Duminică mi s-a întâmplat o chestie nemaipomenită. Poate ați pățit și voi?!
Înainte de duminică, nu mai știu ce zi era, joi sau vineri, am avut un sentiment de frustrare majoră. Nu doar că am avut enorm de lucru în ziua aceea: What’s new? Dar am fost necontenit întreruptă. Spre sfârșitul zilei adunasem atâta frustrare… Eram plină de energie negativă, concretizată în, nu-i așa, nervi.
Când casa a intrat în liniște, m-am năpustit pe scris de parcă viața mea ar fi depins de asta și am scris non stop până la două noaptea când am simțit că mi se scurg pleoapele în gură. Îmi fusese dor de scris crunt. Și m-am liniștit cum nimeni niciodată…
Și mi-am promis că și de ia foc casa și orașul și planeta, în fiecare zi o să scriu, măcar puțin. Bine, lista cu promisiunile pe care mi le fac mie…
Duminică m-am apucat să scriu.
Lucrez la un roman de un veac și-o lună, dar, ca orice foarte dezordonat extrem de ordonat, am mai multe proiecte deschise (dacă vedeți ce e la mine în Drafts, leșinați). Unul dintre ele e un roman pe care atâta l-am pritocit și am lucrat la el și e gata, dar nu e gata, de nu știu dacă voi avea nerv să-l dau vreunui lector să-l vadă. Și, firește că în noaptea cu pricina, cea cu nervii, am început altul (mi-a zis cineva care se știe că e scris ca un proiectil – o fi!)
Dacă nu ați adormit până aici, vă spun ce am pățit.
Duminică a fost nasol afară (nici nu mai știu dacă a plouat ori a fost pustiitor de cald) și m-am pus pe scris.
Și am scris… la două manuscrise odată. Scriam două trei fraze, mă chema celălalt. Scriam ca mânată din spate cu biciul și treceam la celălalt și tot așa.
La final, am citit ce am scris și mi-a plăcut. Nu, nu sunt bună cu mine. Dimpotrivă. Nimeni nu mă ceartă cum o fac eu.
Dar a fost… două mâini la două scrieri. Un impuls necontrolat. Nu mi l-am propus. Nu înțeleg ce m-a apucat. Dar a ieșit bine. Ați pățit asta?