Uneori tacerile erau atat de apasatoare… Dar atunci ea putea fi cu gandurile ei, cu socotelile ei de viata, cu retetele ei de fericire. Si traia intens in ciuda realitatii nepotrivite intotdeauna cu linistea pe care o cultiva cu perseverenta in sinele ei. El avea o voce puternica si hotarata, precum statura impunatoare. Facea impresie placuta la prima vedere, de barbat bine, doar ca modul in care mereu o corecta, mereu o admonesta si instruia, taia din sentimentul placut de inceput, simteai ca ceva nu e… Ea prefera tacerea tensionata, conversatiilor-monologuri-porunci-directive pe care el i le servea. Pentru ca atunci cand el vorbea, ea nu avea dreptul decat sa asculte si sa execute. Cu noi era extrem de politicos, impunea statutul de musafiri. Avea o conversatie inteligenta, un spirit vioi si stia sa fie chiar amuzant. Ea, de fata zambea docila si-l injura pe la colturi. Nu avea curajul unei confruntari directe. Nu stiu daca era si violent.
Am cunoscut-o la telefon, ceva legat de comunitatea romaneasca (poveste lunga), am descoperit ca suntem nascute in acelasi an si am povestit mult. Mi-a placut firea ei vesela, prietenoasa. Mi s-a parut o persoana fercita, pana l-am cunoscut pe el. Am vorbit mult la telefon si conversatia s-a terminat cu o invitatie. Am acceptat fara sa ma gandesc prea mult. Asa ca, zis si facut, intr-o jumatate de ora au ajuns. I-am asteptat afara si, cand au aparut i-am recunoscut imediat, fara sa ii fi vazut vreodata. Fetele zambitoare de moldoveni sunt inconfundabile. Si atunci si cu alte prilejuri am recunoscut trasaturile frumoase ale romanilor. Nu ne dam seama asa, la gramada. Dar aici, printre atatea neamuri, cand vezi o fata cu trasaturi mai dulci si usor rotunjite (in sensul de simetrie) poti sa fii aproape sigur ca e un roman/romanca. Erau amandoi extrem de inalti (eu am o inaltime medie, dar langa ei ma simteam micuta), o pereche frumoasa. Au inceput sa vorbeasca deodata, in ”dulcele grai moldovenesc” si i-am indragit imediat. Din pacate din primele minute am observat firea lui puternic-dominatoare si a ei extrem de supusa. Era ciudat sa vezi pe cineva atat de amabil cu tine, dar cu registru verbal total schimbat cand i se adresa ei. Locuiau intr-o casa simpatica, micuta. Cand am intrat in living ea s-a scuzat ca nu a reusit sa stranga masa si am putut vedea vase cu resturi de mancare, puse destul de dezordonat pe masa. Dupa ce am cunoscut-o mai bine am inteles ca partea asta cu gospodaria nu a fost niciodata punctul ei forte. El i-a facut bineinteles observatii pe aceasta tema, apoi a fost nemultumit de cafea, de cestile in care a pus cafeaua, de fata de masa, de … tot. Cu mine era mai mult decat amabil. Era o situatie stanjenitoare, dar el nu o sesiza. Imi venea sa ii iau ei apararea, sa ii explic pe intelesul lui ca si el este dotat cu doua maini si poate sa se serveasca singur cu tot ceea ce doreste. La un moment dat el ne-a lasat cateva minute singure si atunci ea mi-a spus soptit ca asa arata viata ei de fiecare zi, si in plus, duce cu ea un secret greu. Am plecat de la ei oarecum impovarata, imi parea rau pentru povestea lor stirbita, pentru tensiunea si mizeriile pe care si le serveau zi de zi.
M-a sunat dupa cateva zile si a inceput o destainuire lunga si detaliata, presarata cu lacrimi si amenintari la adresa lui. Mi-a spus ca e homosexual, ca a descoperit asta abia aici, ajunsa definitiv in tara frunzei de artar…