Am fost întrebată cum se vând cărțile și am răspuns:

Părerea mea, oricum subiectivă, vine din două perspective: de scriitor și de cititor. Trăiesc din 2001 în Canada, departe de realitate librăriilor românești. Însă cumpăr cărți și mi se vând cărți, (editurile cu care lucrez îmi trimit niște rapoarte la fiecare jumătate de an. Așa că oarecum ar trebui să fiu calificată, chiar și pentru un răspuns aproximativ).

În calitate de cititor, pot spune că numărul volumelor pe care le cumpăr este constant, doar că balanța se îndreaptă acum înspre varianta electronică, pentru că distanța face, de multe ori, greoaie cumpărarea cărților în format fizic. În ultimii ani am dezvoltat o relație deosebită cu Kindle-ul meu, care mi-e neprețuit. N-aș fi crezut mai demult că farmecul unei cărți cu pagini de hârtie ar putea fi înlocuită de un mic ecran, superficial la prima vedere. Însă suntem un soi de victime (sau poate învingători) ai lumii în care trăim, iar comoditatea de a avea o bibliotecă întreagă în buzunar este o bucurie. 

Dar cărțile sunt cărți. Nu contează formatul lor, pentru că indiferent de suportul pe care le citim, emoția din rândurile lor ne amprentează sufletele. 

 Ca scriitor am bucuria să fiu citită atât în România cât și diaspora. Pentru că trăiesc de foarte mulți ani în Canada, deși la prima vedere ar părea că drumul spre cititor ar fi mai anevoios, nu e deloc așa. Cărțile mele se află în majoritatea librăriilor din țară și, de asemenea, în multe magazine frecventate de români din diaspora. Personal nu am făcut mare lucru să le promovez, pentru că nu mă pricep. Aș putea să spun că s-au descurcat singure. Desigur că la început au beneficiat de postări pe rețelele de socializare și de lansări de carte organizate de editură la marile târguri de carte de la București, însă pentru că am avut șansa, bucuria, binecuvântarea – nici nu știu cum să spun – că au plăcut, vestea lor a reverberat pe cale orală de la cititor la cititor. Sunt multe cluburi de carte, grupuri literare care promovează literatura română contemporană, care descoperă cărți și le promovează. Așa am ajuns să fiu protagonista unor evenimente literare de marcă în Canada la ToroFest – Toronto, la Câmpul Românesc, Săptămâna culturală – Hamilton, Kitchener – Lansare de carte, EuropaNova – Bruxelles, dar și în România la Cluj și București. 

Amintesc aceste evenimente, pentru că sunt locurile unde, desigur, s-au vândut multe volume. 

Cel mai important factor, desigur, așa cum știm cu toții este cititorul. Cel care deschide ușa poveștii noastre. O carte fără cititori nu există. Cititorii ne fac scriitori, bucuria lor, interesul lor, este cea mai bună reclamă. La fel ca și în cazul oricărui produs, un client mulțumit, respectiv, în cazul nostru, un cititor mulțumit, simte nevoia să vorbească despre motivul care l-a emoționat și să-l dăruiască la rândul lor. 

Și am să-ți dau un exemplu: domnul Nick Carabas din Toronto, care a cumpărat mai mult de douăzeci și cinci de „Ana” . A dăruit tuturor rudelor și cunoscuților din Canada și România cartea mea. Pentru că l-a impresionat în mod deosebit. 
Un alte exemplu care, din perspectiva mea de scriitor, mi se pare interesant și onorant, este invitația la Bruxelles, la Ecole Européenne de Bruxelles IV unde, elevii ciclului primar fac lecții la școală după cartea mea „Aventurile lui Andrei”. I-am vizitat în ianuarie 2023, pentru că au dorit să o cunoască pe autoarea șoricelului lor preferat. Evident toți cumpăraseră cartea, iar aportul meu în acest demers a fost inexistent. 

Cu siguranță există rețete de marketing, studii de piață, campanii de publicitate, etc. Eu nu le cunosc, așa că nu sunt cel mai bun exemplu în acest sens. 
De multe ori cei care-mi citesc cărțile simt nevoia să împărtășească bucuria lecturii, postează pe Facebook impresia la cald și astfel informația se împrăștie.       

Cam asta este experiența mea ca cititor și autor de carte.