Titlul filmului: Copilărie.
Gust de mere acre, genunchi zdreliți, bunică scoțând pâine din cuptor…
Distribuție: eu, fratele meu, Tom și Jerry, Mickey și Minnie Mouse, Strumpfii, Donald, Powerpuff girls și multe alte personaje din desene animate…
Râs, suspans, acțiune, dar happy end. Întotdeauna happy end.

Timpul celor șapte ani de-acasă e fantastic, fără limite. Zilele se întind pe minute lungi, apoi pe ore și abia apoi pe zile. Lumea e a copilului. Toată.
E perioada esențială dezvoltării adultului de mai târziu. E vremea poveștilor, vremea desenelor animate. Copilul absoarbe modele și mesaje. Mama și tata sunt pe același plan cu Albă ca Zăpada și Prințul fermecat. Basmele și realitatea sunt amestecate, iar magia este firească, la fel cum sunt cerealele cu lapte la micul dejun.Copilăria mea a fost desenată cald, în culori vesele pe un fundal muzical limpede și liniștit. A fost populată cu personaje frumos construite, care transmiteau întotdeauna un mesaj pozitiv. Acest lucru s-a imprimat puternic în modul de a gândi al generației mele. Vedeam la desene că orice problemă are o soluție, iar cortina nu cade până când zâmbetul nu se restabilește pe fața protagoniștilor. Binele învinge întotdeauna, iar personajul  trebuie să muncească, să construiască, să participe la creionarea finalului fericit.

Eu oscilam între a fi una dintre cele trei Powerpuff girls, ori o prințesă cu rochie strălucitoare și lungă, dansând la baluri, așa cum le vedeam pe eroinele din lumea lui Disney. Erau desenele mele preferate, reprezentând ceea ce-mi doream să fiu… când voi fi mare. Adică frumoasă și deșteaptă și firește rezolvând problemele omenirii.

Eram îndrăgostită și de Strumpfi (creația belgianului Peyo), de satul lor medieval din pădurea magică, unde aceștia trăiau în case-ciuperci. Erau personaje cu identitate clar conturată, universul lor fiind, de fapt, miniaturala oglindă a lumii noastre. Mă bucuram și întristam cu ei, răsuflam fericită când scăpau de răutățile vrăjitorului Gargamel si pisica acestuia, Azrael și aș fi vrut uneori tare mult să cunosc misterul poțiunilor magice făcute de Papa Strumpf.

Mă mai uit la desene animate și azi. Poate mi-e dor de copilărie, ori poate au mai rămas prin cotloane de suflet urme ale copilului ce-am fost cândva. Și atunci e simplu. Intru la Empire Film. Au o selecție variată și de fiecare dată mă surprind cu ceva nou.

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2016.
(imagini Empire Film și Youtube)