Azi m-am trezit ca de obicei în jur de șapte jumate și mi-am început tura de plimbare zilnică și de vorbit cu mama în România. Asta fac în fiecare dimineață.
Pe jumătate adormită, am observat doi mastodonți verzi, două trackuri uriașe în fața casei. M-am gândit că, în miniatură, ar fi două machetuțe foarte simpatice așa, asortate pe verde și galben, și le-am făcut câteva poze, impresionată de insolitele apariții. Firește că nu mi-am bătut capul să mă întreb ce caută acolo. Mi-am văzut de ale mele, imaginându-mi că au de-a face cu șantierul de peste o stradă și ceva.
Abia după tura de cartier am descoperit că ele veniseră la pachet cu lipsa de energie electrică. Firește că m-am activat și am întrebat ce și cum și mai ales cât timp vom fi deconectați. Aproximativ două ore, mi s-a spus. Am intrat în casă descumpănită. Următoarea etapă a zilei era cafeaua. Dar cum? Nu puteam nici să macin cafea și nici să folosesc filtrul. Aragazul, fiind și el electric, îmi era la fel de inutil. Mi-am amintit că am o cutie de ness, din vremuri imemoriale, pe care o păstram în alte scopuri, dar, cântărind cele două posibilități: a-mi face un ness sau a merge pe căldura de început de august până într-o plazza relativ aproape, la un Tim Hortons, a câștigat ness-ul. Am dat să iau apă, dar filtrul de la frigider, firește că era pe mute. Nu funcționa nici el. Am pus apă de la robinet și am adăugat zahăr și pudră neagră până am făcut o băutură rece și oarecum potabilă. Am strâmbat din nas la gustul dulceag (îmi place cafeaua neagră și amară), dar satisfăcută că totuși, găsisem o soluție.
Cel mai dureros, însă, era… netul!!! Cum lucrez de acasă, trebuie să fiu conectată cel puțin în timpul orelor de program. Am decis să scriu niște articole, însă, firește, laptopul îmi era aproape descărcat. Toate aparatele din casă erau silențioase și înghețate în poziția în care le găsise pana de curent, ca într-un stop-joc al civilizației. Frigiderul avea gura întunecată și i-am închis iute ușa, să se păstreze temperatura joasă. Uscătorul de haine pe care-l pornisem era oprit într-o fază incipientă, mașina de spălat vase nu mai scotea niciun hârșâit. Casa era cufundată într-o liniște de început de timp, iar eu mă simțeam total neajutorată, ca și cum cineva mi-ar fi deșurubat ambele mâini și ar fi trebuit să mă descurc fără ele. Îmi lipsea dureros rutina: Netflixul care mă însoțea la micul dejun, tura rapidă pe Facebook, verificarea e-mailurilor, urgențele care trebuiau rezolvate, multe și mărunte lucruri cărora, în mod normal, nu le dau nicio importanță, pentru că sunt acolo, la îndemână. Firești, obișnuite, insignifiante.
Și în liniștea de vată a casei, am simțit că intru în panică. Nu știam ce să fac cu mine, de parcă eu însămi fusesem scoasă din priză, la fel ca toate mașinăriile din jurul meu.
M-am așezat și-am scris până când laptopul și-a dat obștescul sfârșit, apoi m-am învârtit vreo zece minute nehotărâtă. Ce să fac? Soarele intra calm prin perdea, râzând parcă de mine, omul.
Am luat un caiet, un pix și două cărți și mi-am instalat „biroul” afară, în backyard, la umbra stratului gros de viță de vie. După o oră și ceva am auzit vâjâitul discret al aerului condiționat. Venise curentul. Însă nici nu am tresărit. Eram conectată la energia verde, universală, și am rămas acolo, cu grădina – impasibilă și verde, nepăsătoare că e sau nu curent electric.
PS. La SIONO bucurii: Cristina Cristea – Scrisoare pe o floare de salcâm – o bijuterie de carte, am prea multe de spus (data viitoare), Ileana Vlădușel – Aventuri cu Io și Ma – o carte splendidă pentru copii, o așteptăm cu toată nerăbdarea de la tipar. În curând N. Marianne Autor – suntem pe ultima sută de metri cu ea. Foarte deosebită!
Și niște surprize uriașe. O să vă placă.
Și Orizuru a ajuns prin librării prin țară, iar la SIONO e caodooo- cadooo – cadoo.
Ah, și încă ceva! Pe pagina de FB a editurii e concurs de carte.
Nu am mai băut ness de ani de zile, dar ăsta al tău a fost delicios, cu tot cu liniştea care vine la pachet cu penele de curent!
LikeLiked by 1 person
Și ce m-a uimit, cât de repede au trecut cele două ore anunțate. Care au fost fix două ore. Deși inițial mă panicasem…
LikeLiked by 1 person
Mă faci să caut printr-un sertar în care imi amintesc că am văzut o cutie de ness. Ultima dată am facut ness la rugămintea unei cunoștinte aflată în vizită. Am pus cuminte cafeaua instant și zahărul, Am făcut o spumă de ness pentru care m-ar fi invidiat și un barman experimentat, după care am luat apa fierbinte si am turnat-o tacticos în… cutia de ness abia începută. Atentă la conversație, nici măcar nu mi-am dat seama ce fac, până când cineva nu m-a întrebat între două hohote de râs dacă nu am impresia că am făcut o cafea cam tare🙈🙈🙈
LikeLiked by 1 person
Ha, ha, ha! Ce figură ești! Eu aveam apă doar rece și, cum nu îmi place, nici nu m-am gândit să-l îmbogățesc cu o spumă. 🙂
LikeLike
Dacă n-avem pîine mîncăm cozonac, eh…? 🙄
Dacă stai să te gîndeşti, o pană de curent continuă de vreo lună de zile ar fi de ajuns ca să termine civilizaţia umană.
LikeLiked by 1 person
Mie nu-mi place ness-ul. Dar no’!
Ai dreptate. Suntem îngrozitor de fragili, dependenți și, la un nivel, neputincioși.
LikeLiked by 1 person
E uşor să ai preferinţe atunci cînd poţi alege; dar deja se deschide calea către o discuţie prea stufoasă. Într-adevăr sîntem extrem de fragili, în cam toate sensurile posibile, şi mai ales dependenţa de alţii – direct sau indirect – ne face aşa. Lucru pe care “şmecherii” lumii l-au înţeles demult şi s-au folosit de el în toate felurile posibile. Iar acum, separaţi şi învrăjbiţi (prosteşte) între noi sîntem o pradă extrem de uşoară.
LikeLiked by 1 person
Niște șoricei…
LikeLiked by 1 person