Ninge incredibil. Ca în poveștile lui Andresen. Fulgi mari și lăptoși cad foarte încet peste pământ. Mi-am făcut cafeaua și un bol de fructe și am făcut vreo două poze repede, aruncând câte o privire la fulgi. Liniștitor.
Încerc să-mi organizez programul, dar e la fel cu a pune prea multe haine într-un dulap. Tot ticsit e.
Mi-am zis ca dimineața să fac abstracție de furnicarul virtual și de lista mea cu deadline-uri și să-mi văd de ale mele. Să scriu. Așa că mi-am promis să intru pe FB doar după ora unu. E o măsură mică, dar bună. Cum nu am FB pe telefon, habar nu am dacă am mesaje și asta e minunat. E o măsură sănătoasă. În rest, pe e-mail nu arde. Sau nu tare. Oricum, diferența de fus orar face să existe un delay continuu între noi.

Mă gândesc să-mi beau cafeaua cu voi în fiecare miercuri și să vă spun ce mai e în Arțaria mea. Ce ziceți?
Azi ninge frumos și noi pregătim cartea lui Petru. E foarte, foarte bună. Ce gen e? Un soi de thriller mioritic, scris în stilul lui atât de sfătos. Mereu mi-a fost drag să-l citesc pe Petru. E un scriitor trainic, autentic și curat.
Zicea cineva că pentru a fi scriitor trebuie să ai talent și disciplină. Petru le are pe amândouă și le condimentează în stil maramureșean, ceea ce dă o savoare excelentă scriiturii. Și e genul de scriitor care se va citi mereu. Sunt foarte intuitivă. Prietena mea zice că am glob de cristal, că mereu se întâmplă ce zic. Mă și întreabă: vezi că am interviu. Ce zice globul?

Poza zilei. Cafeaua mea. Zavida of course, fructe și cărți. 🙂