O cunosc de multă vreme pe autoarea romanului „Ana”, cunosc familia și lumea în care ea a crescut și s-a format. Îi cunosc și preocupările literare, talentul creator și mi-am exprimat cu mai multe ocazii aprecierea pe care o am pentru ceea ce scrie, pentru bucuria și ușurința care se resimte în textele ei. Astăzi, prin romanul aflat în discuție, Em s-a depășit pe sine, a adus în atenția cititorilor o frescă a societății transilvănene din prima jumătate a secolului trecut, având în prim-plan satul ardelean, cu specificul său, așa cum nu a mai făcut-o nimeni de când Ion Lăncrăjan, sau Ioana Postelnicu, murind, au încetat să mai scrie. Satul ardelean, prezentat printr-un studiu de caz a tot ceea ce se petrece în mica localitate Sava, trece prin schimbările impuse de evenimentele istorice care influențează întreaga Transilvanie (Primul Război Mondial, reforma agrară, Dictatul de la Viena, Al Doilea Război Mondial), iar autoarea surprinde până la cele mai mici detalii trăirile oamenilor, felul în care ei reușesc, sau nu, să se adapteze la schimbările pe care le aduce marea istorie în lumea lor. Autoarea subliniază cu foarte multă pricepere impactul pe care îl are marea istorie, prin deciziile, de multe ori absurde, care s-au luat de mai marii țării, ori ai lumii, asupra comunităților mici, așa cum sunt cele rurale, precum cea din micul sat Sava. Oamenii află despre marile evenimente prin schimbările pe care acestea le aduc în micul lor univers și nu prin știrile de presă. Pentru satul Sava istoria nu este un eveniment îndepărtat ci o intervenție, deseori brutală, care modifică oamenilor ritmul vieții, regulile străvechi de conviețuire.

Romanul scriitoarei Em Sava este totodată și un omagiu adus țărăncii ardelene care, pe lângă supușenia pe care i-o impun legile nescrise ale comunității, este puternică, de neclintit în fața vremurilor, în jurul ei familia se formează, crește, se întărește, viețuiește și moare. Comunitatea Savei surprinsă prin intermediul a trei generații de femei, prin Maria, Ana și Zamfira, este profund matriarhală. Viața se ivește, istovitor din chinurile fizice ale femeii și tot așa merge mai departe. Maria reprezintă trecutul care împovărează femeia, Ana este prezentul care dovedește tăria și dorința de emancipare a acesteia, în vreme ce Zamfira e viitorul dătător de speranță, tocmai prin  ideea de continuitate care le leagă pe cele trei femei.

Nu în ultimul rând, romanul Ana este un important document lingvistic, un colector al unui grai frumos și străvechi al Transilvaniei, în primejdie să se risipească, să se uite, să se piardă. Or, Em Sava, prin demersul său, face și o valoroasă colectare și restituire a limbii române vorbite la un moment istoric dat în această parte de Românie.

„Ana” este un roman foarte bine gândit, până la micile detalii, dar mai ales e bine scris. Pot spune că este, cu adevărat, lucrarea unui profesionist. Merită să ajungă și pe masa criticilor, pentru că abordează un domeniu evitat de cele mai multe ori de scriitorii români contemporani: satul românesc. E o carte pentru cititorii selecți, doritori de literatură bună.

Prof. Arion Hadrian