Ce-mi place mie să fac sport… Nu-mi place.
Îmi place însă momentul în care am terminat. Vai, ce-mi place!!! Am sentimentul că am făcut ceva pentru mine. Cu cât mi-e mai ud tricoul, cu atât victoria e mai mare. Alung toxine, grăsime, spume, draci, laci… toate ies, iar eu sunt ușoară și fericită că am scăpat. Ca și câinele din banc:

Un tip are un câine. Pleacă și-l lasă în grija unui prieten. Îl roagă să-i facă câte-o bucurie din când în când. La întoarcere își surprinde prietenul rotind de coadă câinele, în aer.
– Ce faci, mă?
– Păi n-ai zis să-i fac din când în când câte-o bucurie?
– Și asta e bucurie???
– Să vezi ce fericit e atunci când scapă.

Așa și eu. Am transpirat, am bifat și mă simt perrrrfect.
Nici n-aș avea răbdare la mișcările repetitive (indiferent de aparat) fără muzică în căști, ori vreun audiobook.
De ce scriu atunci? Nu! Nu fac nici un fel de reclamă.
Dar mi-au picat mie bine mesajele de pe pereți. Nu e nimic nou sub soare. Le-ați mai auzit și văzut. Le știți.