• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Tag Archives: Chichen Itza

Sfârșit de vacanță

31 Tuesday Jan 2017

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Travel

≈ 34 Comments

Tags

Cancun, Chichen Itza, dolce far niente, El Cid, energie pozitivă, lecție sufletească, muzică live, ocean, paradis, piscină, plajă, resort, Riviera Maya, vacanța, Valladolid

000

Ultima parte a vacanței, El Cid, Riviera Maya, se presupunea a fi cireașa de pe tort. După contactul brut cu realitatea mexicană dură, necosmetizată, de la Valladolid, apoi cu felia de istorie pe pâine, de la Chichen Itza și zilele exotice de la Cancun, ne aștepta un dolce far niente.

9
10
11

Impresia inițială a fost spectaculară: arhitectură modernă, vegetație de vis, amenajări, culori, toate rimând ca un poem cu cerul și oceanul. Primul contact a fost o stare de bine, de ușoară atingere a paradisului…
Eram în unul din cele mai luxoase resorturi* în care fusesem vreodată și totul părea să  meargă ceas.
Am fost conduși la recepția impresionantă a hotelului, care avea în centru un bar imens, circular, înconjurat de mese cochete și scaune perfect confortabile, unde seara era muzică live. Am ajuns apoi în cameră. Eu nu sunt pretențioasă. Nu merg în vacanță să stau în cameră. Dacă e curățenie și liniște (că e musai să dorm, altfel nici eu nu mă pot înțelege cu mine) sunt fericită. Nu mă interesează detalii de mobilier, culori, etc, deși, sigur că apreciez esteticul, confortul și calitatea.
Pe de altă parte călătoresc destul de mult, așa că am locuit în tot felul de camere de hotel: mari și mici, frumoase, moderne, elegante, în diferite stiluri… dar încăperea asta m-a impresionat. Cred că designerul a luat în calcul inclusiv modul în care se filtrează lumina la diferitele ore ale zilei. Mi-a plăcut atât de mult, încât atunci când am prins o dimineață cu ploaie, am fost fericită să stau înăuntru și să scriu. Era un răsfăț, nu o cameră. Seara ne erau făcute paturile pentru somn și pe perne creșteau magic dulciuri. Iar balconul larg dădea în tăcerea verde a copacilor, pe malul râului unde se presupunea că locuiesc crocodili.

42
16
20
40
12

Prima zi a fost perfectă. Însă din a doua zi a început să pălească puțin paradisul meu personal. Ceva lipsea. Vremea își mișca aici parcă altfel pașii, mai domol, în ciuda  încercărilor, destul de forțate, ale angajaților de-a face atmosferă și a muzicii care colora pe timpul zilei resortul și plaja.
Apa din piscină era ciudat de rece, o jumătate din suprafață fiind mereu la umbră. De aceea, probabil, era puțină lume, inclusiv la barul aflat în interiorul piscinei, loc de obicei aglomerat în alte locuri pe unde mai fusesem.
Însă esențialul era acolo: oceanul și plaja. Noi ne urmam rutina zilnică, iar seara mergeam la spectacole.

5
7
3
2
1

Zile gemene, treceau paralele și egale, până într-o noapte, când am avut o revelație fantastică. După spectacol am trecut pe la barul de la recepție. De la distanță se auzeau râsete, muzică, ecouri de chef încins. Când am ajuns, am dat cu ochii de o atmosferă… nebună. Protagoniștii se simțeau la superlativ  și acționau ca atare. Ele, dansau desculțe, pierdute în versuri pe care le cântau tare, cu patos, cu ochii închiși, deodată cu solista. Ei politicoși, carismatici, cu priviri hoațe, se zbăteau pe ritmurile antrenante, se învârteau pe călcâie în mișcări îndrăznețe. Incredibil, în fața noastră o generație de „adolescenți” între șaptezeci și optzeci de ani chefuiau, electrizați de muzică retro, cu o poftă de viață și o bucurie, cum nu cred că am mai văzut vreodată. O desfășurare de energie pozitivă, copleșitoare, mi-a umplut sufletul.
(Frumoși și surprinzători pot fi oamenii!!!)
Nu am văzut atâta tinerețe nicăieri. Nici nu aveam cum.
E firescul tinerilor să își poarte vârsta, să o țină lipită neglijent pe față. Dar să o vezi pe fața senectuții, e chiar victoria vieții.
Frumoșii nebuni din fața noastră își trăiau clipa. Și clipa era incandescentă. Un grup bine sudat, de ani și trăiri similare și paralele, emana o poftă de viață și o bucurie molipsitoare. Erau atât de acordați unul cu altul, încât la sfârșit, când i-am auzit vorbind, m-am mirat că de fapt nu se cunoșteau.
Am realizat în acea secundă că nu există vârstă. Sufletul nu îmbătrânește. Te naști cu el tânăr, sau bătrân și porți trupul temporar, ca scut… De nevoie.
Să-ți acoperi o vreme goliciunea, să nu răcești în furtună.
Trupul e doar o mască neesențială, neputincioasă în a acoperi focul interior, iar vârsta o glumă, care trebuie aplicată pe față la o anumită oră în viață. Prescripție divină.

90
91
100
101
20170114_105410

Nu am făcut poze. Nu am  putut să-i tulbur. Le-am respectat intimitatea fericirii și mi-am plecat gândul în mulțumire adâncă pentru darul lor. Toți cei de la mese, că mai erau gură-cască, la fel ca noi, aveam aceeași expresie pe chip: de drag, de mult drag și respect pentru acești posesori de vieți frumoase…

Și cele șapte zile gemene s-au topit, ca niște cuburi de gheață la soare, iar eu am revenit cu dor în cuibul meu din țara arțarilor desfrunziți în iarna lui  ianuarie, cu pielea mai măslinie, cu încă o filă de jurnal, dar mai ales cu o lecție sufletească învățată…

El Cid, Riviera Maya…

505152535455565758596062

* „resort,” are un sens apropiat de ”stațiune” ori „complex turistic”,  însă denumește o realitate diferită. Stațiunea este un oraș turistic, pe când resortul  este un loc special construit pentru turiști, destinat exclusiv lor și aflat,  în general, la distanță de localități. Localnicii (excepție angajații care lucrează în incintă) au accesul interzis în resorturi, intrarea fiind securizată. Doar turiștii, care poartă un semn distinctiv (de obicei o brățară colorată) pot intra sau ieși.

O zi cât o sută…

27 Friday Jan 2017

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Travel

≈ 44 Comments

Tags

Cancun, Cenote, Cenote Sagrado, Chaac, Chichen Itza, El Caracol, El Castillo, Las Monjas, Maya-Toltec, Mexico, Piramida Kukulkan

0Camera era confortabilă, patul perfect… Draperiile groase dădeau senzația că e încă noapte și se auzeau cântând cocoșii. Aș fi dat orice pentru încă o oră de somn,  o jumătate…  sau măcar cinci minute… Însă nu… Lipsă de înțelegere totală pentru relația mea cu perna. Trebuia să mergem la Chichen Itza, să evităm arșița amiezii și invazia turiștilor. Am pornit la drum cu ochii cârpiți de somn, având tatuată pe retină o unică dorință: CAFEA. Pustiu în oraș, pustiu pe traseu…
Mexicanii nu sunt matinali. Mexicanii nu sunt grăbiți. Mexicanii dorm.
Toată lumea doarme pe planetă, în afară de mine, care nu mi-am băut nici măcar cafeaua. De ce? Logic: mexicanii dorm…
După o bucată sănătoasă de drum, am văzut de la distanță un anunț mare, pe o bucată de placaj, neglijent scris: Coffee/24 hours. Era în nicăieri, pe un câmp ciudat, în perfectă sălbăticie. Dar ce mai conta? Era CAFEA! Am ieșit de pe șosea și am intrat pe un fel de drum de țară. Acolo, sub un acoperiș de stuf sprijinit în patru țăruși, cu un fel de perete fals din nailon și carton, se odihneau câteva mese șchioape, așezate direct pe pământ, un hamac și o tejghea improvizată, în spatele căreia se vedea o ciudățenie artizanală, cu niște rafturi și ceva ce părea a aduce cu un aragaz. Un ibric modest, de o culoare îndoielnic argintie, suplinea mașina de cafea. 20170105_083117Pofta mea pâlpâia, mai să se stingă, însă mi-a fost rușine să dau înapoi când „patroana,” foarte simpatică, m-a întâmpinat zâmbind și m-a întrebat dacă vreau cafeaua rece sau caldă. „Ăăăă… dar când e făcută cafeaua?” am întrebat. Am realizat, din explicații, că ea îmi dă o cană de apă la temperatura dorită, ness, zahăr și… treaba mea. Eu nu beau ness. Niciodată. Dar gândindu-mă că e unica sursă de venit  a cine știe câtor suflete, am cumpărat lichidul. Nu mă întrebați dacă l-am băut. 🙂
După vreo oră de drum am ajuns la destinație. Chichen Itza (La gura fântânii Itza– în limba mayașă yucatecă) azi în ruine, a fost unul din cele mai mari așezăminte antice mayașe. E fascinant să faci pași în cunoașterea unei culturi surprinzător de avansată, cum este cea a mayașilor. Și-au inventat propriul calendar și au construit observatoare pentru a cartografia bolta stelară.
Rând pe rând am vizitat ruinele construcțiilor sofisticate din rocă de bazalt, perfect îmbinate (fără ciment), care în vremuri străvechi fuseseră pline de viață și strălucire.
În prima secundă, privirea mi-a fost atrasă de Piramida Kukulkan, cunoscută și sub numele de El Castillo, sau Templul lui Kukalkan, construită în secolul al XII-lea d.Hr pentru mayașii itza. 10Piramida cu trepte, aflată în centru, a fost ridicată în onoarea lui Kukulkan, zeul șarpe cu pene. Am văzut apoi Templul toltec al războinicilor, decorat cu sculpturi în relief cu vitejii vremii, Grupul celor o sută de coloane, Las Monjas (Călugărițele) un complex de clădiri, care servise drept centru al puterii. A urmat observatorul astronomic, El Caracol, care, printre altele, identifica cu precizie echinoxurile. Mi s-a făcut pielea de găină văzând Cenote Sagrado, fântâna sacră de la Chichen Itza, extrem de importantă în vremuri străvechi, pentru că era sursă de apă potabilă pentru populație.
Mayașii sacrificau animale și chiar oameni pe altarele templelor, în cinstea zeului apei, Chaac, iar sacrificiile erau aruncate apoi în Cenote, împreuna cu diverse obiecte de valoare, pentru a câștiga bunăvoința.25
***
Pe aleile încărcate de istorie și mii de turiști, se întindeau sute de tarabe cu obiecte tradiționale, făcute de mână. Culoare, dexteritate, artă și kitschuri, toate la un loc țipau abundent, pe marginea aleilor, în soarele aspru mexican. Măști și talismane, calendarul mayaș imprimat pe tot ce se putea: decorațiuni, bijuterii, haine, genți, obiecte de îmbrăcăminte. Ornamente și podoabe din argint cu pietre semiprețioase, obiecte din piatră, sau sculpturi în lemn… o lume colorat nevoiașă, care-și baza existența pe interesul turiștilor și dorința lor de a duce cu ei acasă un pic din cultura mayașă. E locul perfect, de altfel, pentru a cumpăra suveniruri, prețurile fiind mai mult decât rezonabile, iar multe dintre obiecte bine realizate, multe confecționate cu trudă și multă migală.
***
Am petrecut întreaga zi aproape uitând să mâncăm, pierduți printre obiective, ascultând informațiile ghizilor, citind despre un timp demult apus, dar cu siguranță de neuitat. Mirată și puțin intimidată de grozăvia culturii mayașe, de misterul care încă planează asupra istoriei locului, am încheiat ziua cu impresia că dimineața la cafea a fost acum vreo săptămână și am pornit spre Cancun,  unde urma să ne petrecem următoarele trei zile.
***
E o postare lungă și poate obositoare, deși m-am străduit să rezum cât am putut, mulțimea de informații, poze și trăiri. Însă și dacă numărul celor care au ajuns până la final e mic, mă bucur dacă am reușit măcar să sugerez puțin din ceea ce am simțit și trăit în Chichen Itza, una din cele mai importante mărturii despre civilizația Maya-Toltec..121311142023439

Experiență mexicană

25 Wednesday Jan 2017

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Travel

≈ 19 Comments

Tags

Chichen Itza, excursie, itinerariu, mexicani, turiști, Valladolid, Yucatan

1

Întâlnirea cu soarele ținuturilor mexicane, după ce dârdâisem în România sfârșitului, respectiv începutului de an, a fost extrem de călduroasă. La propriu și la figurat. De la tonuri gri, am trecut brusc la explozii de nuanțe aprinse și la o vegetație luxuriantă, insensibilă la calendarul ocupat să grizoneze o bună parte a planetei. Primul punct al itinerariului nostru, unde aveam să petrecem o zi, a fost Valladolid, Yucatan (numit după orașul spaniol cu același nume). Locul nu avea nimic spectaculos la prima vedere, era o localitate mexicană comună, însă oferea cu generozitate ceea ce eu iubesc: autentic, tradiție, realitate. Doar așa poți înțelege și simți specificul unei țări, luând contact direct cu oamenii, drumurile și orașele bătute la past, pe cont propriu.
În prima secundă m-am panicat, pentru că sărăcia locului, contrastând strident cu natura, destrăbălată pe străzi și-n curți mai mult decât modeste, mi-a amintit de experiența braziliană, în urma căreia am rămas cu o ușoară teamă de toți cei cu pielea măslinie.
Închiriasem o mașină pentru primele zile ale excursiei, așa că sutele de kilometri pe care i-am străbătut de la aeroport, mi-au făcut o introducere obiectivă:  localități sărace, clădiri neîngrijite, fețe zugrăvite de vitregia destinului, benzinării sărăcăcioase plasate la sute de kilometri una de cealaltă (era să rămânem în pană de benzină), toate pe fundalul unei naturi dezlănțuite miraculos.
Ajunși la destinație, am intrat și mai mult în panică, speriată de eventualele condiții de cazare. Însă așteptările mi-au fost înșelate, în sensul bun al cuvântului și hotelul, deși oarecum central, era o clădire nouă, cu camere spațioase, curate și absolut tot confortul necesar.

15
30

Curiozitatea a învins lupta cu oboseala și am ieșit să facem cunoștință cu orașul, ilar îmbrăcat, ici, colo cu decorații de Crăciun. Mi se pare un carnaval sărbătoarea iernii la căldură, în mintea mea fiind sinonimă cu zăpada, frigul și soba aprinsă. Dar, câte bordeie, atâtea obiceiuri…
Pe străzi oamenii treceau grăbiți, împovărați de viață. Mulți foloseau un fel de motocicleto-triciclete ciudate, cu care transportau diverse. Câte un câine timid, flămând, se furișa alene, vagabondând obosit, căutând adăpost.

16
17

Ca peste tot în lume, îndrăgostiții trăiau aceeași poveste scrisă și rescrisă, iar copiii purtau la ei frumusețea nevinovăției. Tarabe cu mâncare ciudată, multă pe bază de porumb își țipau marfa în parcul din centrul orașului. Pentru prima dată am văzut porumb fiert glazurat cu ceva albicios și dat cu zahăr, ori cacao…

24
19

Turiști, localnici, în valuri, într-o cadență leneșă, fără multă vlagă se perindau pe străzi, prin parc, pe la magazine… Am constat și acum lâncezeala mexicanilor, un fel de ardeleni mai bruneți, având probabil ca filozofie de viață celebra sintagmă: da de ce atâta grabă?
Ne-am întors târziu, în noapte și am adormit ruptă-n aripă în drum spre pernă, a doua zi urmând să ne trezim devreme. Ne aștepta Chichen Itza…

312322212018141098jpg765432

Categories

  • A fi scriitor (43)
  • Amalgam (148)
  • Ana (33)
  • Întâmplate sau nu… (48)
  • Bucăți de gând (106)
  • Catchy (14)
  • Concurs (18)
  • De prin viață… (21)
  • Din bucătăria mea (20)
  • File de jurnal (157)
  • Fluturi și alte frunze… (42)
  • Geografie subiectivă… (98)
  • Imagini… (41)
  • Lume color (11)
  • pași (33)
  • Recenzii și impresii (4)
  • Sava-rine (21)
  • Travel (39)

Arhive

Recent Posts

  • Frumoasă să vă fie și ziua și primăvara!
  • Veste de martie
  • Miercuri cu sărbătoare
  • Ana mea – ediție aniversară
  • Iubește românește

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,185 other followers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel

Blog at WordPress.com.

Cancel

 
Loading Comments...
Comment
    ×