Eu… de puțină vreme p-acilea. Nici nu mă așteptam să fie atâta blogăreală. Când am intrat m-am speriat nițel de aglomerație. Noroc cu Petru (mulțumesc Petru!) care mi-a urat imediat bun venit, că altfel o luam la sănătoasa.. Îmi plac vorbele… scrise, spuse, auzite, sau vorbite, doesn’t matter. De când mă știu mi-a plăcut frumosul, în toate formele lui și oamenii. Știți poanta aia… ultimu’ care pleacă stinge lumina? Eu sunt… adică până nu mă ard rău, pentru mine toți sunt buni și frumoși, și mă încăpățânez să găsesc calități chiar și acolo unde e parafat, verificat și clasat FĂRĂ CALITĂȚI.
Și îmi place limba română, deși p-acile pe unde trăiesc eu, au început românașii s-o uite. Urâtă boală, sper să nu se ia! Dar am și limba ascuțită, că nu pot fi numa’ deșteaptă, bună, frumoasă, modestă și devreme acasă. Și când văd ceva, musai să spun. Am citit multe bloguri, că-mi fac temele conștiincioasă… Unele sunt atât de bune, că faci febră musculară la buze de la râs, sau îți storc lacrima pe tastatură, sau îți trezesc curiozitatea și urmărești cu interes următoarea postare. Altele, poate că nu sunt neapărat niște valori literare pentru eternitate, dar creionează sufletele frumoase, prea frumoase, ale autorilor lor. Pe unii dintre voi parcă vă cunosc dintotdeauna… Și-mi sunteți tare dragi. Dar mai sunt și alții, care fac greșeli de ortografie MAAARI, sau dezacorduri. Veți zice că-i mare grădina virtuală și toți au loc în ea. De acord. Da’ eu tre’ să spun ce văd. Și când încerc să citesc o poezie cu ortografia știrbă, sau dacă nu se pupă subiectul cu predicatul, mă zgărie… Că până și ea, licența poetică, are o limită. Zău! Apoi cu like-urile… Dă frate like, după ce citești. N-ai cum să dai like în momentul în care apare postarea, că după un mic calcul matematic ai nevoie de câteva minute să citești. Iar dacă citești și-ți place și îmi spui părerea ta, mă faci fericită, îmi plec pălăria în fața ta și apreciez efortul tău.
Primesc cu drag vorbele tale, pentru că mă interesează părerea ta (de-aia e public blogul meu) și vreau să învăț, să mă șlefuiesc, iar tu, prietene, participi la acest proces spunându-mi părerea ta, bună sau rea. Iar eu mă străduiesc să fac la fel.
În rest… mi-e bine aici, cu voi și îmi doresc să am mai multă vreme de zburdat în țara mea dulce-sărată.