N-am scris de multă vreme. Nu că n-aș avea ce, pentru că mi-e plină mina pixului și a creionului cu gânduri înaripate. Fluturi ori lilieci, ori porumbei sau ciori… Zburătoare pentru toate gusturile, în primul rând pentru ale mele. Iar dacă mi se pune pata pe orizuru, aia e…
Am adunat în suflet frunze. Atât de multe frunze… ca un copac ce înfrunzește brusc primăvara. Ca nebunul. Mult peste ce prevede legea.
Nu știu cum o să vină ele ca să le așez cuminte (sau nu) pe foaia virtuală. Cum le voi îmblânzi (sau încolona) sau dimpotrivă împrăștia în culori vii sau stinse, în pleoape care se închid in lacrimă, ori se deschid în zâmbet. Nu știu.
Dar asta mi se întâmplă de fiecare dată când joc șotron cu realitatea și nu apuc să-mi scot cuvintele la soare. Îmi cresc copaci cu frunze.
N-am scris de mult. Valuri de bine și de rău bat la poartă și mă întreb. Eu mă întreb. Nu prea mult, pentru că unele întrebări, chiar dacă înțeapă lemnul tare al intrării înspre mine, sunt croite anapoda și ajung dintr-o întâmplare absurdă a sorții aici. Și cad neputincioase în bot ca niște câini stupizi ce latră la lună, tocmai când lună nu-i. Că luna-i rătăcită pe la urechi de soare. Când noaptea e densă, țesută în șah de stele. Și mat. Impenetrabil, negru, lăptos. De catifea. Dar cine sunt eu să amendez câinii?
Nu am intrat de mult nici aici și nici pe fb. Nu. Nu am pățit nimic. Nici nu am făcut conștient o pauză. Pur și simplu s-a întâmplat să nu am timp să intru pe laptop într-o azi de dimineață până seara. Apoi a urmat un mâine la fel de azi și tot așa. Iar zilele s-au adunat că deh! de-aia sunt zile care n-au decât ore și minute și clipe. Și se întâmplă ca realitatea, cu frunzele ei multe de copac nebun ce curge invers, plantând stelele în cer, se-apucă brusc să ningă încercări de primăvară. Scoate limba la vară și râde. Râde, frate cu o dantură perfectă și cu buze moi, rujate sau nu. De zi ori de seară. Purtând o boare de parfum. Și te trezești uimită, te uiți în calendar și vezi că e doar 31 ianuarie – ultima zi din prima lună. Și gânduri-orizuru se-aprind ca niște felinare care conduc cuminte un drum spre „a fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti…”
Iar răspunsurile sunt încercări de ghiocei. Încercări! Să respectăm adevărul. Că e totuși iarnă, deși am văzut niște violete ce trăgeau cu ochiul ispititor și niște boabe de cătină portocalii și sănătoase.
N-am spus nimic. Pentru că n-am nimic de spus. Am chef de scris. Mă mănâncă tare buricele degetelor. Le-am scărpinat un pic pe tastatură.
Așa sunt eu. Pot să vorbesc mult fără să spun nimic. Nimic important. Mai ales atunci când n-am nimic de spus. Și totuși…
Sunt plină de povești, de oameni, de răsărit și de apus. De dimineața cu gust tulburător de cafea…
Asta-i menirea câinilor ce latră pe la porţi tari, închise de lună şi de realitate, să cadă în bot şi apoi să caute alte şi alte porţi. De ce să-i amendezi? În fond, realitatea e una, e gust de cafea pe o faţă de masă în carouri şi primele poveşti de dimineaţă, întotdeauna în continuarea celorlalte.
🌹
LikeLiked by 1 person
Unele carouri se transformă brusc în flori cu poveste, rude cu frunzele de copaci care se întâmplă să ne ningă cuvinte în cești albe cu cafea neagră. Și să spună. Câte pot ele să spună… Câte propoziții începute își caută punctuația într-o cafea neagră, fără zahăr, dar și într-una dulce. Așa, pentru simetrie.
Și copac. Și frunze. Și iar vorbe. Și boabe portocalii de cătină ca niște miniaturale portocale, exotic amplasate într-o încercare de iarnă. Uite iarna, nu e iarna. 🙂
LikeLiked by 1 person
Uite iarna, uite vara.
Portocale miniaturale alături de un susur de apă ce saltă obraznic printre pereţi de gheaţă – e iarnă sau e vară? E iarna ţinută la poartă de căldura cestilor albe sau de cuvintele-frunze ninse în cafelele simetrice? Dar contează, până la urmă?
Cafelele se amestecă şi sublimează într-un vârtej nebun de vorbe, soare, căldură şi tot.
A venit vara.
Definitiv.
🌹
LikeLiked by 1 person
Se cam joacă anotimpurile cu noi. Ori noi cu ele? Cine mai știe?
Doar soarele care zâmbește ștrengar, apoi se preface în portocale miniaturale printre frunze și se împarte magic în mii de bobițe. 🙂
LikeLiked by 1 person
Sweet aici este doar un loc in care povestesti prietenilor cum mai este pe la tine prin suflet.
Atunci cand ai timp, atunci cand ai starea necesara.
Ne bucuram ca “te-ai intors”
LikeLiked by 1 person
Mă bucur și eu că m-am întors. Îmi lipsesc cuvintele, transparența ferestrelor poveștilor voastre. E o rutină și scrisul și cititul pe blog. 🙂
O zi frumoasă!
LikeLiked by 1 person
Tu si cand n-ai nimic de spus, o spui asa frumos , ca nici n-am observat că n-ai avut nimic de spus. Eu spun că ne-ai plimbat pe după luna, ca un copac nebun ne-ai proiectat printre stele, iar gust de soare adunat pe flori plapande, l-ai aruncat asupra noastră, ca pe o vraja binefăcătoare. Ce mai? Mor de curiozitate sa vad ce scrii cand ai ceva de spus.
LikeLiked by 1 person
Se întâmplă să am mereu ceva de spus chiar și atunci când nu am nimic de spus. 😀 Știu. Nu prea are sens, dar cam așa se petrece sintaxa propoziției existenței mele.
Îți mulțumesc, Mihai! Am multe de spus. O să vezi. 🙂
LikeLike
Citindu-te te-am urmat prin copaci înfrunziţi, după fluturi, după lilieci, după porumbei şi ciori, după încercări de ghiocei,după violete şi boabe de cătină, sperând să ne asezăm la vorbă. Eu mă opresc pentru că nu mă pot ţine după tine care ai chef să-ţi fluturi iarna. E bine că ţi-e bine şi când vei obosi, opreşte-te şi arată-ne ce-ai în pix. Zile faine să ai!
LikeLiked by 1 person
Îmi flutur iarna în primăvară. Așa mi-e firesc. 🙂 Și îndrăznesc să visez și vara, chiar dacă e doar început de februarie. Dar cuvintele noastre poartă aripi. Și se așază pe ce umăr vor ele și încep câte un vis. Zile frumoase să ai și tu draga mea și zbor de floare. 🙂
LikeLiked by 2 people
Parcă a trecut un anotimp de când nu ne-ai mai dat vești despre tine. Era într-o vreme geroasă și cu zăpadă generoasă, iar acum ne vorbești de zâmbetul primăverii și violete ispititoare, cam la fel cum simțim și noi în aceste zile. Să fie de bine naturii, fără întoarceri păguboase!
LikeLiked by 1 person
Dacă v-am lipsit mă bucur tare. E un pic egoist ce spun. 🙂
Abia aștept să vă prind și eu din urmă, să-mi reiau rutina atât de dragă. 🙂
LikeLiked by 1 person
Zile din astea sunt cu duiumul in viata fiecaruia dintre noi…
Oricum, bine ai revenit, ca mi-a fost dor de randurile tale tonice!
LikeLiked by 1 person
Și eu am revenit cu dor. Și cu dorința ca timpul să fie un elastic să-l putem întinde. 🙂
Te pup, draga mea!
LikeLiked by 1 person
O dorinta pe gustul meu… Pupicei!
LikeLiked by 1 person
Știam eu că noi două suntem pe aceeași lungime de undă. 🙂 :*
LikeLiked by 1 person
Asa e!
LikeLiked by 1 person
Bine ai revenit. Important e că ești bine. ☺👍☺
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, Cristian! Valuri și frunze ne definește existența blogosferică. Zic. Cred. 🙂
LikeLike
Mi-era dor de cuvintele tale. Fie ele și frunze prin copaci :).
LikeLiked by 1 person
Îmi înfrunzesc mereu copacii. De fapt noi, cei de pe aici, trăim un singur anotimp. Mi-era dor de tine, de voi și mie. Însă bizar, uneori el, moș Timp se joacă cu noi. Se ascunde. Și nu reușim să-l prindem. 🙂
LikeLiked by 1 person
Da, se joacă rău de tot :).
LikeLiked by 1 person
Și când reușim să-l păcălim și noi (rar de tot) îi furăm imagini ca cea pe care am pus-o la text. Spune tu! Nu i-am jucat o festă timpului? 😀
LikeLiked by 1 person
Păi da 😀
LikeLiked by 1 person
Aşa scrii tu când nu spui nimic? Ciudat, parcă mi-au înfrunzit şi mie nişte gânduri citindu-te. Asta-nseamnă că ai spus mai mult decât poate ţi-ai propus. 😉
Mă bucur că ne-ai scris despre înfrunzirile tale!
LikeLiked by 2 people
Nu mi-am propus nimic, să știi. Mi-am lăsat doar degetele libere. Le-am scos lesa și le-am așezat pe tastatură. Dacă au dat prea mult din casă? Posibil. 😀
Sunt plină de frunze mereu, nu mi se aplică bancul acela cu așteptarea toamnei, când să pice frunza. 😀
Iar dacă ție ți-au înfrunzit gânduri pornind de aici, ce pot să mai spun? Doar că mă bucur și că mi-a fost dor de tine. 🙂
LikeLiked by 2 people
Te îmbrăţişez cu drag mult!
LikeLiked by 1 person
E drept că nu ai scris de mult, iar noi te-am aşteptat. Dar dacă tot ai tolba plină de poveşti poate vei vrea să o goleşti… 🙂
LikeLiked by 1 person
Îți mulțumesc pentru așteptare. :*
Voi goli tolba cu siguranță. Să ai o seară frumoasă!
LikeLiked by 1 person
Îmi place tare mult cum scrii atunci când nu ai nimic de spus. Unde mai pui că este îmbrăcat și în haine de gală nimicul acesta al tău.
LikeLiked by 1 person
Chiar e nimic. Dacă mă străduiesc să mă gândesc despre ce am vorbit, nici măcar nu îmi amintesc. 🙂 Iar dacă tu îl vezi în haine de gală îți fac o reverență. 🙂
LikeLike