FB-ul amintirilor îmi spune că a trecut timpul și noi două cu el. Prin viață, deasupra unui deal și-a unei văi, deasupra muntelui cărunt și a câmpiei verzi, deasupra oceanului ce a crezut că îngustează apropierea dintre noi (aiurea!), deasupra multor lacrimi și multor râsete (mai mult râs), deasupra devenirii noastre: fetițe, adolescente, femei, soții, mame – dar mai presus și întotdeauna și pentru totdeauna – prietene. Ne dăm huța cu același zâmbet (râs de multe ori), cu povești care nu se sfârșesc. De câte ori am adormit în timp ce vorbeam!? De câte ori ne-am îmbrățișat? Și de fiecare dată ne-am înțeles în pofida lumii și chiar a logicii. Nu. Nu e ziua ta – dar FB-ul mi-a amintit poza asta din 2015, pentru că noi așa suntem: în continuă mișcare, continuă activitate, fără timp de plictis. Cu o mie de proiecte. Cu optimism. Cu voință și dorință. Cu zbor. Și, dacă nu găsim iute o pereche de aripi, folosim un scrânciob.