Dacă vreți să citiți, o nouă recenzie a „Promisiunilor” mele.
Mulțumesc, Cristina Apostol – Vorbe pentru suflet!

De curând am adunat la colecția mea de cărți și romanul “Promisiuni pe o frunză de arțar” semnat de autoare și mă declar răvășită atât de intensitatea poveștii cât și de mesajul plin de învățăminte. Cartea m-a făcut să fredonez în neștire… “dacă dragoste nu e, nimic nu e, nici soare nu-i, nici viață nu-i, iar eu mă simt al nimănui… Dar unde dragoste nu e, nimic nu e”, cuvinte ca niște zumzete ce și-au luat avânt printre gândurile mele o dată ce parcurgeam drumul acestei scrieri, și nu de puține ori am suspinat cu privirea pierdută în nevoia de a așeza lucrurile așa cum trebuie, pentru ca fiecare personaj în parte să se bucure de acel … și au trăit până la adânci bătrâneți. Însă viața e cu încercările sale, iar atunci când mâna omului face ca lucrurile să nu-și găsească rostul atunci necazurile se țin în lanț ca o scânteie în mijlocul lanului de grâu. “Promisiuni pe o frunză de arțar” a fost o rană deschisă ce a rămas netămăduită de negura vremii și s-a vrut oblojită cu dragoste, înțelegere și cu seninătate.

“Nu toate familiile sunt la fel,
Unele sunt mici-mici,
cât o casă de pitici,
cât o nucă ori cât o alună.
De aceea nu e loc pentru tătici.”

 Viața pentru tânăra Thea nu e ușoară deloc, fiind o copila sfioasă și educată într-un spirit al corectitudinii aceasta se afundă tot mai mult în miezul tăcerii. Adolescența îi este grea povară atunci când culoarele liceului îi sunt ecou al unor glume pe seama sa, când noțiunea de familie îi e străină și când binele are forme atât de distorsionate. Mângâierea sa este bunica, chip blajin care o susține atât cât poate ea, însă mediul în care mustește Thea nu e deloc unul prietenos iar tristețea nu o părăsește niciodată, ba din contra, desenează pe chipul său tânăr o traiectorie a solitudinii. Sufletul său tânjește după mamă și tată, după acea celulă numită familie. Însă soarta a fost dură cu ea, dar mai cu seamă cu cei doi ce au zămislit-o din iubire dar care au fost rupți dintr-un întreg și aruncați în lumi diferite pentru a li se stinge focul ce i-a unit. Uitarea ce au sperat-o mulți nu a fost umbrită nici de distanță nici de licărul inimii, însă prețul acestei despărțiri a fost mult prea mare… mama Theei a murit iar tatăl a fost o umbră a unui trecut neîmpăcat, un bărbat ce s-a perindat prin lume în nevoia de a acoperi un gol. Acum, într-o conjunctură a sorții piesele se pun cap la cap, viața vrea să deznoade toate sforile pentru ca măcar micuța copilă cu ochi visători să-și poate împlini destinul. Însă timpurile vitrege încă îi urmăresc pe fiecare în parte, resentimentele sunt litere îngroșate în minte și în suflet … iar zilele sunt rostogolite la vale ca niște bolovani aducători de zgomot. Pas cu pas aflăm tulburătoarea poveste a lui Matei și Ingrid, un el și o ea ce și-au imprimat iubirea în adâncul ființei lor pentru eternitate, tinerețea le-a fost un liant nu o naivitate iar sentimentele o portiță către întreg univers, însă unii… și alții deopotrivă i-au vrut departe, le-au vrut așa zisul bine ce i-a dărâmat, și le-au frânt aripile juvenile. Acum ar regreta, fiecare în nevoia sa de plângere, însă prezentul e aici iar Thea are nevoie mai mult ca niciodată de înțelegerea bunicăi, de împăcarea sa cu tatăl rătăcit dar și de acea umplere ce a fost un vid mulți ani la rând. Acceptarea nu e ușoară, încetul cu încetul se adună puzzle-urile unui întreg care se lasă plâns, care se abandonează și se perindă prin fața ochilor fiecărui personaj, duritatea adevărurilor lasă loc de regrete amare. Și nu o dată fiecare în parte și-a strigat dorul dar mai ales promisiunile. Aici în text timpul nu e vindecător, ci mai degrabă o povară ce se vrea lăsată undeva pe drumul existențial ca o haină ponosită. Pentru a regenera inimile eroilor, pentru a reda pofta de viață. Pentru împlinire! 

 Autoarea Em Sava și de această dată a reușit să mă copleșească cu o poveste bine ticluită, cu un condei înnăscut Em m-a făcut să uit de toate și să parcurg un drum al unei scrieri cu o încărcătură aparte. Eram convinsă încă de la început că tot ce voi găsi printre pagini mă v-a face să mă înclin în fața măiestriei autoarei de a pune pe foaie frânturi de suflet pentru suflete frumoase, și nu m-am înșelat, “Promisiuni pe o frunză de arțar” a fost vibrație vie. A fost un început care nu va fi niciodată un sfârșit. Cartea rămâne pe retină și dantelează imaginea spre o lume în care totul va fi bine, în care iubirea tronează iar privirile se joacă în focul pasiunii. Și totuși nu toate iubirile au un final fericit… cum nici bucuria nu e o constantă. Iar acest roman e dovada vie că nu e cum vrea omul… e cum vrea Domnul! 

  Cartea “Promisiuni pe o frunză de arțar” este un roman de o frumusețe copleșitoare în ciuda tuturor exploziilor de sentimente, de multe ori dureroase, de multe ori însoțite de nedreptate. Este o poveste care merită să treacă dincolo de timp și să fie purtată ca o frunză pe vântul amintirilor. Cartea asta te face să vezi lumea prin alți ochi, să analizezi timpul trecut și să prețuiești prezentul, chiar dacă și acesta e plin de tristeți și alte greșeli. Nu o dată am urmărit cu ochii înrourați nedreptatea la care au fost supuși Ingrid și Matei doi liceeni ce și-au permis să iubească. Nu de puține ori le-am admirat curajul și fragilitatea relației lor, și am criticat aspru implicarea adulților în croirea unei cărări bătătorite de două inimi ce s-au chemat fără rețineri. Ce povară poate fi viața atunci când ți se fură dreptul de a iubi și de a fi iubit!? Ce pedeapsă să-i dai celui ce îți îngrădește aceste emoții poetice ce au înnobilat întreg universul? Ei bine, pe o notă dureros de minunată cartea aceasta mi-a intrat la suflet fără drept de apel. M-am atașat de fiecare cotitură, de fiecare soartă ce și-a strigat oful și de fiecare erou ce a încercat să fie mai presus de ieri și de mâine… și am vărsat lacrimi amare până la final, pentru că da, aceste destine ce s-au perindat prin carte mi-au arătat că nimic nu e simplu în această viață, nici chiar puritatea simțămintelor. Nici tinerețea… mai cu seamă dorințele într-un timp vitreg! “Promisiuni pe o frunză de arțar” a fost cartea confesiunilor, a depănărilor de amintiri, de trăiri și jumătăți de măsură. O lectură ce a vibrat sub ochii mei și m-a îndemnat să o primesc în viața mea cu toate momentele sale pline de vise, de sens și modularitate.