M-am obișnuit ca 1 Iulie să-mi fie sărbătoare și azi se împletește cu alte două evenimente: un nou tiraj din „Ana” și o recenzie excelentă, scrisă de Valy.
Nu cred că este om care să fi trăit în Canada ori care să o viziteze și să nu o îndrăgească. Motivele sunt multe: geografia splendidă, babilonia culturală, permisivitatea, organizarea socială, șansele pe care le primește oricine, la orice vârstă etc. Am făcut cunoștință cu ea în 2001 și a fost dragoste la prima vedere. Nu e perfectă. Are tarele ei și pentru prima generație de emigranți viața nu e ușoară. Încerci să te altoiești pomului, dar tot înflorești diferit de restul crengilor. Avantaje și dezavantaje. Nu se potrivește tuturor, dar odată ce o vizitezi și ești botezat cu gustul arțarian, îți rămâne o duioșie în suflet pentru țara asta mare și atât de tânără. Iubesc România, țara mea de origine, însă îndrăgesc și Canada, țara care mi-a permis să-mi fac cuibul în brațele ei generoase. Nu puteam să nu-i spun La mulți ani și la cât mai mulți oameni buni! Dacă v-aș spune ce înseamnă Canada pentru mine, mi-ar fi tare greu să mă opresc la o postare scurtă, pentru că în 19 ani s-au întâmplat multe și mi-am promis, dacă Dumnezeu și timpul îmi permit, să scriu o carte cu râsul-plânsul vieții de emigrant român. Țara asta frumoasă mi-a dăruit scrisul. M-am născut cu litera la piept și am scris de când mă știu, dar acolo a venit momentul și s-a copt fructul. Și am scris așa cum știu eu, românește, pentru că a fost contextul și relaxarea și locul și momentul. Și Canada mi-a permis să fiu româncă în brațele ei și m-a mângâiat pe frunte și cărțile au ajuns la cititori români, stabiliți ca și mine pe pământurile ei.
Nu e numai dar Canada, e și luptă, e și încercare, e și mirare, e și fior, e și fericirea absolvirii, e și tristețea telefonului ce sună la miez de noapte, e și distanță și zbor lung cu avionul. E un tot care face parte din noi cei care am ales într-o zi calea pribegiei. Azi ți-am cules flori din grădină. La mulți ani, țară frumoasă! La mulți ani, Canada!
Și în ziua asta de sărbătoarea am scos alt tiraj din „Ana”. Al treilea de până acum. Chiar am avut emoții că am fost la limită cu cărțile în librăria SIONO. În ciuda pandemiei și a faptului că are în spate o editură foarte nouă, Ana a zburat în lumea largă, nepăsătoare la aceste detalii, zâmbind fericită cititorilor, iubindu-i și lăsându-se iubită.
Foarte curând în librărie fizică. 🙂
Sunt fericită tare când ajunge la voi, bloggeri dragi pe care simt că vă cunosc de o viață, pentru că din talentul vostru m-am adăpat și parcă ajunge în familie. Azi o nouă recenzie, excelent scrisă de Vavaly .
Valy și-a cumpărat cartea în format electronic din America și… dar vă povestește ea. 🙂
„Scrierile lui Em Sava nu trec neobservate, fie ca sunt sub forma de carte fie ca sunt postari pe FB. Em vorbeste mult despre viata satului, despre bunicii ei, despre traditii si obiceiuri. Abia dupa ce am citit cartea am inteles care e sursa ei de inspiratie.
Cartea cuprinde în paginile ei multe detalii despre tradițiile de altă dată, portul popular, hora satului, șezătorile, munca câmpului, ierarhiile și relațiile sociale. Sunt descrieri vii, moderne, deși sunt folosite cuvinte arhaice. Cred că e un bun material de studiat în școală, limba română curge frumos, fără asperități și imagini distorsionate sau șocante, chiar și atunci când e vorba de război.
E o carte vie, moderna, pe care eu o vad transpusa intr-un film de succes.”
„Copilăria și tinerețea mi le-am petrecut la oraș. Nu prea am avut legături cu viața satului, nu am avut unde să merg la sat, nu am mers la muncile câmpului la bunici. Primele mele cunoștințe despre viața satului au venit din cărți. Mai întâi au fost lecturile obligatorii pentru școală, cele pe care le citeam mai mult de nevoie decât de voie. De fapt nici nu prea ne puneam noi problema dacă ne place, făceam ce ni se spunea fără să ne punem prea multe întrebări, fără să știm dacă există și alt fel de cărți.
Viața satului în cărțile de atunci era de multe ori despre suferință, despre nedreptate, despre umilință și război. Imagini mult prea dure pentru niște copii. Poveștile de viață și caracterele personajelor erau strivite sub senzația de dur, de urât, de sudoare și frustrare.
Pe de altă parte erau și cărțile în care viața satului era idilică, în care tot ce era frumos găseai în rândurile alea, în care vremurile apuse erau cele mai frumoase și mai bune, în care cei mai buni oameni erau cei din trecut.
Am cunoscut târziu viața satului prin oameni reali, prin oameni care au trăit sau trăiesc acolo. Am cunoscut târziu viața satului prin portul, prin gastronomia și prin filosofia lui. Vrem sau nu, acolo, în vatra satului, sunt rădăcinile noastre. Acceptăm sau nu, către vremurile de demult ne întoarcem privirea pentru a afla cine suntem noi, cei de azi.
Am câțiva oameni în online pe care îi urmăresc și de la care aflu mereu câte ceva despre cum se trăia în alte vremuri, despre bunici și străbunici. Printre acești oameni este și Em Sava, autoarea unui alt roman cu ecou în rândul cititorilor, romanul Pași. Postările ei despre sat, despre bunici, despre bucate și obiceiuri, nu trec niciodată neobservate.
Când am aflat că Em Sava a început să scrie povestea bunicii ei am fost foarte curioasă să aflu ce viață deosebită a avut această femeie pentru a deveni personaj de carte. Eram convinsă că nu va fi doar despre poveste, știind câtă muncă de documentare făcea deja Em. Am avut mare dreptate.
Am citit cartea în format electronic. Nu mai aveam răbdare să ajung acasă, o vroiam ca lectură pentru orele lungi de zbor la plecarea din America. După un an petrecut pe continentul american, într-o comunitate de oameni de pe tot globul, după ce am luat contact cu porturile, culturile și mâncărurile altor popoare, era necesară o recalibrare la România. După un an în care am citit mai mult cărți pentru copii, în care lectura în limba engleză a predominat, aveam nevoie de o reconectare cu limba mea. Aveam nevoie de o lectură care să mă țină cu sufletul la gură, concentrată pe carte pentru a uita de fricile mele de zbor.
Cartea ”Ana” s-a dovedit alegerea perfectă. Am citit jumătate în timpul zborului și cealaltă jumătate în două nopți de nesomn și readaptare la fusul orar.
Am îndrăgit-o pe mama Anei, pe Maria, încă de la primele rânduri. E genul de personaj cu charismă, de personaj care e în stare să mute munții sau să schimbe lumea. Într-un fel a schimbat-o. E genul de personaj care îți arată că în viață nu e totul numai alb sau negru, că nuanțele apar tocmai pentru că așa e viața, cu suișuri și coborâșuri. Calea dreaptă nu e întotdeauna cea mai bună cale, chiar dacă pare a fi fost bătută de mulți alții înainte. Să fii fată, să asculți de părinți, să ții cont de ce zice lumea – erau cutume la care se raportau toate femeile aflate la început de drum. Dar nimeni nu le spunea și câtă suferință, câți mărăcini și câte capcane se aflau pe drumul ăla.
Nici iubirea și asumarea propriei alegeri nu erau mai ușor de îndurat. Romanul e scris asemenea unui scenariu de film. Când crezi că lucrurile se așează, când crezi că soarta înclină în sfârșit în favoarea femeii puternice și deștepte, mai apare o lovitură capabilă să o pună la pământ. Dar cu încăpățânarea omului simplu, a omului care nu stă să se întrebe de zece ori până face o dată, femeia merge mai departe. Totul lasă urme pe chipul ei, pe portul ei, pe reputația ei. Dar nu se lasă doborâtă.
Copila Ana apare ca o punte între două lumi. În Ana se unesc două lumi. Sunt două lumi aflate în același sat dar despărțite de imaginare linii: obicei, port, credință. Aflându-mă în urma experienței americane, percepția mea a fost mult amplificată, absurdul acelor linii despărțitoare îmi strigau parcă în minte. Nedreptățile îndurate de femei, preocuparea celorlalți pentru ce se întâmplă în viața și în casa altuia, preconcepțiile peste care nu se trece nici cu prețul tristeții și privării de iubire – sunt realități prin care societatea noastră a trecut și care, din păcate, se regăsesc încă în unele părți sau familii.
Cartea cuprinde în paginile ei multe detalii despre tradițiile de altă dată, portul popular, hora satului, șezătorile, munca câmpului, ierarhiile și relațiile sociale. Sunt descrieri vii, moderne, deși sunt folosite cuvinte arhaice. Cred că e un bun material de studiat în școală, limba română curge frumos, fără asperități și imagini distorsionate sau șocante, chiar și atunci când e vorba de război.
”Ana se făcuse fată holteie. Strălucea și la horă dar și la lucru pe hotar. Era harnică și iute ca argintul viu. Purta niște cămeși albe, spuma zăpezii, pe care erau cusute meșteșugit flori și frunze, de-ți venea să le culegi. Iar catrințele-i stăteau drepte pe trupușoru-i subțire, ca și cum abia ar fi luat ticlazăul de pe ele.”
”Sava era tăcută și clară, doar câte o muscă îndrăznea să tulbure liniștea amorțită dintre dealuri. Drumurile prindeau viață abia către ojină. Cizășul tocmea muzicanții cu banii adunați de la tinerii satului și cântau țiganii de săltau cămeșile pe flăcăi și pe fete. … Muzica era însoțită de fluierături și chiuituri: Io la joc/Mama la joc/ Mălaiu-i de joi pă foc.”
”Câte o nevastă tânără bătea ritmic din picior. După măritiș îți puneai nu doar năframa dar și pofta-n cui. ”
”Bărbații se adunau și povesteau plini de importanță, cei de vază la mijloc,.. iar cei mai săraci și blegovani la margine…”
”Copiii se jucau pe pusta din apropiere de-a bicele, cu cinci pietricele alese cu grijă și țipau tare până ce vreun părinte venea la ei și îi sfădea să se ostoiască.”
Satul avea rânduielile lui de când lumea dar lumea era în schimbare și nici lumea satului nu a rămas la fel.
Azi spunem că trăim vremuri grele. Dar oare a fost vreodată cu adevărat ușor?
”Cărămidă cu cărămidă au așezat și au clădit cu palmele goale, în credință și în frumos, o familie mare și binecuvântată… Au primit cu inima deschisă și binele și greul și zâmbetul și lacrima și au știut că după rău vine binele, iar clipele de fericire le-au trăit chibzuit. Viața lor nu a fost ușoară pentru că au trăit în vremuri tulburi și sărace. …Au și lăcrimat, e drept. Însă de cele mai multe ori de fericire ori de mândrie…”
Pentru că până la urmă oamenii găsesc o cale să își facă o viață frumoasă și să ducă viața mai departe.
Cartea are deja o viață a ei despre care autoarea consemneaza pe blog si a ajuns în multe colțuri din lumea asta în format electronic, așa cum am cumpărat-o eu și am m-am bucurat de ea, (de pe Amazon cu un singur click dacă aveți aplicația), dar și în format clasic, așa cum am primit-o de la Editura Siono și am putut să o savurez încă o dată pentru a scrie aceste rânduri despre ea.”
Mulțumesc din tot sufletul, Valy!
Sweet & Salty 