Căldură mare, moncher! ca să-l parafrazez pe Caragiale.
Seară toronteză, 31 de grade cu umiditate. Intenția de jogging s-a transformat în fast walking. E tot ce pot da în sauna de afară. Aer irespirabil pe strada mea, însă câteva doamne în vârstă, așezate confortabil, scanează conștiincios peisajul, ca în fiecare seară, înfruntând eroic fierbințeala umedă (jur că uneori mă cred la țară, în România). Trăncănesc în portugheză, sau italiană. Nu le aud. Am căștile în urechi. Le zâmbesc în trecere, chinuindu-mă să nu răspund prietenei mele la telefon exact în acel moment, pentru că m-ar crede o țăcănită ce vorbește și râde singură.
Câțiva udă gazonul. Mă uit cu un pic de mândrie vinovată, pentru cunoștințele mele acumulate în cei doi ani de grădinărit. Fernanda mea m-a învățat că plantele se udă dimineața, altfel se opăresc. Sau așa ceva.
Un indian iese să scoată gunoiul. Mă pufnește râsul, văzând cum, cu o mână ține punga de gunoi, iar cu cealaltă brăcinarii pantalonilor de pijama, care alunecă în mod periculos de pe burdihanul perfect rotund. Ghinionul face ca, necalculând probabil bine timpul, se apleacă spre pubelă exact când ajung în dreptul lui, expunând o porțiune generoasă de fund măsliniu. Câhhh! Îmi întorc privirea și grăbesc pasul.
Simt cum umiditatea îmi deschide fiecare por și încep să transpir, dar mă încăpățânez să rezist la cele trei ture zilnice. Vorbesc cu prietena mea care e la o sută de kilometri distanță. Încercăm să stabilim o dată să ne întâlnim. Are nevoie de un calendar. O aud izbucnind nervoasă: ”Unde, pana măsii mi-e telefonul????” Știu exact unde e telefonul ei, dar din cauza râsului nu pot să-i spun. Se prinde și ea. O aud hohotind.
Deliciul zilei, care, recunosc, m-a scos în afara timpului e altceva. Recitesc Martin Eden și sunt lavă, îndrăgostită iremediabil de autorul californian. Un prieten drag mi-a amintit această carte de suflet. Ciudat cum anumiți autori te marchează și recheamă, ca niște prieteni credincioși, cum redescoperi și receptezi textul diferit de fiecare dată, observând noi conotații, noi unghiuri. Jack London radiografiază fidel o societate coruptă și ipocrită, pregătită să-i accepte doar pe cei care respectă muți și surzi spiritul de turmă. Dar, în afară de direcția socială și cea filosofico-ideologică, cartea este și autobiografică, destinul protagonistului confundându-se pe alocuri cu cel al autorului. Martin Eden are caracter de bildungsroman, Jack London surprinzând aici traseul extrem de complicat al formării protagonistului, de la marinarul brut la scriitorul de succes. Frumoasa Ruth deschide porțile altei lumi pe care eroul, însetat de cunoaștere și de dragoste, o îmbrățișează cu aceeași ardoare cu care un orb ar absoarbe pentru prima dată culorile.
„He loved beauty, and there he found beauty. Poetry, like music, stirred him profoundly, and, though he did not know it, he was preparing his mind for the heavier work that was to come. The pages of his mind were blank, and, without effort, much he read and liked, stanza by stanza, was impressed upon those pages, so that he was soon able to extract great joy from chanting aloud or under his breath the music and the beauty of the printed words he had read.”
„Iubea frumuseţea şi acolo o găsea. Ca şi muzica, poezia îi răscolea sufletul şi, cu toate că nu-i pătrunsese încă tainele, îşi pregătea mintea pentru încercările mai grele care aveau să urmeze. Paginile minţii lui erau
imaculate şi, fără nici un efort, multe dintre versurile pe care le citea şi-i plăceau se imprimau strofă cu strofă pe acele pagini albe, în aşa fel, încât, nu după multă vreme, fu în stare să trăiască bucurii dintre cele mai alese, reproducând cu voce tare ori in şoaptă armonia şi frumuseţea cuvintelor scrise în cărţi.”
Cartea mea de suflet 🙂 alături de “Lupul de mare”.
LikeLiked by 1 person
„And at the instant he knew, he ceased to know.”
LikeLiked by 1 person
S-au evaporat toate “nimicurile” din jurul meu când am ajuns la pasajul despre carte. Şi citatul ales m-a topit de tot.
Chestia cu telefonul am păţit-o şi eu: “Scuză-mă, te rog, trebuie să închid să mă întorc la muncă, nu-mi găsesc telefonul şi nu ştiu ce am făcut, sper că l-am uitat acolo…”. Dacă era la ureche şi nu în geantă, eu ce să fac? 😀
LikeLiked by 2 people
Am recitit de multe ori cărți de suflet, pentru că ne marchează și formează. Ne regăsim. Ori ne căutăm. E un amalgam fila asta de jurnal, însă chiar a fost un moment întoarcerea mea la Jack London.
Și eu am pățit faza cu telefonul. Suntem dependenti de el. Asta e dovada. 😀
LikeLiked by 1 person
Vreau să-ți mai pun un fragment care mi-a plăcut extrem. Modul în care descoperă pictura:
„An oil painting caught and held him. A heavy surf thundered and burst over an outjutting rock; lowering storm-clouds covered the sky; and, outside the line of surf, a pilot-schooner, close-hauled, heeled over till every detail of her deck was visible, was surging along against a stormy sunset sky. There was beauty, and it drew him irresistibly. He forgot his awkward walk and came closer to the painting, very close. The beauty faded out of the canvas. His face expressed his bepuzzlement. He stared at what seemed a careless daub of paint, then stepped away. Immediately all the beauty flashed back into the canvas. “A trick picture,” was his thought, as he dismissed it, though in the midst of the multitudinous impressions he was receiving he found time to feel a prod of indignation that so much beauty should be sacrificed to make a trick. He did not know painting. He had been brought up on chromos and lithographs that were always definite and sharp, near or far. He had seen oil paintings, it was true, in the show windows of shops, but the glass of the windows had prevented his eager eyes from approaching too near.”
LikeLiked by 1 person
Fără cuvinte! Superb!
Mulţumesc!
LikeLiked by 1 person
Știam că merge la țintă la tine. Te pup!
LikeLiked by 1 person
Se pare ca scriitorul american Jack London reuseste si prin acest roman sa influenteze pe cititorul matur asa cum a facut-o prin romanul Colt Alb, adresat poate celor aflati la varsta copilariei.
In acest roman suntem surprinsi si chiar intaratati de perseverenta si insistrenta cu care Martin Eden lucra, invata sau studia avand ca obiectiv unic sa cucereasca atentia tinerei Ruth la care nu putea ajunge decat devenind demn de ea, prin accederea la clasa burgheza din care aceasta facea parte.
Este drept ca tot sacrificiul sau se termina prost, insa poate constitui un model de urmat celor care isi propun un scop inalt, miscati fiind de o motivatie puternica.
LikeLiked by 1 person
Îți mulțumesc pentru completări. Da, așa este. Roata destinului se învârte pentru Martin, cu altă viteză decât cea așteptată, iar atunci când succesul vine, e deja prea târziu. Valorile la care accede și-au pierdut semnificația.
LikeLiked by 1 person
A fost cam ca la noi vremea și aici a fost irespirabil aerul…
LikeLiked by 1 person
Azi s-a calmat căldura. Un vânticel răcoros a reglementat situația. Doar să nu stai în soare și în mașina oprită. 🙂
LikeLike
Da și aici, probabil suntem pe aceeași paralelă 😀
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLiked by 1 person
Omul creat de Dumnezeu,este asemeni Creatorului sau,creator de valori,mai mici ori mai mari.
Creatiile fiecaruia reflecta în general,valorile mostenite genetic de la parintii biologici,transmise din generatie în generatie,iar lucrarile geniale din toate timpurile si domeniile culturii si arhitecturii,sunt expresia explorarii interioare,sufletesti,al cercetarii si cunoasterii originii si identitatii fiecaruia dintre noi.
Cunoasterea identitatii sinelui (EGO-ului) si capacitatea controlului acestuia,va da nastere întotdeauna,creatiilor geniale care vor afecta în bine sau rau evolutia omului pe Terra.
Omul a fost creat de Dumnezeu asemeni Lui Dumnezeu,perfect desavârsit,însa neascultarea ‘copilului Adam’,de Tatal sau i-a atras pedeapsa neascultarii devenind inteligent,însa muritor pâna când,prin harul Sau,Tatal,a hotarât prin Mielul Sau,Hristos Isus,sacrificat în locul nostru,în urma cu doua milenii,iertarea omului vechi “Adam” (pedepsit de Legea prin care a devenit muritor) prin credinta si metamorfoza nasterii din apa si Spirit,(singurul ‘pasaport’ prin care se poate accede la Pomul Vietii si la roadele Lui,care vindeca,transforma,si modifica genetic fiinta,conferindu-i ETERNITATEA …
Sa fiti iubiti si fericiti !
LikeLike
Am alergat printre cuvinte cu tine-n gand. Aveam 16 ani cand am citit cartea, cred ca e cazul sa o recitesc. Asta simt după cuvintele tale. Te imbratisez tare de tot…
LikeLiked by 1 person
Cred că pe la vârsta aceea am citit-o și eu pentru prima dată, în orice caz, în liceu. O citesc și nu mă satur. Mă opresc la fragmente, iar ele se descompun în fața mea ca jucăria aceea prin care te uiți și o rotești și își schimbă culorile. Citind Jack London mi-a venit să spun că mi-a fost dor, că mi-a lipsit. 🙂
Te pup, Adriana!
LikeLiked by 1 person
Bună Em. !
Mersi pentru REMEMBER Jack London din care am citit în anii ADOLESCENȚEI cel puțin două romane în timp ce-o ascultam
pe Angela Similea tânără și ea ca mine ……………………….
O zi de JOI pe placul inimii tale ! 🙂
Aliosa 🙂
LikeLiked by 1 person
PS !
În urmă cu 128 de ani…………..
http://amintiriamintiri.wordpress.com/2017/06/15/
Aliosa .
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Alioșa! Cu daruri de calitate ca de fiecare dată. Să ai un week-end frumos! 🙂
LikeLike
Mulțumesc și eu, Alioșa! Mi s-a părut prea bun gustul regăsirii, ca să-l păstrez doar pentru mine. 🙂
Un week-end minunat îți doresc! 🙂
LikeLike
Muțumesc și un weekend superb și eu îți doresc ! 🙂
Aliosa 🙂
LikeLiked by 1 person
Să spun și eu că mi-ai amintit de perioada când căutam asiduu cărțile lui Jack London? Firește că totul a început cu Colț Alb și a culminat cu Martin Eden, ca niște lecții plăcute de a iubi animalele și a respecta oamenii. De a înțelege viața și a trece peste încercările ei. Așa le-am perceput și așa le memorez.
LikeLiked by 1 person
Ce frumos ai spus. Exact așa le percep și eu. Iar spre bucuria mea, Colț Alb se predă în anumite școli, după anumite programe. În România. Iar recitirea acestei cărți m-a bucurat și tulburat în aceeași măsură, pentru că altfel o văd acum, decât în perioada adolescenței, când am citit-o pentru prima oară. 🙂
LikeLiked by 1 person
Mihail, câine de circ, Colț alb, cărți minunate, încărcate de emoție și afecțiune, Martin Eden, cu tenta sa autobiografică, fiind totuși,cea mai tulburătoare dintre scrierile sale.
LikeLiked by 1 person
De aceeași părere cu tine.
„Colț alb” din câte știu se studiază în școală, ori în unele școli, depinde de programă.
LikeLiked by 1 person