Tags
Chichen Itza, excursie, itinerariu, mexicani, turiști, Valladolid, Yucatan
Întâlnirea cu soarele ținuturilor mexicane, după ce dârdâisem în România sfârșitului, respectiv începutului de an, a fost extrem de călduroasă. La propriu și la figurat. De la tonuri gri, am trecut brusc la explozii de nuanțe aprinse și la o vegetație luxuriantă, insensibilă la calendarul ocupat să grizoneze o bună parte a planetei. Primul punct al itinerariului nostru, unde aveam să petrecem o zi, a fost Valladolid, Yucatan (numit după orașul spaniol cu același nume). Locul nu avea nimic spectaculos la prima vedere, era o localitate mexicană comună, însă oferea cu generozitate ceea ce eu iubesc: autentic, tradiție, realitate. Doar așa poți înțelege și simți specificul unei țări, luând contact direct cu oamenii, drumurile și orașele bătute la past, pe cont propriu.
În prima secundă m-am panicat, pentru că sărăcia locului, contrastând strident cu natura, destrăbălată pe străzi și-n curți mai mult decât modeste, mi-a amintit de experiența braziliană, în urma căreia am rămas cu o ușoară teamă de toți cei cu pielea măslinie.
Închiriasem o mașină pentru primele zile ale excursiei, așa că sutele de kilometri pe care i-am străbătut de la aeroport, mi-au făcut o introducere obiectivă: localități sărace, clădiri neîngrijite, fețe zugrăvite de vitregia destinului, benzinării sărăcăcioase plasate la sute de kilometri una de cealaltă (era să rămânem în pană de benzină), toate pe fundalul unei naturi dezlănțuite miraculos.
Ajunși la destinație, am intrat și mai mult în panică, speriată de eventualele condiții de cazare. Însă așteptările mi-au fost înșelate, în sensul bun al cuvântului și hotelul, deși oarecum central, era o clădire nouă, cu camere spațioase, curate și absolut tot confortul necesar.
Curiozitatea a învins lupta cu oboseala și am ieșit să facem cunoștință cu orașul, ilar îmbrăcat, ici, colo cu decorații de Crăciun. Mi se pare un carnaval sărbătoarea iernii la căldură, în mintea mea fiind sinonimă cu zăpada, frigul și soba aprinsă. Dar, câte bordeie, atâtea obiceiuri…
Pe străzi oamenii treceau grăbiți, împovărați de viață. Mulți foloseau un fel de motocicleto-triciclete ciudate, cu care transportau diverse. Câte un câine timid, flămând, se furișa alene, vagabondând obosit, căutând adăpost.
Ca peste tot în lume, îndrăgostiții trăiau aceeași poveste scrisă și rescrisă, iar copiii purtau la ei frumusețea nevinovăției. Tarabe cu mâncare ciudată, multă pe bază de porumb își țipau marfa în parcul din centrul orașului. Pentru prima dată am văzut porumb fiert glazurat cu ceva albicios și dat cu zahăr, ori cacao…
Turiști, localnici, în valuri, într-o cadență leneșă, fără multă vlagă se perindau pe străzi, prin parc, pe la magazine… Am constat și acum lâncezeala mexicanilor, un fel de ardeleni mai bruneți, având probabil ca filozofie de viață celebra sintagmă: da de ce atâta grabă?
Ne-am întors târziu, în noapte și am adormit ruptă-n aripă în drum spre pernă, a doua zi urmând să ne trezim devreme. Ne aștepta Chichen Itza…
E bine cât timp se mai găsește ceva autentic, având în vedere explozia turismului în toate zonele planetei. Îmi închipui că e tot mai greu, chiar și pentru populația din destinații mai puțin accesibile, să nu se lase influențați de obiceiurile și dotările turiștilor tot mai numeroși. Imaginile tale mi-au luat ochii! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, Petru. Dacă mergi pe cont propriu, cum am făcut noi prima parte a excursiei, te întâlnești cu realitatea așa cum este, nemachiată.
Mexicanii au tradiții și obiceiuri și o cultură cu personalitate.
LikeLiked by 1 person
Foarte ciudat mi se pare şi mie să văd globuri în pom înflorit.
Frumoase fotografii, parcă am fost acolo. De povestit, nu mai spun. Că am tot spus că ai tu un dar special de a purta cititorul peste tot.
Mai vreaaau!
LikeLiked by 1 person
M-a amuzat tare pomul acela cu globuri. Am gândit: dacă nu ai bani de brad, cumperi o plantă exotică. 😀
Mulțumesc mult. Urmează. 🙂
LikeLike
Micheteaux. Îmi aduce aminte de o Românie de acum treizeci-patruzeci de ani, cînd eram săraci dar curaţi la suflet. Înţeleg de ce un om care-a trăit prin multe colţuri de lume – unele de mult pierdute – a ales să vieţuiască într-un final în Mexic.
LikeLiked by 1 person
Da, oamenii aleg în funcție de ceea ce simt la un moment dat. Nu știu dacă oamenii sunt mai curați sufletește, pentru că sunt și ei atinși de era în care trăim, însă cu siguranță au un trai mai sărac. Clima însă este extrem de generoasă și locurile sunt frumoase. Și mie mi-ar place să trăiesc undeva unde e doar vară. :)))
LikeLiked by 1 person
“A avea” îl ucide pe “a fi”. Eventualele excepţii doar confirmă regula.
Mie îmi pare că te fofilezi cu succes de iarnă, most of the time. Nu şi de efectele sale secundare, însă. Ţi-am spus care-i “antibioticul”-minune. 😉
LikeLiked by 1 person
M-aș fofila eu mai mult, chiar de tot de aș putea. Să scap de orice fel de efecte secundare. Cu „antibioticul” minune nu mă prea împac. 😀
LikeLiked by 1 person
Da’ cum nu! Ia tu vara cu florile ei colorate şi lasă lumii pe vecie iarna cu flori de gheaţă. Parc-ai fi soră cu încălzirea globală! XD
LikeLiked by 1 person
Nu-s eu așa egoistă. 😀 Dar nu m-aș supăra să văd iarna doar în poze. 😀
LikeLiked by 1 person
Ia un număr şi-aşază-te la coadă. 😀
LikeLiked by 1 person
😀
LikeLiked by 1 person
De abia astept urmarea!! Autentic totul si locurile si povestea… Tot pun pe lista Mexic ca sa il tai mai apoi. x 4 iese usturator si ce sa fac daca nu ma lasa inima sa ii las pe acasa. Fie mai astept vreo 4 ani pana se desprind copiii de mine, fie strang tot si renunt la alte expeditii… Nu ma pot hotari, dar asa as merge in urmele pasilor tai prin Mexic…
LikeLike
Cu siguranță va veni momentul să vezi Mexicul. Chiar merită din multe puncte de vedere. Anul trecut am fost la Mazatlan, a fost primul contact cu lumea mexicană. Anul acesta m-am reîntors cu plăcere, dar în altă zonă. Și m-aș duce mereu. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cele mai pretioase comori,sunt aduse la lumina din cele mai adânci obscuritati,iar IUBIREA AUTENTICA se afla în locurile cele mai umile si mizere. Diamantele se afla în stare bruta în pamâtul mizer, prind forma si cresc în valoare abia dupa ce “Bijutierul” le curata si slefueste …
LikeLiked by 1 person
Comorile sunt în noi și în afara noastră și sunt împrăștiate cu generozitate peste tot. Ochi să avem să vedem, minte să înțelegem și bucurie să apreciem.
LikeLike
Depinde de perceptia si modul în care fiecare individ se raporteaza la existenta.
LikeLiked by 1 person
De acord cu tine.
LikeLike
Pingback: Sfârșit de vacanță | Sweet & Salty