Cine sunt? Un grup de fete minunate care citesc mult. Și fac recenzii. Iar cea de azi m-a uns pe suflet. Mulțumesc mult, Ana! Ai mângâiat fluturii cu naturalețe și bucurie. Foarte frumoasă și fotografia.

Înainte  să vă vorbesc despre volumul de versuri „Fluturi și alte frunze”, de Em  Sava trebuie să vă fac o mărturisire. Nu îmi este ușor să vorbesc sau să scriu despre poezie. Poezia este o stare care se simte cel mai bine în contemplare, în tăcere, iar de acolo versurile încep să grăiască direct de la inimă la inimă. Le citești și pătrunzi într-o bulă atemporală, unde sensurile încep să de desfășoare și să se deslușească, creând o punte între cititor și poet. O senzație greu de captat în cuvinte.

Am deschis Fluturi și alte frunze într-un moment oportun, când simțeam o sete nebănuită de poezie. Am senzația că până nu încerci poezia ca experiență de lectură, de comuniune cu acela ce-și deschide inima în fața ta prin versuri, ca pe o  carte, ceva lipsește, ceva nu e complet. Poate unii mă vor contrazice, însă poezia este un limbaj care se învață, chiar dacă unii au poate aptitudini mai dezvoltate în direcția ei.

Revenind la volumul de față, am descoperit, pagină după pagină, senzații explorate și transpuse sub formă de gânduri în forma lor solidă – versul. Deși în prima parte a volumului predomină versul liber, m-a cucerit faptul că mai apoi poeta se joacă cu ritmul și cu rima, rezultatul conturând un stil propriu, de care m-am bucurat la maximum. Este o călătorie de-a lungul anotimpurilor, care urmează ciclicitatea, roata  vieții, pomul vieții, încărcat de „fluturi și alte frunze”, care pleacă  spre a reveni mereu, urmând legile nescrise ale naturii.

M-a înduioșat de exemplu, în primă instanță, acest catren atât de emoționant, de gingaș:

„Am vrut să fac un om de zăpadă,
dar a nins doar de-o inimă
care mi s-a lipit de palme.
Omule de zăpadă!” (Omule de zăpadă)

Senzație pură la contactul cu natura:
„Ceață…
simțuri catifelate-n lapte…
fumează cerul vis
de ianuarie.” (Capriciu)

Natura… sentimentelor, contopirea elementelor:
„Când visele se sparg în stele
cu luna ce frământă noaptea,
Furtuna curge-n stropi de soare,
iar eu sunt tu și tu ești eu.” (Furtună cu soare)

Toamna are un loc important în galeria motivelor:
„E toamna care-mi curge-n vene
și-mi spulberă tăcută vara,
torcându-mi ploile-n privire,
întunecând devreme seara?”
(Frunzele-mi plouă pe-afară)

Em Sava ne așază „Cu primăvara la cafea” și ne declară rafinat că „Primăvara începe în mov”. Iarna canadiană poate deveni copleșitoare, poeta simțind nevoia de căldură.
Iar vara? Vara m-a cucerit pe deplin. Imagini vizuale puternice, cromatică fantastică:

„Seleniul cântec mângâie în șoapte,
Raze de lună mi se încurcă-n păr,
ascunse-n drag și-n clar de noapte,
în liliac aprins și flori de măr.” (Fantezie de vară albastră)

Mă opresc aici cu exemplificările în vers, menționând că fiecare poezie este o mică comoară în sine. Figurile de stil folosite au un scop clar: de a-l purta pe cititor în universul descris de Em Sava, o lume care este a noastră, a tuturor, o împărtășim profund și visceral. Condiția umană este evidențiată, la fel ca și natura umană.

În  versurile sale, Em Sava grăiește despre legătura dintre trăiri și anotimpuri, iar apropierea ei de natură este evidentă, firească. Vorbește despre experiența înstrăinării, despre dorul de părinți, de bunici. Ardealul și Canada sunt cele două repere geografice, cele două talere ale balanței pe care Em Sava și-a clădit echilibrul. Chiar și când versurile respiră nostalgie, am perceput armonia care o caracterizează pe poetă.

Versurile  transmit mesaje, dragostea pentru valori, gingășia prin prezența unor ființe mici (melci, vrăbii, fluturi), efemeritatea frunzelor, frumusețea  unei lumi ancestrale care se proiectează în contemporan.

Poezia  nu este, în general, așa cum mulți poate cred, pentru experți care să o  disece sau numai pentru absolvenți de Litere. Nu acesta este scopul ei. O carte de poezii se citește cu inima, până când pășești în lumea poetului, sub imperiul sentimentelor și al mesajelor. E intim, e conexiune. Jucăușă și delicată, dulce-sărată-acră-amară Em Sava se reinventează în permanență și transmite acest lucru prin lirica sa.

Feerie  de culori, stil divers, univers bogat, le veți găsi răsfoind acest volum, care beneficiază și de o grafică pe măsură, iar coperta reflectă corespunzător arta din interior (o compoziție semnată Mirela Pete).

Vă invit cu drag să petreceți momente deosebite în compania versurilor semnate Em Sava.

Puteți citi întreaga recenzie precum și altele pe blogul Delicatese literare.

Dragă E.
Am citit de două ori cartea de poezii și mă minunez cât de frumos jonglezi cu cuvintele. Ai o poezie a dorului de casă și a frângerii în două, dar iubești Arțaria, căci nu este răspunzătoare de dezrădăcinarea ta. Bunica, și bunicul, și mama și tata și oceanul care a crescut între voi, dar cu tine stă dragostea la masă. Versurile albe sunt meandre de suflet, iar cele clasice, muzică de inimă. Cel ce poate scrie în rime pentru mine este un Beethoven. Ca să scrii în rime, limba trebuie să-ți curgă prin sânge, e un dar de la zei, eu sunt siderată de acest fenomen supranatural. Mi-e greu să-ți spun care mi-au plăcut mai mult, lista e prea lungă.
Când toporașii mint, Capriciu, Antinomie, Definiția iernii, Cântec, Luni, gând ud (n-am înțeles titlul), Primăvară într-o dungă, și altele o droaie.  

Ești frenetică! Măi, omule, cum poți să trăiești din propria ta energie creatoare fără să te consumi, să te topești de căldura ta interioară? Pup virtual fără mască!
V. 

Am cerut voie să o public. Blogul e albumul meu. Pun adesea aici ca să nu uit. 🙂

Cristina Apostol este o tânără minunată care citește și filtrează prin sufletul ei de clujeancă litere și gânduri.
Azi este despre Fluturii mei. Mulțumesc!

Pentru început am depănat poeziile autoarei din minunatul volum „Fluturi și alte frunze” apărut la Editura SIONO în anul 2020. O culegere de versuri ce ating cele mai sensibile coarde, redând pofta de viață și culoare. Unduirea rimei e una fluentă și ușor derijabilă, ne poartă acolo unde începuturile sunt frumoase și unde drumurile se perindă cu depărtarea, cu freneticul zilelor dar și cu dragostea.

Cartea „Fluturi și alte frunze” nu e doar un buchet de poezii alese, ci e o căldură a unor cuvinte ce strâng sub aripă o trăire, o contemplare și suflete dornice să vibreze în tonalitatea unor rime ale căror conținut te absorb în totalitate. Cursivitatea exprimării gândurilor e minunată, te „așterni” contemplativ sub versuri și plutești într-o oază a unor feerii poetice originale.

„glezna-mi suspină amprenta lacrimii tale,
umbra uscată a privirii albastre
lacrimă tremurândă,
mijind aripi de fluturi
și dacă eu sunt un fluture?”
(în poezia, A ta?)

Autoarea Em Sava este îndemnată de dorința absolutului prin sensibil și frumos, prin tot ce definește suflet pentru suflete, cugetul său se îndreaptă spre înălțimi și spre o reintegrare în lumea de origine, cu miros de acasă. Iar poezia pentru ea e un paradis recâștigat și însemnat în toate aceste tăceri frânte.

„Strada mea se numește DEPARTE
și casa mea se numește DEPARTE
și eu în pașaport sunt: E. DEPARTE
M-am pierdut de mine în ziua aceea
când a răsărit prima literă din alfabet.”
(în poezia, Departe de mine)

Deosebit de sugestivă și mobilizatoare este aceea imagine cu depărtarea, cu aceea „acasă” umblătoare, prezentă printre pagini, o stare care probabil a dus la o fluiditate a versurilor și le-a pus într-o valoare deosebită, ca dorul, ca nevoia de a fi. Autoarea a redat din interiorul ei un popas prin fiece poezie scrisă, pe toate drumurile rime fugare, flori, ploi, toamne, ierni, staționărilor de viață care ne-au dat direcția cărții sale. Nu contează pe unde și în care loc; eu, poate și tu o vom descoperi doar citind. Cartea e într-un cuvânt „adevăr”, nu ne îmblânzește, nu ne încearcă, nu ne ademenește pe locuri periculoase ci ne pune pe tavă trăirea suavă a autoarei, a frământărilor ei și a tandreții dăruirii prin vers. Viața aici e colorată și înmiresmată a toamnă chiar dacă aceasta nu e scutită de tristeți și experiențe care mai de care. Cu o atenție mai deosebită a sensului fiecărui vers vom ajunge la concluzia că scriitoarea ne mângâie părintește și ne croiește părțile inimii spre înzestrarea sensibilului; refugiindu-ne în acele târzii toamne, în acele trecătoare absențe, în acele depărtăși ce se cer depănate de slova poetică. Avem înșiruirea unor secvențe de zile, luni și treceri care citindu-le și aflându-le ne fac bine, ne fac să aparținem acestor poezii, să fim părtași la aceași trăire și respirație prin cuvânt.

„Când visele se sparg în stele
cu luna ce freamătă noaptea,
Furtuna curge-n stropi de soare,
iar eu sunt tu și tu ești eu.”
(în poezia, Furtună cu soare)

Mie îmi rămâne sarcina să vă îndemn la poezie, pentru că ea este mierea ce ar trebui să o gustăm în fiecare zi, puțin câte puțin pentru a menține gustul suav al naturii, al vântului, al prospețimii, iar cartea „Fluturi și alte frunze” ne prezintă o acea gură de aer proaptăt din inima unui șes în plină înflorire spirituală. Mulțumesc editurii SIONO pentru posibilitatea de a o citi pe Em Sava și minunata-i carte de poezii! Cu prețuire!

Mulțumesc cu toți fluturii și toate gândurile, dragă Cristina, pentru recenzia sensibilă și pentru fotografie!
Recenzia se află pe blogul ei Vorbe pentru suflet:
https://vorbepentrusuflet.blog/2020/11/30/citind-o-pe-em-sava-cartea-fluturi-si-alte-frunze/