19430130_1809500826030624_3061447331465057686_n

Cică poza asta e creepy. Mi-au spus mulți prieteni. Că nu e ce trebuie pentru profil. Dar diloc-diloc. O schimb după ce trece long week-end-ul. Însă e suport bun pentru mesajul aniversar, pe care mulți dintre noi, trăitorii pe pământ canadian am ales să-l purtăm zilele acestea. Arțaria noastră adoptivă e tinerică rău. Împlinește 150 de ani. S-a născut în 1867 și a fost botezată după cuvântul „kanata” din indiana-iroquoiană însemnând sat/teren. Că așa e Canada noastră, un sat mai mare, un soi de Babilon colorat cu toate limbile pământului. Sunt multe de spus. Că e mare și frumoasă știți cu toții, informațiile istorico-geografice sunt ușor de accesat. Ce are însă ea special sunt poveștile fiecăruia dintre noi. Toți cei care am poposit preț de o clipă, ori o viață să ne continuăm traseul început în draga noastră Românie. Toți avem povești. Toți emigranții.

Rezonăm cu toții, dar cel mai bine cu românii noștri, în care nu de puține ori ne regăsim. Magdalena a cuprins cu multă sensibilitate corzi de vise rupte, drame și bucurii, căderi în infern, dar și ridicări spectaculoase. Scrie cu o sensibilitate vibrantă, ca nimeni altul în Foaie de drum lung.

Când o citești pe Veronica știi că râzi. În Mama Canadei povestește cu un umor sănătos a la Creangă și cu același talent,  despre experiența ei personală. Face haz de necaz în aventura de cunoaștere a lumii pe care o descoperă tot mai mult cu fiecare zi.

Recent l-am descoperit și am început să-l citesc pe Viorel Ilișoi. El aduce o altă perspectivă. E ochiul românului din afară care, cu o privire obiectivă, zugrăvește fiecare detaliu văzut aici, în casa, curtea și sufletul românului-canadian cu care intră în contact.  Un cocktail de trăiri și impresii, obiectiv trasat, cu mână sigură și raportat la propria persoană.

Vor mai fi fiind și alții care scriu despre noi, vânturații peste ocean, dar eu pe ei îi știu și  dragă mi-e slova lor. Așa că vi-i dăruiesc cu drag să-i citiți, să vă bucurați, să vă minunați, să plângeți sau să râdeți, și să priviți puțin prin gaura cheii sufletului nostru.