A fost odată ca niciodată un miez de om cu ochi albaștri. A
crescut ca un vis și este una dintre persoanele mele favorite de
pe planetă. Cu siguranță fetița pe care o iubesc cel mai mult.
Ne-am cunoscut în împrejurări de iarnă. Eu o așteptasem
nerăbdătoare. Iubesc copiii, cred că de aceea m-am făcut
profesoară. Și ai tăi (extins și la cei din familie) ți se par minuni.
Eu așa simt.
Fiind mamă de băiat, venirea unei fetițe în familie era cam ca
răsăritul unei flori în grădină. Se spune: cu o floare nu se face
primăvară. Doar că există excepția de la regulă. Aia care e
suficientă să aducă primăvara. Așa era și în cazul nostru, cu
Isabela noastră.
Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri, deși au trecut mulți
ani… Iarnă frumoasă la Cluj. Am intrat în apartamentul fratelui
meu și am văzut niște ochi de peruzea, tiviți cu râs, ascunși
după perdea. Era un miez de fată, dar avea rochiță și botoșei
tip cizmuliță. Îți venea s-o îmbuci în lingură. Am privit-o ca pe
un bibelou de mare preț, fără să îndrăznesc prea mare
apropiere, să nu se sperie. Dar, în timp ce noi, cei mari
vorbeam, m-am trezit cu mânuța ei în mâna mea. Magnet
venise la mine, deși era la vârsta aceea super selectivă. Mama
ei surprinsă:
-Uite, Radu!
Și ne-am împrietenit pe dată. Iar ea mi-a arătat brăduțul – glob
cu glob.
Apoi i-am învățat limba. Doar era fluentă în bebelușeasca ei:
„Banca!!!” însemna că trebuie să mă ridic și să mă duc cu ea, să
lăsăm restul lumii care era prezentă să se descurce fără noi.
Doar aveam treabă: să ne jucăm sau să desenăm.
Pui de om! Azi fată mare. Zile povești… De fapt ea e
povestea. O poveste de fată frumoasă cu ochi albaștri, senini,
cu dansul domesticit în unduiri, cu degetele pregătite de zbor și
în desen, și în imaginat ori construit cuvinte.
Numele i se asortează cu ființa. E muzical și delicat.
Când trăiești la capăt de pământ, balanța pe care o are
fiecare om la naștere se schimbă pentru tine. Valorile cresc
mari, distanța fiind un fel de lupă a ceea ce ai lăsat acasă.
Eu merg des și stau mult. Am două jumătăți, două acasă, la
fel cum am două cetățenii. Și fiecare dintre ele e scrisă în
cartea destinului, bine articulată la ceea ce sunt eu.

.