Plecarea Emei din România a fost dramatică, la fel ca a multor români, care își iau soarta în mâini și pleacă departe, lăsând familie, slujbă, casă și cam tot ceea ce clădesc până în acel moment al existenței lor. Mulți vor să plece din România… unii reușesc, alții nu… Sunt români care își doresc mai mult decât orice să emigreze, dar nu au puterea să facă pasul decisiv și trăiesc nefericiți, supărați pe lipsa lor de curaj. Alții pleacă, dar nu se pot acomoda vieții altor plaiuri, însă nu mai pot nici să se întoarcă acasă, din orgoliu, sau din motive financiare și rămân suspendați sufletește între două nații, simțind la propriu că … FIE PÂINEA CÂT DE REA, TOT MAI BUNĂ-N ȚARA MEA. Dar foarte mulți (marea lor majoritate) se acomodează, se altoiesc pământului străin, rămân în suflet cu amintirile lor (bune sau rele) și cu o doză de dor, dar își acceptă condiția, se realizează pe plan profesional și se bucură de țara adoptivă și noua cultură, îmbinând tradițiile de acasă cu cele nou-cunoscute. Pasul premergător marii plecări este hotărârea de a emigra. Unii decid să își caute destinul în altă țară din disperare de cauză, fie că nu se descurcă financiar, fie sunt supărați rău pe sistemul românesc. Alții pleacă din teribilism și spirit de aventură, sau pur și simplu pentru că meseria pe care o practică este mai bine cotată și remunerată pe alte meleaguri. Motivele pot fi multe și variate, dar odată pasul făcut, nu mai este cale de întoarcere. Decizia Emei fusese un proces lung și bine gândit. Ea și Marius aveau atunci în jur de treizeci de ani și o situație financiară peste medie. Alex, băiatul lor era încă mic, așa că nu era o problemă să se acomodeze în altă parte, dimpotrivă ar fi avut acces la o educație mai bună decât în țară, unde corupția din învățământ era atât de bine cunoscută Emei. Contextul social în acel moment încuraja la mari schimbări. Unii își deschideau afaceri și se îmbogățeau peste noapte, alții plecau în străinătate pentru o carieră și o viață mai bună. Ema nici nu visa la o eventuală plecare. Era profesoară de limba română la un liceu de prestigiu, foarte apreciată, atât de elevi și părinți, cât și de inspectorat. Pe lângă orele de curs, dădea meditații și făcea parte invariabil din tot felul de comisii pentru examenele de admitere. Marius era inginer, dar spre deosebire de soția lui nu avusese un traseu atât de coerent în carieră. De multe ori nu putea să își facă cum ar fi vrut meseria, datorită sistemului infect, iar de avansat era aproape imposibil, pentru că de fiecare dată când se ivea vreo posibilitate, apărea de nicăieri câte un nepot de director, căruia legătura de rudenie îi suplinea profesionalismul, pregătirea, sau diploma. Pe de altă parte, foștii colegi de facultate, care nu mai erau în țară, se descurcau bine și îl sfătuiau să le urmeze exemplul. Într-o zi apăruse într-unul din ziarele locale un fel de test, care calcula șansele de emigrare în Canada. Marius, care începuse să se gândească tot mai mult la această posibilitate, i-a arătat ziarul Emei, dar ea l-a refuzat categoric. Însă, la insistențele lui, au făcut testul în cele din urmă, pentru că oricum nu costa nimic, nu îi obliga la nimic. Acel mic gest a fost începutul unei noi etape pentru ei, granița dintre vechea lor viață și ceea ce urma să se întâmple. Din acel moment au venit tot mai multe informații despre Canada. Și exact așa cum picătura de apă găurește stânca, așa și voința Emei a cedat încet, încet, acceptând posibilitatea de a trăi, cel puțin pentru un timp, peste ocean. Pentru că Marius îi propunea o perioadă de trei ani, cât să își ia cetățenia, apoi, dacă ea ar fi dorit, se puteau reîntoarce. De asemenea aveau să își păstreze apartamentul, iar școala îi putea bloca postul pentru o perioadă de doi ani. Cât de diferită este realitatea, față de visurile pe care ni le făurim. Și cum destinul râde uneori de calculele noastre, care par fără cusur… La aproape trei ani de la episodul cu ziarul, au părăsit România, lăsând familia înlăcrimată la propriu, pentru că într-un gest de dragoste profundă, dar distrugător pentru sufletul sensibil al Emei, se adunaseră într-un grup mare în centru, de unde, la câteva ore după miezul nopții, un microbuz care avea să îi ducă în Ungaria, i-a rupt de restul familiei, pe ei trei și cele șase geamantane, unde se chinuiseră să înghesuie viața lor de până atunci…