
Nu e ceea ce vă gândiți. Adică nu e vorba de ceva care implică scrisul. Pentru că am decis ca o zi pe săptămână să stau cât pot (nu de tot) departe de ecrane. Exceptând cel din bucătărie care-mi bâzâie ceva în urechi, pentru că am nevoie de fond sonor. Tăcerea mă tace și nu-mi aduce liniște. 🙂
Deci cum ziceam, am trecut o fugă pe aici și, așa cum v-ați prins, azi m-am autoplasat (nu există cuvântul, dar am nevoie de el) la coada cratiței.
Am făcut o tocăniță de ciuperci nu ca o poezie, ci ca un roman bun. Ține de saț. Acum lucrez concomitent la o salată bestială, care creează dependență (pun rețeta la final) și niște prăjiturele, dar aici nu am prea mult merit (în acest moment) pentru că de Crăciun am făcut mai mult aluat și am pus o parte în congelator.
L-am dezghețat, îl întind, îl fac cerculețe (nu forme ca la sărbători) și pe jumătate fac un fel de glazură, apoi le lipesc cu dulceața de zmeură. Apoi le ascund în cămară, la rece, și le scot din pălărie duminică – sunt mai bune dacă stau un pic să se gândească.
Apropo de statul departe de ecrane. În ultima scurtă perioadă de timp, am decis să fac un pic de curățenie, niște schimbări de care aveam nevoie. Așa că m-am retras concomitent din mai multe proiecte, alegând să investesc capitalul meu de timp în ceea ce îmi place, am învățat să zic și nu. Nu zic că voi avea un comportament exemplar față de persoana mea de acum înainte și că voi alege doar ceea ce îmi convine, pentru că viața nu se poate fără compromisuri, dar eu consider că și dacă măcar o parte de stres va fi eliminat și voi avea ceva mai mult timp, tot va fi bine.
Vedeți, țara arde și baba se piaptănă. Aluatul mă strigă, dar eu am pus mâna pe tastatură și stau de vorbă cu voi. Și știți și voi faza cu vorba lungă…
Pun niște poze să vedeți și voi.
De asemenea vă anunț, poate că vă interesează, că SIONO scoate o antologie pentru luna martie. Se pot trimite texte până la sfârșitul lunii. Pun poză și cu informații.
Eu am anunțat că particip, dar încă nu am scris text.
Acum mă strigă aragazul.
Azi frig. Mai frig ca ieri. Are mai multe grade generalul. 🙂




Varză ( o jumătate de varză mică) –
Castraveți (2-3 mici sau unul mare)
Se taie mărunt (varza se lasă puțin cu sare, timp în care eu vă scriu)
———————————–
Dressing:
1 legătură de pătrunjel
zeama de la o lămâie
2-3 căței de usturoi
2 linguri de ulei
1 lingură sirop de agave/sirop de arțar/miere
sare
fulgi de ardei iute
o mână de nuci/alune/migdale
un pic de apă
Toate acestea se pun la blender, se amestecă cu varza și castraveții
PS: E cam anapoda anunțul editurii între aluaturi, dar acum trebuie să fug. 🙂
Și nu e poza mea aia cu salată. Am luat-o de pe Instagram. Dar salata e bună rău.
Lasă-mă-n pace, că n-am blender! Uite, de-aia nu-mi ies prăjiturile ca ale tale! 😛 😆 😆 😆
Hai, să ai spor la toate! 🙂
LikeLiked by 5 people
Mulțumesc. Acum am terminat și-s ruptă de obosită. Dar prinde bine și genul ăsta de oboseală.
LikeLiked by 4 people
Satisfacţia unei rezultat pozitiv poate atenua oboseala datorată muncii depuse. 🙂
Odihnă plăcută, dară! 😉
LikeLiked by 3 people
Așa e. Mulțumesc și noaptea bună să-ți fie!
LikeLiked by 2 people
Pînă una-alta pare a fi lungă şi asta. Cît de bună… eh, deja am “lătrat” la mine, nu mai repet. Apreciez urarea şi intenţia. 🙂
LikeLiked by 2 people
Thanks for sharing this
LikeLiked by 2 people
Bună dimineața , Em. ! 🙂
Pe malul Dunării bătrâne ,
” Ninge, ninge, ninge ….” ! 🙂
Rețeta sus postată mă ispitește așa că , la plecare de aici ,
o voi lua cu mine ca să pun cuptorul aragazului la lucru ! 🙂
” Weekend ” binecuvântat ” 🙂
LikeLiked by 2 people
Seară frumoasă, Alioșa! Și spor la bucătăreală!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc !!! 🙂 🙂 🙂
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc pentru rețetă! Tu faci poezie și când scrii despre aluaturi ❤️
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc mult, Potecuță! Să îmi zici cum ți se pare salata.
LikeLiked by 1 person
Tare mi-ar plăcea să gust o tocăniță de ciuperci ca un roman. 😊 Eu chiar am crezut că textul tău e gata trimis, că așa ați anunțat. Nu contează, pentru tine floare la ureche un text. 🤗
Faine tare rețetele tale și am rămas cu gândul la prăjiturele.🍪
Spor în tot ce faci și relaxare maximă îți doresc, Em! ❤️
LikeLiked by 1 person
Am anunțat că particip, dar eu lucrez bine sub presiune, așa că voi participa. 🙂
Tocănița e foarte bună, prăjiturelele și mai și că sunt dulcele. Hai să-ți demonstrez! 🙂
LikeLiked by 1 person
Te-ai obișnuit cu termene limită… Dacă ai fi la o aruncatură de băț chiar aș veni, dar așa, că ești la două e mai greu. 😁 Mulțumesc pentru invitație! 😊
LikeLiked by 1 person
Da, știi tu cum e. Nevoia te învață.
Ce m-aș bucura să fii mai aproape. Gătesc bine.
LikeLiked by 1 person
Și eu mi-am propus ca în weekend să stau mai departe de ecrane. Am și gătit: ciorbă rădăuțeană și pâine (ambele pentru prima dată). Am scris și pentru antologie, sper să apuc să o și corectez (și sper să placă e un pic… thriller 😅).
LikeLike