjez în baie: duș rapid. Aplic pe față crema de zi Gerovital cu un ușor masaj. Puțin fard și … stânga-mprejur la bucătărie unde pun pâinea în prăjitor și…. mă duc în dormitor să-mi trezesc leneșul:
– Hmmmm!!! Bună dimineața, hărnicie! – îmi spune răsfățatul – ce bine miroase…
– Aroma cafelei și pâinea care se  prăjește…
– Nu. E mirosul tău… – Și mâna îi alunecă pe picior. – Iubito, ai o piele de bebeluș și miroși atât de bine tot timpul.
– Știi că am gene bune, dragule. Farmecul se transmite în familia mea din generație în generație…  și zâmbesc în sinea mea.  Secretul îl știm doar eu și … Farmec. Shhh!!!

De fapt e foarte simplu: soluția pentru o piele de catifea e la îndemâna tuturor, pentru că, doctor în frumusețe, Farmec, asul nostru din mânecă, ne pune la dispoziție o gamă variată de creme depilatoare pentru femei:

• cu extract de Argan – pentru pielea deshidratată și o depilare rapidă.
• cu extract de Vanilie – pentru pielea sensibilă.
• cu extract de Orhidee – pentru pielea normală.
• cu extract de Zmeură – pentru pielea sensibilă a adolescenților.

Chiar și pentru bărbații pe care natura i-a dăruit cu prea multă „blană” există mai nou, crema depilatoare bărbați, cu Boswellia Serrata, o soluție simplă și eficientă, ca o mângâiere. Că doar se știe că „baba” (a se înțelege femeia) suferă la frumusețe, însă pentru un bărbat, epilarea cu ceară se încadrează cu siguranță la capitolul: tortură.

Concluzia e simplă și la îndemâna oricui: trei minute, magical touch și… Farmec.

Articol redactat cu farmec, pentru SuperBlog Spring 2016.

Home alone… Nevastă-mea a plecat o săptămână în vacanță cu prietena ei cea mai bună. Vacanță de fete. Aia, proaspăt divorțată, toată plânsă, a avut nevoie să schimbe peisajul, și eu, inimă bună am zis: „hai, treacă de la mine” și i-am dat undă verde și la a mea.
Adevărul e că aveam în plan să-i fac o surpriză, să o trimit câteva zile de acasă și căutam un prilej, așa că a picat la țanc.

Nevastă-mea e tipă faină, dar cu pretenții, gusturi și… pitici pe creier.
Când o aud: „Iubitule, am o idee!” simt că mă ia cu călduri. Mai încerc eu să negociez, însă, chiar de mai înving câte-o bătălie, tot ea câștigă în final războiul.

În primăvară ne-am mutat. Altă casă, alte mofturi. Când să ne-apucăm de finisări, am auzit-o ciripind că vrea și aia și cealaltă.
M-am gândit:„ Bravo, Alex, te-ai scos! Cheltuieli și muncă… gârlă”.
Mi-am făcut un plan de bătaie și unde să mă duc?
– Ca de obicei. Firește că la Diego! mi-a zis ea.
Și i-am dat dreptate. Cum de ce? Nu v-am spus? Nevastă-mea dorește calitate, magazin adevărat, tare pe piață, dom’le, cu ultimele tendințe în decoraţiuni interioare.
Nu vrea home, ea vrea model home.

Îi cunoșteam ideile și Feng-Shui-ul ei mai șui, că am cam tras-o de limbă înainte să plece și doream să îi fac o surpriză în această săptămână: finisarea casei (cu avantajul că nu mă bate nimeni la cap, gândindu-se și răzgândindu-se de o mie de ori).

Cum a plecat de-acasă, m-am dus ață la Diego. Am stat de vorbă la o cafea cu un consilier de vânzări și i-am spus despre planul meu de finisare și cam ce doresc. Omul, sufletist și informat, m-a ajutat foarte mult cu sfaturi și sugestii, care s-au dovedit a fi extrem de utile. Mi-a arătat oferta generoasă de produse și, la sfârșit, m-a ajutat să aleg accesoriile necesare (adeziv pentru tapet, plasă antiderapantă la covoare, plinte, colțuri, profile pentru parchetul laminat, etc.).

În plus, am făcut o chestie super deșteaptă. Am deschis un card de fidelitate, cu care primesc promoții de până la 50% reducere, plus alte numeroase beneficii. Aplicația e gratuită și se face în doi timpi și trei mișcări. E păcat să nu profiți de acest mare avantaj.

Pentru bucătărie am cumpărat pardoseală rezistentă la apă Artline Wood, nuanța Charleston, o pardoseală modulară de vinyl tip LVT, formată din plăci cu efect de lemn, cu model rustic.

În zona de living, holuri și dormitoare am ales parchet laminat Woodstep Imperial, nuanța Jacandra de 8 mm grosime, care se asortează la fix cu pardoseala din bucătărie.
Neveste-mii îi place culoarea asta. Îi zice maro cald, de castane răsfățate la soare. Așa e ea, o poezie. Toate trebuie să rimeze în jurul ei, ca să fie fericită.
Pe mine m-a atras, e drept, și prețul avantajos, calitatea excelentă și garanția extinsă.

Am completat cumpărăturile pentru living și sufragerie cu covoare din noua gamă Tulipo, tunse manual, ceea ce le conferă un aspect 3D. Sunt convins că va fi impresionată.

M-am gândit să o surprind cu o mochetă veselă într-unul din dormitoare. E perfectă pentru momentele când face yoga, sau exerciții pe Kinect.
M-am aventurat până și la perdele și draperii. Am găsit perdeaua perfectă pentru dormitor, una  care să-i spună bună-dimineața, cu floarea ei preferată – magnolia.

Am cumpărat galerii, șine pentru perdele, traversă pentru hol, tapet și am programat livrarea pentru a doua zi. Trebuia să încep cât mai curând.
Serviciile oferite m-au ajutat considerabil, pentru că am plecat acasă cu mocheta și traversa tăiate, cu perdelele surfilate, toate acestea incluse în prețul inițial.

Nu știu când a trecut o săptămână, pentru că am lucrat zi și noapte, dar când am terminat, casa era de nerecunoscut. Iar când nevastă-mea a ajuns acasă, tot efortul meu s-a dizolvat în bucuria de pe fața ei:
– Iubitule! Incredibil!!! Tu ai făcut totul cu mâinile tale? Tu ai pus și tapetul?

– Sigur, eu am făcut totul. Există o vorbă: vrei să iasă treaba bine? Do it yourself!
Era așa de fericită inspectând fiecare cameră, fiecare detaliu:
– Ți-ai amintit tot ce am discutat. Ai pus până și iarbă artificială pe terasă…

M-a îmbrățișat cu drag și recunoștință:
– Alex! Asta e casa noastră. Acum e casa noastră, cu adevărat. Înainte era doar o locuință oarecare, un acoperiș deasupra capului, un loc de adăpost. Dar ceea ce tu ai făcut, cu mâinile tale, muncind din greu… – și s-a uitat adânc în ochii mei, oftând cu dragoste. – Știi? E atât de frumos totul, atât de…
– Atât de… Diego, vrei să spui – am completat-o eu .
A zâmbit și m-a îmbrățișat. Apoi a alergat veselă prin camere, să mai admire încă o dată și brusc, s-a întors către mine:
– Iubitule, am o idee!
Mi s-au ridicat urechile ca la iepuri, am oftat încet, ardelenește, încercând să schimb subiectul…

Articol scris pentru SuperBlog Spring2016.
(surse foto: site-ul și pagina de Facebook Diego România)

INTRODUCERE:
Filmul nunții noastre a debutat cu stângul, big time.
Decizia de a ne căsători a deschis cutia Pandorei. Ai mei au spus un răspicat Nu, că cică-s prea tânără (ultimul an de facultate), iar eu am spus un mare Da la starea civilă, firește, în lipsa aprobării și chiar a prezenței lor.
Puși în fața faptului împlinit au avut reacții horror dar, în cele din urmă n-au avut încotro, s-au împăcat cu ideea, însă au pus condiția ca nunta să fie organizată de ei, în mai, de ziua mea, cu fast și mulți invitați, nu pe fugă, cum făcusem cununia civilă. De voie, de nevoie, i-am lăsat să facă ce doresc, deși nunta visată de ei nu se asorta deloc cu ideile noastre nonconformiste.

Seara, înainte de eveniment m-am culcat emoționată, având o ușoară nostalgie a ultimei nopți cu ai mei și un pic de vinovăție pentru lipsa mea totală de implicare.

UN FEL DE CUPRINS
M-am trezit cu o durere de cap cruntă și, când să mă îmbrac… șoc. Rochia de mireasă, avea pe poală o pată mare și verzuie. Îmi venea să o arunc de toți pereții, dar mama a făcut un fel de rotocol din material, ca o floare și a prins locul cu pricina cu o broșă.
Toate au fost cum au fost, până când am ajuns la locație. Acolo: dezamăgire maximă. Îmi răsunau în minte vorbele mamei: „trebuie nuntă frumoasă, sunt amintiri unice, bla-bla-bla.” Lume ciudat îmbrăcată se agita pe un fundal de muzică stridentă, dezacordată. Totul era înghesuit, întunecat și de prost gust. M-am așezat la masa mirilor singură, cu broșa aceea penibilă trântită în mijlocul poalei. Alex întârzia. Cum să întârzie mirele, azi? Nu era deloc stilul lui. Îmi era foame și mă durea capul îngrozitor, iar muzica mă irita la culme. Am vrut să iau o gură de aer, dar afară era plin de necunoscuți de la o altă nuntă.
Oooops! Puțin mai încolo o altă mireasă… Ne-am ascuns iute una de alta, să nu ne-atingă ghinionul și am intrat îmbufnată în salon. Ufff! Oamenii mâncau, gesticulau și păreau să mă ignore total, pe mine, mireasa. Parcă eram într-un roman al lui Kafka.
Eram supărată tare. Cum? Asta să fie nunta mea? În vacarmul general, o voce puternică, aburită bine de alcool a început să spună o poantă:
„ … șșșșiii îi împușcă pe toți nuntașii…. Toooți! Hâc! Și apoi se-ntoarce către mirrreasăăăă. Și-o întreabă: singurică, singurică? Hi, hi, hi!!!” După care, aparținătorul vocii, un personaj grotesc, gras, chel și transpirat, râzând ca un apucat, a venit în fața mea și a început să-mi facă de câteva ori cu ochiul, pleoscăind pofticios din buze… că deh! Eram cam singurică… N-am mai rezistat. Am început să o strig pe mama … însă, înainte să mă apuce și mai tare disperarea, am deschis ochii și m-am trezit brusc. Era dimineață.

CUPRINS (real)
Rochia de mireasă, făcută parcă din spuma mării, se mula pe mine ca o a doua piele, iar rezultatul l-am văzut oglindit în ochii înlăcrimați de emoție și fericire ai părinților, apoi, ceva mai târziu, în privirea plină de dragoste și surpriză a lui Alex.

Din mulțimea de saloane nunți București, pentru că atât părinții, cât și viitorii socri, au cercetat în amănunt fiecare posibil spațiu, în dorința unui eveniment perfect, a  obținut toate voturile lor Salon du Mariage Toujours l’Amour. Și au avut dreptate, pentru că ajungând la Săftica la locația destinată sărbătorii noastre, am pășit într-un basm: un părculeț mediteraneean și o piscina amenajată in stil neoromantic erau îmbujorate de puzderie de aranjamente florale. Am înțeles în secunda aceea vorbele mamei care și-a dorit cu ardoare pentru fata ei o nuntă unică, cu stil și eleganță și am zâmbit ironic coșmarului nopții și ideilor mele nonconformiste.
Totul era la dispoziția noastră, pentru că la acest Salon de nuntă era organizată doar o nuntă. Una. A noastră. Nu exista pericolul să întâlnesc o altă mireasă (ca în visul meu), nici ca invitații noștri să împartă facilitățile (cum se întâmplă în majoritatea locurilor, fiind în general mai multe săli cu evenimente în același timp).

Cununia religioasă a fost organizată la piscină, lângă o arcadă specială, împodobită cu trandafiri. Organizatorii au posibilitatea de amenajare a întregii locații în culorile și tematica dorită, iar eu optasem pentru trandafiri, care înnobilau fiecare detaliu mic, sau mare, zâmbind festiv de peste tot, dând acel ton de la vie en rose întregului eveniment.
La sfârșitul ceremoniei religioase s-a auzit brusc un zgomot puternic, care a agitat spiritele. Un avion mic a zburat foarte jos, lăsând în urma lui o dâră de trandafiri roz, care au căzut peste noi și au rămas plutitori în piscină.

Când am intrat în fascinantul Salon de nuntă, de un alb imaculat, înveselit de strălucirea colorată a florilor, lumânărilor și-a unui grandios candelabru central am rămas speechless.  Ringul de dans, foarte generos, și aranjamentul meselor  în cercuri (avantajat de faptul că sala nu are stâlpi,) au completat tabloul.

Dansul mirilor s-a petrecut pe pontonul piscinei, iar la sfârșit „juriul,” format din domnișoarele de onoare și cavaleri, au scos tăblițe cu note de zece pentru performanța noastră.
A fost un mic detaliu, ca multe altele pregătite de organizatori, întreagă nunta fiind, de la început până la sfârșit, un întreg spectacol datorită  a numeroase momente artistic punctate de orchestra live, de cântăreți, de dansatori. Până și barmanii au executat la un punct jonglerii cu sticle și shakere.
Emoțiile zilei mi-au adus lacrimi de multe ori, dar mi-am reîmprospătat machiajul la toaleta specială pentru mireasă.

Meniurile Ultra-all inclusive, realizate cu mare artă în bucătăria resortului, tortul minuțios elaborat și o mare varietate de prăjituri au încântat papilele gustative ale nuntașilor.

Seara s-a lăsat timid peste Săftica, iar piscina luminată trandafiriu, era punctată de mici licurici – lumânări de apă sub formă de trandafiri. Pe margine, din loc în loc, erau mese cu băuturi răcoritoare și fântâni de ciocolată și fructe, iar în zona de lounge era amenajat un bar cu cocktailuri delicioase și prăjituri miniaturale.  Un berbecuț la proțap își trimitea aromele spre invitați…

Noaptea a adus jocul de artificii deasupra piscinei, însoțite de melodia Ave Maria. Vocea Mariei Callas a cutremurat văzduhurile și sufletele noastre. Apoi invitații, adică aproape cinci sute de oameni, au început brusc să-mi cânte: La mulți ani.  Pe podeaua lucioasă a ringului mare de dans era proiectat un „La mulți ani, Em!”care pulsa în ritmul muzicii.
Uitasem că e ziua mea. Eram copleșită.

ÎNCHEIERE, SAU HAPPY END
A doua zi același soare ghiduș mi-a făcut cu ochiul. Era prima zi din noua mea viață.  Pe malul piscinei s-a organizat o masă cu tradiționala ciorbă de potroace și am putut să ne continuăm voia bună cu mulți dintre cei apropiați, pentru că cei din provincie fuseseră cazați în incinta Săftica Resort.

Acesta a fost filmul nunții noastre: o comedie romantică, începută cu sarea și piperul conflictului între generații, condimentată cu un coșmar, dar magic transformat într-un vis perfect.
Iar în ochii noștri,  protagoniștii poveștii, se putea citi un singur mesaj:  toujour l’amour.

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2016.