Articol pentru femei și bărbați cu simț al umorului (nu al omorului)
Discuțiile contradictorii, care degenerează de multe ori în ceartă, se întâmplă adesea. Sunt inevitabile ca ploaia și vântul. În Ardeal avem o vorbă: la nime’ în casă nu-i ca-n biserică. Drept. Un pic de sare și piper sunt necesare, că tare-i dulce împăcarea.
Doar… să nu ți se acrească!

Un domn, căsătorit de foarte mulți ani, întrebat fiind care e secretul longevității relației, a dezvăluit formula magică a celor trei vorbe: „da, draga mea.” Frumos. Jos pălăria!

Dar ce te faci când te-ai măritat cu Ghiță-contra, cu personalitate puternică și tendința hotărâtă de-a zice nu de câte ori tu zici da? Genul care spune nu din instinct, înainte să proceseze informația. Cel care, invariabil când tu vrei s-o iei la dreapta, el e setat să o ia la stânga. De fiecare dată. Fără pauză.
Și dă-i, și luptă. Discuții contradictorii, dueluri în argumente, ton ridicat, astfel ajungi la final epuizat, plin de sânge (metaforic, în majoritatea cazurilor) și de nervi.

Una din strategiile utilizate în această situație este e-mailul. Clar, detaliat, pe puncte.
I-l  trimiți dimineața, când bărbatul e la muncă, departe de tine și de posibilitatea unui dialog. El va rage ca taurul în prima secundă un nuuuu spumos și puternic. Se va enerva și va aduna toate argumentele posibile și imposibile ca să-și susțină mai târziu, în fața ta, negația răspicat-masculină. Se va certa cu tine mental toată ziua și va ajunge acasă epuizat de argumentele derulate în mintea lui. Zâmbetul tău proaspăt și nevinovat va fi lovitura finală. Bărbatul va capitula, prea obosit să continue lupta.
Nu te mira dacă, după o vreme, va avea chiar impresia că a fost ideea lui.

Din timpuri străvechi se cunoaște (deși nu întotdeauna se re-cunoaște) superioritatea femeii ca specie: În spatele fiecărui bărbat puternic, stă o femeie puternică, se spune.
Păi… cam da. Că fără ea… potopu’.
Nu mă refer aici la menirea-miracol a femeii de a aduce pe lume copii sau despre acel magical touch prin care ea transformă casa în cămin. Oricum lista e infinită. Aș atinge doar câteva trăsături mai de culise:

1. Complexitate și maturitate. Femeia nu doar că înțelege bărbatul, ba chiar îl știe pe de rost. El este cât se poate de previzibil și, în concluzie, manevrabil.
Nu la fel de bine se descurcă bărbatul la același capitol. De la origini și până în prezent se străduie degeaba să-și înțeleagă partenera de planetă. Umple bibliotecile și platformele on-line despre misterul feminin, ascunzându-și, în fapt, neputința, prin lozinci de genul: femeia trebuie iubită nu înțeleasă. (Zău?)
2. Generozitate și simț al umorului. Încă din preistorie, femeia a acceptat mărinimoasă, bancurile făcute pe seama ei de către bărbat, în toate ipostazele: blondă, femeie la volan, păr lung și minte scurtă și multe altele. Ba chiar, pentru armonia căminului conjugal și pacea în lume, a lăsat să circule legenda, conform căreia bărbatul ar fi cel puternic (poveste aflată pe raft, alături de cele cu Moș Crăciun, și Zâna Măseluță).
El, marele bărbat, se bate cu cărămida în piept și merge din timpuri străvechi la luptă. Cât se poate de adevărat. El e cu mușchii în dotare. Dar cine-l trimite la luptă? De ce se bate el?
Ia-l la bani mărunți și-l vei vedea scoțând spășit lista făcută de femeie acasă.
3. Spirit inventiv și inovator. Pentru liniștea de pe pământ, odată cu căsătoria, sau poate că cinci minute mai târziu, femeia a inventat neprețuita diplomație și sfântul compromis,  chintesența acestora, fiind transmisă pe cale orală, din generație în generație prin binecunoscuta expresie: Zi ca el și fă ca tine.
Bărbatul? Femeia?
Cică Dumnezeu a creat bărbatul, apoi i-a venit o idee mai bună…