Iubește-mă cu poezie!
Știu: e război, e pandemie…
Tu dăruiește-mi poezie!
Vreau să citesc!

Iubește-mă și dă-mi o carte,
De ficțiune să am parte!
de vers, de rimă. Nu de moarte!
Vreau să citesc!

E martie la noi în țară,
dar primăvara-i militară.
și bucuria-i solitară.
Rară, pustie și amară…
Vreau să citesc!

Scriu pe o „floare de salcâm
Și rozul îl cuprind în sân
Trăiri”-le-s întrebătoare
Și vulturii-au uitat să zboare
Cărările-s cu „Pași în doi”
ivind „Zorile ochilor tăi”
„De la un capăt la-altul”-așa
„Versul e-acum de catifea”
„Visările dintre castani”

zac fărâmate printre ani
cu „Poezia prin sertare”
Căci „fluturi, frunze” vor să zboare,
Iar viața e o amânare.
Vreau să citesc!

Aceste vremuri de beție
de film SF, de atrofie.
Vreau să trăiesc în poezie!
Vreau să mă vindec de urgie
de vise negre… Amnezie
războiul, boala să îmi fie.Trăiește-mă în poezie.
(em)

Eu nu sunt poet. Și adevărul e că multă poezie pe care o citesc, și la alții, nu e poezie. Când citești mult, gusturile se strepezesc, ești tot mai pretențios și mai greu de mulțumit. 🙂