Aș fi jurat că vorbele-ți acide vor arde fierul, mătasea și aromele pe care mi le insinuezi în fiecare dimineață. Dar nu… n-ai recunoaște. Nu-i așa?
Abia fac ochi și-mi zâmbești galben (mai du-te la dental cleaning, lady!!!)
Apoi mă mustri cam un sfert de oră, în care, vreau, nu vreau, te ascult. Da! E alegerea mea să te ascult. Așa e. Te afli așezată în lista ce are în cap un singur cuvânt: TREBUIE.
Aș putea să-ți închid ușa în nas. Să nu-ți mai simt acreala adevărurilor pe care le conții dumneata.
Exact! Acidă! Așa te-aș declara când, cu ochii cârpiți de somn, trebuie să te accept lângă mine. Trebuie. Realizez că, în ciuda acrelii tale matinale (zici că ești mahmură continuu) te aprob în multe.
Ești acră, doamnă! Și n-aș putea să zic că îmi displace. Prefer acreala vorbelor curate, adevărate, decât dulceața mironosiță a lingușelii. Deci ai un plus mare.
Paloarea-ți, însă, mă duce cu gândul c-ai avea hepatită cronică, pentru că niciodată nu te îmbujorezi. Nici soarele nu-ți schimbă culoarea pielii. De-al naibii ce ești! Doar de-al naibii ce ești nu accepți ca porii să-ți fie și ei răsfățați.
Galbenă ești. Și te crezi frumoasă. Mda! Ce să spui și tu? Că toate sunteți la fel. Cochete, un fel de chinezoaice mignone, deși voi clar nu veniți din China, da’ zic și eu, așa, forțând nota puțin, încercând o metaforă cam trasă de păr.
Pielea ta are un parfum natural, o aromă fantastică pe care nu poți să n-o iubești. Așa m-ai prostit și pe mine. Știi că-s alergică la mirosuri și m-ai dat pe spate cu parfumul tău. M-ai băgat în buzunar.
Ți-am spus în față, fără prea multe menajamente:
– Ești acră!
Ai recunoscut cu mâna pe inimă că da. Ești acră.
– Dar nu prea mult, am îndulcit eu acreala afirmației. Doar cât trebuie.
Ai zâmbit și mi-ai arătat dinții tăi galbeni. Asta m-a făcut să izbucnesc din nou:
– Ești galbenă!
Iarăși ai clipit a aprobare. Ce să faci și tu? Doar te-ai văzut în oglindă.
– Dar e un galben frumos, îmi place, am îndulcit din nou acreala afirmației.
Ai zâmbit din nou și dinții mi s-au strepezit:
– Și ești acidă.
Aici ai protestat.
– Te înșeli total și ți-am spus asta de atâtea ori. Sunt alcalină.
Atunci, ca să nu ne mai contrazicem, pentru că nu e bine să-ți începi ziua cu o discuție neplăcută, te-am tăiat în două și te-am pus în storcător. Apoi te-am scurs într-un pahar cu apă călduță și-am început o nouă zi cu tine. Lămâie.

Articol apărut întâi aici