– Cum ai dormit?
– Bine.
În fiecare zi aceeași întrebare. Dulce în esența ei, dar repetitivă până la Carul Mic și Carul Mare. Ieri l-am întrebat:
– De ce mă tot întrebi cum am dormit? Dacă dorm, dorm. Habar nu am cum o fac, că-s ocupată să dorm. E o întrebare stupidă.
L-am derutat. Dar, cum analizează și-mi dă dreptate întotdeauna, s-a gândit preț de câteva secunde și mi-a răspuns:
– Asta e ca întrebarea aceea când intri pe ușă și ești întrebat: ai venit? De zici că nu te vede că ai venit. Ce să zici? Că ai plecat?
Râdem amândoi și-n trei minute uităm de conversația savantă despre întrebările inutile ale omenirii, care consumă timpul, și așa limitat, nu-i așa, al muritorului de rând.

Și vine noaptea și mă pun la somn că eu noaptea dorm. Mă culc pe la unsprezece. Adorm ca plesnită ca de obicei, dar dintr-un motiv pe care numa’ somnu-l știe mă trezesc de o mie de ori cu o sete, de zici că Sahara mă locuiește. Și beau apă. Și dacă beau apă mă duc și la baie. Și ațipesc și beau apă și mă duc la baie. La un moment dat mă trezesc fresh! Cu ochii mari de bu-hu-hu. E întuneric afară. Nu-i nimic, mă gândesc. O să scriu. Îmi pornesc telefonul să mă uit la ceas. Ecranul mă plesnește cu o lumină crâncenă. E trei jumate. Mă trântesc în pernă. Mi-e cald. Mă duc și deschid geamul. Vine o răcoare divină din grădină. E liniște în primele secunde, apoi aud niște foșnete moi și dubioase prin frunze și un clipocit mic. Sunt ratonii cățărați pe vie care fură struguri. Mănâncă și scuipă pielițele. N-au cum să ajungă la mine, că dormitorul e la etaj, că e plasă la geam și că le e frică de oameni. Dohhh! Îmi spun în minte cu voce tare argumentele ca să-mi liniștesc starea de iritare și ușoară frică.
Iar ațipesc, dar setată pe ideea că la câțiva metri de mine, chiar dacă despărțiți de pereți, se simt bine, în grădina mea, niște grăsani blănoși.

Mă trezesc din nou. E ora patru. Deja în România e agitație. Am o grămadă de notificări pe fb. Intru. Vorbesc cu Violeta și Cora. Au poftă de poveste că una e în Germania, cealaltă în Kuweit și la ele e ziua slobodă, nu sugrumată de somn, ca la mine. Le zic că mai dorm un pic. Închid telefonul. Și mă trezesc la șapte ruptă de oboseală.

Nu mă întreabă, dar în spatele minții stăruie întrebarea lui:
– Cum ai dormit?