„Cu admirație față de Ana, dar și față de ”Ana”. Pentru că e doar opinia mea de cititor, nicidecum o recenzie, la care nu mă pricep și nici nu vreau să ajung. Nu am scris niciodată mai mult de câteva fraze despre o carte, oricât de mult m-a impresionat. Ieri am terminat de citit volumul scris de prietena și colega noastră de blog, Em Sava, iar influența asupra cugetului meu este proaspătă și intensă. De aceea m-am gândit să adun câteva din emoțiile și mesajele pe care le-am perceput după o carte care-i mai mult decât o povestire, e o frescă a satului ardelenesc, dintr-o perioadă grea a istoriei noastre, a întregii Europe. Deși în satul Sava, locul în care întâlnim personajele cărții, viața a fost mereu o luptă cu natura, cu prejudecățile și cu sărăcia.

În ciuda acestor piedici, traiul în timp de pace avea părțile lui frumoase, cu roade care răsplăteau munca grea a țăranilor, cu hora în care feciorii învârteau fetele neprihănite și iubiri ce înmugureau și apoi erupeau cu forță în inimile tinerilor. Dintre toate aceste personaje, se remarcă în mod deosebit două, cu o tărie de caracter care-ți dau impresia că ar putea muta munții din loc. La început o cunoaștem pe Maria, o fată ascultătoare, dar cu visuri înăbușite și o iubire bine ascunsă în suflet. Destinul ei va fi nemilos, dar îl va înfrunta cu putere, așa cum va rezista și în fața răutăților celor din jur.

Aceeași soartă nemiloasă o va avea și Ana, eroina de fapt a acestei cărți de care m-am atașat sufletește. M-a atins până în străfundul sufletului felul în care această fată, și apoi femeie tânără, a învins necazurile nenumărate și a știut să meargă mai departe cu fruntea sus. Avându-l pe Dumnezeu alături și rugându-se cu lacrimi fierbinți, a fost înzestrată cu o tărie de care și bărbații erau impresionați. La fel cum am fost impresionat și eu, iar de aici și admirația despre care vorbeam la început. Parcă această carte vine din trecut, să ne prezinte traiul de atunci al strămoșilor noștri, din urmă cu un secol. Îi vedem în personajele ei pe bunicele și bunicii noștri, pe vecinii care se poate să-i fi avut, situațiile cutremurătoare pe care e posibil să le fi trăit și ei când ne-au călcat ungurii și apoi rușii, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Identificarea cu străbunii devine și mai evidentă prin regionalismele nealterate pe care le savurăm noi, ardelenii. Mărturisesc că rareori trebuia să consult glosarul de termeni, multe din cuvintele mai puțin uzuale pe care le foloseau săvenii fiindu-mi familiare încă, după cum mi-au fost transmise de bunici și părinți. Am trăit alături de oamenii simpli și harnici, prin intermediul cărții, dar am întâlnit și din cei mai leneși și bârfitori, pentru că fiecare localitate are și astfel de specimene. Tocmai în fața acestor răutăcioși se poate vedea valoarea reală și puterea celor binecuvântați cu un suflet mare. Iar Ana noastră avea un astfel de suflet, pe care l-am simțit, l-am apreciat și îl voi ține minte multă vreme de acum încolo.”

Cu admirație față de Ana, dar și față de ”Ana”. Pentru că e doar opinia mea de cititor, nicidecum o recenzie, la care nu mă pricep și nici nu vreau să ajung. Nu am scris niciodată mai mult de câteva fraze despre o carte, oricât de mult m-a impresionat. Ieri am terminat de citit volumul […]

Despre ”Ana”, cu admirație — racoltapetru6