57b1a898c3f251a43ac1b2ac763c5c16

De ce avem noi o relație mai proastă cu lunea?
Poate pentru că  lunea poate fi cam așa și așa…?
Oricum ar fi, dimineața cerșim măcar un minut în plus de somn. Dormitorul, cea mai intimă cameră a casei, e căptușit cu binele acela de cuib. Ceasul izbucnește obraznic, războinic, fără milă. Primul impuls e agresiv. Nu-l arunci pe geam, că e prea mare efortul, dar îi dai una în cap să tacă. Să uiți că a sunat. Să uiți că deja e dimineață. Să te amăgești măcar un pic. E un efort cumplit să deschizi ochii, după ce două zile, la rând, au fost cu somn târziu și ore mici de mers la culcare. Ce n-ai da să fie sâmbătă, sau duminică, sau… să fii liberă?
Îți vine o idee genială: ce-ar fi să suni la serviciu și să ceri sick day.
Da, scapi o zi, dar tot trebuie să mergi… Și ce poate fi mai urât decât să-ți fie marțea lune? Negociezi cu tine așa, o vreme. Devii înțelegătoare cu situația și te extragi cu greu din așternut. Te prelingi, cu ochii  abia întredeschiși, spre bucătărie. Te târăști la filtrul de cafea, unde faci aceleași mișcări robotice ca în fiecare zi.
Apoi se petrece o chestie ciudată. Mirosul de cafea, susurul familiar și discret al filtrului, geamurile care încep să se deschidă la culoare, vestind lumina, iți dau senzație de bine. Realizezi, brusc, că de fapt e fantastic să fie luni. Că luni e o zi perfectă. Ești sănătoasă, ai multe ore din zi la dispoziție și e… luni, adică prima zi din săptămână: oportunitatea începutului. Simți cum se trezește în tine energia. Îți vine să râzi de gândul ghiduș ce-ți vine: „e un moment istoric. Sub ochii tăi tocmai se naște o nouă săptămână.”

P.S. Cu zâmbet,  plină de energie te pregătești să ieși din casă. Înșfaci cafeaua, dar capacul cănii face o mișcare de balet în aer și jumătate din lichidul fierbinte ți se varsă generos pe piept. Surprinsă, scoți un sunet ca un indian înainte de luptă și vezi pe pielea ta cum cafeau te trezește mai repede atunci când o verși pe tine, decât când o bei. Alergi să te schimbi urgent, însă în prima secundă, (care de fapt e ultima înainte de a ieși din casă) nu  găsești ceva care să se potrivească cu ceea ce ai pe tine. Și-ți vine să…. și să…și să… Dar zâmbești. Doar ești pozitivă. Și optimistă. Și e luni. Deci un început. Deci…. GATA!!! 😀 😀 😀

happy-monday