Aseară am vorbit cu o doamnă. M-a abordat acum două zile pe FB – ușa general valabilă a tuturor doritorilor de a agăța într-un scop sau altul. I-am acceptat cererea și mesajul, pentru că pretextul era cât se poate de plauzibil. Cică dorea să publice o carte, iar eu, chiar dacă nu mai lucrez la editură, o recomand și dau detalii celor interesați. Oricum, dumneaei văzuse că am cărți publicate și o interesa dacă sunt tipărite în Canada și care sunt pașii premergători. Amabilă din fire, deși era momentul foarte nepotrivit, i-am răspuns imediat, convinsă că în două minute voi rezolva. Imediat ce am acceptat să vorbim m-a sunat pe video call. Nu am acceptat, i-am spus politicos că nu accept video call-uri de la necunoscuți, i-am dat adresa de e-mail a editurii și i-am spus în două vorbe ceea ce credeam că o interesează.

,,Eu sun cu video pentru că vreau să văd sufletul omului”, mi-a spus doamna. După câteva minute, am realizat că e simpatică și chiar aveam o undă de regret că nu am răspuns așa cum își dorea. Mi-a povestit pe scurt că e conectată cu energiile universale, că s-a retras cu soțul la o fermă unde cultivă flori. Chiar m-a invitat pe la dânsa. Mi-a spus că are 70 de ani, că e frumoasă pentru că nu bârfește, nu invidiază. Ca la carte: adică inima dumneaei minunata i se oglindește pe chip.

După ce am terminat conversația, i-am trimis informația cerută și mi-am imaginat că totul se terminase. Surpriză, a doua zi pe la prânz, cine mă sună? Din nou cu video call.

I-am scris că sunt ocupată pe moment – că eram – și, dacă vrea, putem vorbi pe la 6 p.m. Mi-a răspuns foarte drăgăstos afirmativ. Că desigur, vorbim la 6 și că-și dorește mult „Ana”. Mi-am imaginat că mi-a studiat un pic pagina de FB.

Aș fi ipocrită să nu recunosc că mă abordează foarte des oamenii pentru cărțile mele și îmi vorbesc foarte frumos. Așa că nu mi s-a părut nimic dubios.

Punctuală cum sunt, deși nu aveam nici un chef, la 6 am fost pe baricade. I-am scris că-s acolo. Însă nimic. Eu când promit ceva mă setez foarte tare. Chiar dacă e vorba despre un necunoscut. E cuvântul meu și-l respect, că așa sunt și așa mi se pare normal.

Pe la 7 a sunat. Fără scuze. Chiar mi-a spus că pentru ea funcționează mai bine prima parte a zilei, că s-a întrerupt din conversația cu fiul dânsei din Japonia… în fine. Ideea e că am răspuns pe video și a fost încântată, pentru că, mi-a spus dumneaei, trebuie să vadă sufletul. Că unii oameni nu au suflet. Sunt goi pe dinăuntru. Sunt vampiri energetici pentru ceilalți.

Am schimbat câteva amabilități. Mi-a spus că-și dorește „Ana” și chiar o va citi. Dar a zis asta ca și cum mi-ar fi făcut o favoare. Apoi s-a dezlănțuit. Mi-a pus tot felul de întrebări la care nu aveam chef să răspund, pentru că erau personale. S-a prins. Mi-a spus că trebuie să învăț să mă iubesc. Am întrebat-o cum știe cât mă iubesc după cele două minute de când conversăm.

„Păi cum te iubești?” m-a întrebat.

„Îi iubesc foarte tare pe ai mei, iar ei mă iubesc și mai mult, și iubirea mi se întoarce înmiit”, i-am trântit pe negândite. Asta mi-a venit în prima secundă.

Apoi a zis că în afară de chakra creativității toate celelalte îmi sunt blocate. Că am nevoie de habar nu am ce, ca să le deblochez, dar, în principiu, să ajung la dânsa să îmi facă masaj și să-mi pună pe față creme făcute de dânsa din plante crescute la ferma ei. Desigur că prețul va fi special, și mă va taxa mai puțin, pentru că e corect să-mi plătească și ea cartea.
La un punct mi-am pus ceva pe umeri. A văzut că e un semn de vindecare (???).

Trist e că mulți pun botul. Că nimeni nu cred că se iubește suficient. Și nimeni nu e perfect sănătos. Și vine așa, un șarlatan, folosindu-se de un pretext oarecare și încearcă să te manipuleze în căutarea sănătății perfecte, frumuseții și tinereții veșnice.

Întrebarea mea e: totul se cumpără/vinde în lumea asta? Nu mă pricep nici la chakre, nici la reiki or alte maniere de vindecare, însă tare dubios a fost totul.

Ce spuneți? Cum vă stau chakrele pe casă?