Azi vă aștept la o cafea simplă. Poate cu o floare de salcâm.
După rutina mea.
Mă trezesc în fiecare zi și, înainte de cafea, pentru că e cald, ies să ud grădina.
Întotdeauna Fernanda e afară. O salut, apoi o sun pe mama, apoi ele se salută una pe alta prin intermediul meu, și apoi rămân cam o oră cu mama. Și vorbim până ce termin eu de îngrijit mica mea desfășurare verde.

Am pus iarbă și flori în majoritatea spațiului, dar am lăsat o fâșie (de dragul vecinilor) unde am plantat câteva vegetale: roșii, anul ăsta (pentru prima oară) fasole. În rest am busuioc, mărar, mentă și leuștean. Cele din urmă cresc singure în fiecare an.
Atât e inventarul grădinii din spate, dacă nu pun la socoteală cei patru pomi: măr, cireș, gutui și prun și tufele de liliac și mulțimea de flori din loc în loc.
Chiar și fasolea, trebuie să vă mărturisesc, a fost un accident. Am vrut să iau din aceea cățărătoare care face flori frumoase și acoperă gardul, Da, doar că eu nu știam că există două tipuri și am luat una pitică ce crește în cuiburi ca găina. Acum oi vedea ce va ieși, dar nu are aspirații de cățărător, iar eu am luat ce mi-a picat prima oară în mână.

Nu mă pricep la grădinărit și nu îmi place. Ce-mi place e, însă, ordinea. Așa că iarba e tunsă școlărește, grădina udată și roșiile copilite și legate.
Fernanda a insistat să punem roșii – ea ne dă în fiecare an răsaduri – ne-a zis că e păcat de pământ să punem doar iarbă.
Nu știu de ce e păcat de el, că mie îmi place să aleg din magazin legumele și fructele.
Dacă mă bazez pe grădina mea… 😀

Da, dar ea stă tot timpul în grădina ei, care e toată cultivată și aranjată, ca o farmacie, pe când mie ba mi-e cald, ba mi-e frig, ba mi-e dimineață, ba mi-e că mă dor șalele să mă aplec, ba mi-e că nu știu să manevrez mașina de tuns iarba. Și tot timpul mi-e că nu am vreme. Sunt super ocupată cu ale mele.

Mama spune că am grădină de jucărie.
Mama e varianta românească a Fernandei, așa cum Fernanda e versiunea portugheză a mamei.
Sigur, mama e mama și o iubesc de nu mai pot. Dar curajul și energia pe care le au ele nu se mai întâlnește în zilele noastre. Cred că sunt extraterestre. Nu am altă explicație.
Așa zice și Aida, fiica Fernandei. Noi obosim, uitându-ne la ele.

Și vă spuneam de cafea, dar m-am pierdut în zona verde.
Cu mama la telefon, ud în spate, apoi în față. Apoi sunt atentă să nu rămână apă în furtun și îl încolăcesc în dispozitivul lui. Abia după ce mi-am făcut datoria față de grădină, merg în bucătărie, unde macin cafea.
Și cana aia fierbinte și neagră e fericirea dimineții mele Cu ea mă apuc să scotocesc în virtual să văd ce se mai petrece și ce trebuie să fac prima dată.
Mă pierd în ce am de făcut și, cum clipesc, e după-amiază.
Voi? Cu siguranță aveți dimineți mai interesante.
La mine e domestic totul și cuminte. Doar azi am văzut un raton cu un ratonel, trecând strada. I-am văzut din bucătărie. Micuțul nu mergea destul de repede și mama s-a oprit și l-a luat de gât în gură și s-a dus așa de iute că, fotografiile pe care le-am prins sunt proaste și de la distanță.

La editură surprizele se țin lanț.
Vin de la tipar niște minuni de cărți pe care, dacă ajung în mâna voastră, o să le iubiți.
Eu. Și atât – de Aura Lupu
Fiica Zeilor – Nicolina Halgaș.
Zorile ochilor tăi – Ovidiu Ștefan
Copiii viitorului – Cristina Dinu.
Foarte bune. Sunt mândră de fiecare în parte.

Și pregătim o surpriză la editură – dar nu vă spun încă nimic. 🙂

Cărțile se găsesc în librării prin țară și în Franța la Galeriile Moldave.
Ce să vă mai spun?
E iunie. Vara a venit pe neștiute.
Cum e cafeaua pe la voi?