Azi îl sărbătorim pe Sadoveanu, născut în 1880. Nu cred că am fost fan Sadoveanu de la primul contact cu scriitura lui savuroasă, de care, în timp, m-am îndrăgostit iremediabil.
Îmi amintesc de asemenea, că și elevii mei intrau în lumea Șoimăreștilor ori a Jderilor cu timiditate, forțați la început de profa de română. Pentru lumea lui calin moldovenească, atât de sfătoasă, era nevoie de o introducere și o degustare atentă și fină. Și răbdarea de-a urca pe cărările meșteșugăresc împodobite.
L-am gustat cu adevărat la maturitate, când l-am înțeles. Și am „tradus” metafora lumii lui elevilor mei, pe limba lor. Așa cum am făcut mai târziu cu Creangă aici, în patria arțarilor, când arhaismele moldovenești erau o perdea densă, imposibil de pătruns de puii compatrioților mei români-canadieni.
Dar n-am să vă vorbesc despre opera impresionantă a „Ceahlăului literaturii române” desfășurată într-o carieră de mai bine de 50 de ani. O să spun doar o știre de cancan, o poantă. Marele scriitor era foarte bogat. Multe topici feisbuciste atacă această temă: cum să faci bani ca scriitor. Vreți să aflați? Citiți Sadoveanu, dragii mei! El a reușit.
By the way! Se mai citește în zilele noastre Sadoveanu? Pe vremea mea se citea. Oare generațiile actuale mai citesc clasici români? În primăvara anului viitor fac 20 de ani de Canada, în concluzie nu mai știu cum arată programa școlară. Drag mi-a fost la catedră în România!
Legat de subiect, vă pun aici un catren compus de Păstorel Teodoreanu, dedicat maestrului:
”De ţi-ai face testamentul,
Tu să nu-mi laşi mii de franci!
Naşule, să-mi laşi obrazul,
Ca să-mi fac din el bocanci!”