Pune-ți o dorință!

Nevoia de păpădii, ori floarea cu amintiri?
Cam extraterestră floare, dacă te transformi în om de știință și studiezi OZN-ul devenirii ei.
E o mireasă în galben ce-și schimbă straiul în spițe de stea când bate miezul nopții. Și evadează în puf cu vântul și cu gândul. E vremea păpădiilor: pune-ți o dorință!

Îmi vine să scriu despre flori. De fapt habar n-am dacă mie îmi vine să scriu despre ele, ori ele au decis să-mi invadeze gândurile și laptopul. Mi-a intrat puf de păpădie în cerneală și-n gânduri.

Păpădia. Definiție: e cea mai prietenoasă floare. Un fel de Golden Retriever al florilor. Special făcută pentru copii. Îmi amintesc ca ieri, deși au trecut o mie de ani de atunci: eram în parc la grădiniță și culegeam păpădii. Ne făceam lanțuri și cununi și ne îngălbeneam năsucul cu polenul călduț și moale de pe florile pufoase. Apoi le vânam pe cele ajunse mirese de stea și ne duelam suflând fulgii pufoși, unii în alții. Și râdeam.

Azi nu mai știu să mă joc. Fac țțțț! când o văd prin iarbă, galben timid zâmbindu-mi. Intru în panică atunci când e pufos alburie, pregătită de zbor. Îmi iau scula specială de extras păpădii și o scot cu grijă. O arunc în sacul de hârtie, să-mi protejez peluza.

Azi nu mai știu să mă joc. Azi nu mai culeg păpădii. Le extrag cu grijă din iarbă și cresc un gazon tuns milimetric, care se ia la întrecere cu covorul de iarbă falsă, de plastic, de la Home Depot.

Azi nu mai știu să mă joc, iar un om a inventat o sculă specială de extras păpădii.

 

 

Îmbujorată

1

Toronto îmbujorat. Încâlcit în raze de iunie. Înflorit. Aglomerat. Suav îmbobocit și înfrunzit. Babilon: oameni, flori, mașini, reclame și bujori. Betoane și sticlă. Păduri și ape, căprioare și rațe. Și gâște. Grădini sunt străzile. Bujori.

În fiecare zi gândurile mele se rotunjesc în câte-o culoare pe care, pretențioase, o aleg din dulap. Azi gândesc în bujori. Nu pot altfel. Mă pândesc de prin curți ori explodați prin grădini, grăsani și înșirați lucios în alb, roz și vișiniul acela, atât de special încât mă întreb de ce nu se cheamă vișiniu-bujor.

Curioase, niște furnici se rătăcesc printre fustele florilor leneș întinse la soare, ușor indecent răsfirate spre razele ce le alintă moale și cald. E o dimineață de iunie comod întinsă-n oraș, ca untul pe o felie caldă de pâine scoasă din cuptor.

Scandalos se înghesuie în tufe bine crescute, trăgând de mână boboci rotunzi de prea bine, de viață tihnită. Bujor: la vie en rose.

În Toronto pe străzi au înnebunit bujorii. Unde este Tudor Gheorghe?

4

2

5

10

12

14

 

 

Noutăți despre Pași

Cop_6_Edited_cu_sigla_eikon

„Pașii” au pășit cu dreptul, ca să zic așa. Revista Catchy le-a dedicat două articole, ziarul Observator de Toronto le-a salutat apariția printr-un articol. De asemenea La Revista a scris despre debutul editorial. Oameni cunoscuți și necunoscuți au fost cu pulsul ridicat la cadența „Pașilor”.

Criticul Vianu Mureșan a mărturisit că pentru el a fost „o descoperire splendidă această carte” și a analizat din punct de vedere literar scriitura, încercând să o plaseze în fenomenul literar contemporan.
Editorul Valentin Ajder a salutat de asemenea laudativ apariția romanului „scris la patru mâini”.

Pe timpul lansării, am primit poze și filmulețe, așa cum v-am arătat în articolul anterior, de la oameni dragi, cărora nici nu știu cum să le mulțumesc.
Feedback-ul, venit de la cei care au citit deja cartea, a întregit bucuria noastră, a autorilor, la debutul „Pașilor” în lumea cărților, minților și sufletelor.

De azi, cartea poate fi comandată pe link-ul editurii Eikon.
De asemenea o găsiți în librăriile Eminescu, Humanitas și Cărturești. Librăria Eminescu din București este prima care deschide porțile „Pașilor”.

Pași în curcubeu

738c7443ae77b88d9dc006427a84fefc

Obișnuiam să trăiesc curcubeu. Culori moi, nedefinite. Calde și confortabile. Și atât. Într-o zi s-au separat exact așa cum separi gălbenușul de albuș. În tonuri clare. Albastru. Roz. Verde.

34201599_1721494947944356_5225812633189351424_n

Fac poze cu nemiluita. Deși parcul e aici. Nu pleacă nicăieri. În fiecare anotimp are rutina aceea minunată: pupic, cafea, culoare, căprioare, lac, lebede, pupic, verde, alb, roz violet.

34320727_1721494934611024_1259939505368989696_n

34156041_1721495184610999_7640553352782151680_n

34276549_1721495221277662_1639005596562751488_n

Ieri a fost ziua „Pașilor”.  Dar a fost și ziua prieteniei. Ziua oamenilor minunați. OAMENI. Care mi-au transformat ziua. Mi-au transformat-o-n ploaie de trandafiri. Pe unii îi cunosc, pe unii nu i-am întâlnit niciodată. Doar gândurile s-au împletit și îmbrățișat. A fost lansarea „Pașilor”. Nu am fost acolo. Oceanul se pune de multe ori în calea programului meu zilnic. Piedică se face. Nici cartea nu am văzut-o încă. Doar în poze. Nu i-am simțit mirosul de tipar crud, nu i-am mângâiat finețea paginilor.

4

1

6

5

13

12(1)

9

3

7

Am primit deja feedback. În curs de:

15

Și după citire:

„Am terminat Paşii. Răscolitor. Am trăit povestea de dragoste alături de cei doi. Am simțit toate neliniştile, dorurile lor, am fost fericită odată cu ei. Şi mi s-a prăbuşit lumea odată cu a lor. Am terminat cartea sufocată de nodul din gât, cu ochii împăienjeniți de lacrimi. Sperând însă că lucurile se vor aşeza şi paşii îi vor duce din nou împreună. Nu sunt fan al cărților de dragoste dar voi ați reuşit să mă transpuneți într-o poveste pe care am trăit-o împreună cu cei doi, cu o durere în piept ca un bolovan. Felicitări amândorura! Eu mi-aş dori o continuare a poveştii…” (Ana G.) 

Buna! Am terminat de citit a doua zi dimineata. E un amalgam de emotii, m-ati trecut prin toate starile posibile. Am empatizat cu personajele pana am ajuns sa le dau dreptate. Scriitura voastra, in doi, se impleteste asemenea povestii celor doi. Iar radiografia institutiei casatoriei e atat de sincera si de adevarata… Ce sa zic? M-ati cucerit. Voi recomanda cartea de cate ori voi avea ocazia.” (Nouria Nouri)

Aștept cu drag păreri, recenzii, poze. Orice credeți voi. E greu să scoți o carte. E greu să-i dai drumul în lume. E greu să nu fii acolo, să o ții de mână când face primii pași. E multă muncă în spatele unei cărți ce zâmbește timid din rafturile unei librării, având alte sute de surate purtând hârtie, carton și litere.

11

Pașii – prezentare la lansare –

Romanul „Paşi” este o poveste de dragoste contemporană. O poveste despre viață. Despre pașii pe care destinul ți-i dictează.
Îi stăpânești? Ori te lași în voia lor?
Ce se întâmplă când pașii te duc într-un bar aiurea, unde-ți întâlnești perechea pe care nu o cauți? Deschizi ușa altei vieți? Ori te duci cuminte, liniar, pe traiectoria fixată de lege și societate?
Ce alegi? Sentimentul? Dorința? Legile nescrise ale sufletului tău? Ori regulile clare, inflexibile ale societății și moralei, devenite paturi procustiene rigide și fără sens? Ai puterea să te rupi de un trecut care nu ți se mai potrivește? Ai curaj să-ți asculți vocea interioară?
Provenind din medii profesionale diferite, eroii romanului descoperă cu uimire că femeile nu sunt de pe Venus, nici bărbații de pe Marte. Când două suflete își aparțin vorbesc aceeași limbă și sunt de pe aceeași planetă. A lor.
Întâlnirea, dictată parcă de un destin jucăuș, se petrece într-un moment limită, când blazarea unuia și nefericirea celeilalte ating apogeul. Ambii realizează că, de fapt, întâlnirea lor este o re-găsire.
Au puterea să rupă lanțurile compromisului vieții cotidiene, compromis care le asigură o iluzorie liniște? Ori aleg greutăţile şi sacrificiile unui drum care este menit să îi aducă împreună?
Dragostea lor are de înfruntat o serie de obstacole. Sunt cei doi suficient de hotărâţi să nu-şi sacrifice în continuare existenţa pe altarul compromisului? Decid oare să-şi construiască propriul drum, pas cu pas, în pofida cutumelor unei societăţi adeseori rigide, ancorată în stereotipuri, ori aleg comoditatea unui drum bine-cunoscut?
Povestea celor doi protagonişti ai romanului „Paşi” poartă cititorul printr-o multitudine de întâmplări şi situaţii, unele ilare, altele dimpotrivă dramatice, iar din roman nu lipseşte acţiunea şi suspense-ul.
Deşi distincte, planurile acţiunii romanului se întrepătrund, iar rezultatul este un întreg dinamic, cu schimbări subite de registru, cu intrigă non-liniară, care ţin cititorul în priză până la final.
Nu în ultimul rând romanul constituie, de asemenea, o introspecţie, o analiză sui-generis a frământărilor interioare trăite de oamenii obişnuiţi în căutarea fericirii.
Cei doi autori au creionat, fiecare în parte, propria versiune, oferind cititorului două perspective extrem de diferite, dar și foarte asemănătoare în același timp: cea feminină și cea masculină. Romanul are o construcție oarecum atipică, tehnica scriiturii fiind de fapt îmbinarea a două scriituri, a două voci care se întrepătrund, ori se continuă de-a lungul celor șaizeci și două de capitole.

 

 

 

T de la nerăbdare

7743c4c7dcf0934e4d18652634b7f098.jpgCând aștepți, timpul se oprește în loc. E un uriaș nesimțit. Nu-l poți urni orice i-ai face, orice i-ai zice.
Stă ca prostu’, fără să știe în ce direcție s-o ia. Iar ție-ți țâțâie fiecare micron din corp.
Când aștepți, timpul te strânge de gât. Îți ia respirația și se transformă în tablou. Picasso.
Când aștepți, din pori îți cresc fire lungi, de lanțuri care te plumbuiesc. Statuie a neputinței ești. Și alături timpul stă nemișcat și-ți tace o tăcută de Gheorghe Mutu. Și nu poți face nimic.

Apoi brusc, o ia la goană ca nebunu’. Mai prinde-l dacă poți! Nu-i chip să te poți înțelege cu el.

Sunt roșie într-un raion de tomate, de toate soiurile. Într-un magazin care vinde doar roșii.

„Pași”

Cop_6_Edited_cu_sigla_eikon

În 29 mai se naște proiectul început acum mai bine de un an de zile. Nu știam că va duce aici, dar e minunat că a ajuns aici.
Cartea apare, efectiv, în mai 29, iar în perioada 30 mai- 3 iunie se va afla la Festivalul de carte Bookfest – București.
Lansarea cărții are loc sâmbătă, 2 iunie, ora 17:30, 2018 în același loc.

Cartea a început aici, sub ochii voștri. De fapt, în mare parte își datorează apariția interesului vostru. Ați iubit sau blamat conținutul ei, ați disecat și interpretat, ori doar ați visat.
Ideea e că aici a început timid și a crescut mare, atât de mare încât i-au crescut aripi de hârtie și parfum de tipografie. Datorită ei am câștigat oameni frumoși, care au iubit litera „Pașilor”.

Pașii sunt aici. Sper să-i iubiți. Sper să-i primiți cu drag. Sper să atingă nisipul sufletelor voastre. Pas cu pas…

Jurnal dominican – 9

Cred că e cazul să mă opresc din jurnălit. Nu? Deși, dacă mă gândesc bine, aș mai avea de zis. Poze îmi place să fac? Place. Să povestesc îmi place? Place.
Așa că n-aș avea nici o problemă în a o depăși pe Șeherezada și-n a mă trezi cu ditamai romanul dominican, cu poze și impresii și gânduri și mici întâmplări, ori portretele celor cu care mă intersectez. Sau cu arome, ori parfumuri etc.
Aș mai avea de zis, deși, după prima postare, mi s-a părut mare provocarea de-a scrie zilnic. Până la urmă ce poți scrie despre o vacanță statică?

Mă opresc însă pentru că e timpul „Pașilor” și vreau să mă concentrez pe venirea lor.

Așa cum v-ați prins cu toții, o vacanță în Republica Dominicană e specială. Cum sunt majoritatea vacanțelor.
Dacă aș reveni aici? Cu drag, însă iarna. E fascinantă trecerea de la iarna canadiană, care e marcă înregistrată, la o țară a verii.
O vacanță caldă e relaxare, huzur. Toate lucrurile își dau mâna ca să te răsfețe pe tine, omul.  Dacă apele sunt turcoaz și plaja albă, vegetația este o explozie generoasă de nuanțe și mărimi, care se revarsă într-o eleganță de culori și parfumuri fine. Când pui piciorul pentru prima oară într-un ținut de genul acesta, chiar ai senzația că ai pășit pe altă planetă.

Aici serile sunt pline. De fapt nu doar serile. De dimineață până seara sunt organizate activități pentru turiști. Cursuri de dans, de învățarea limbii spaniole, jocuri, zumba în ocean, aquacise la piscină și multe altele. După masa e muzică live lângă piscina principală, la ora zece spectacol și după aceea discotecă.

Turiștii sunt parte activă din viața resortului, pentru că în fiecare seară sunt câțiva selectați și puși la probe haioase, înainte de spectacol, ori se organizează karaoke, unde curajul, nu vocea, contează cel mai mult. Câștigătorii sunt răsplătiți cu sticle de Mama Joana și pachete de cafea boabe. Se fac petreceri pe plajă, unde dansezi desculț în nisip. Am prins chiar și un balet acvatic.

Resortul e vesel. Palpită ca o inimă mare. Pulsează de dragoste. Vezi tot felul de perechi. Unele potrivite, ca două piese de puzzle, altele total asimetric și ciudat alcătuite. Dar până la urmă ce se vede din exterior e doar coaja mărului, gustul îl știu doar ei, protagoniștii. Și poate oceanul care le îmbină tăcerile și vorbele și dorurile.

Și aici lumea trăiește, muncește, dansează, suferă sau se îndrăgostește. Și mă refer de data asta la dominicani. Cei care lucrează în resort au o viață mai ușoară decât ceilalți, pentru că în afară de salariile fixe mai sunt și bacșișurile. Nu știu cum se gospodăresc, dacă le împart, ori fiecare rămâne cu ceea ce primește.

Cei care străbat plaja cât e ziua de lungă, nu au însă viață ușoară. Vând orice și negociază orice. Se ascund de turbarea soarelui sub haine multe și fac mii de pași în nisipul plajei. Cu riscul să nu mai scap de el, am vrut să mă uit la niște pânze vândute de un băiat. Foarte simpatic, s-a oprit aproape mirat de interesul meu. Înainte să deschid gura mi-a spus că e o sută de dolari bucata, le vinde cu șaizeci, dar dacă eu aleg îmi dă cu douăzeci și cinci, că semăn perfect cu Jennifer Lopez, care e preferata lui și…. Din păcate nu i-am cumpărat nimic. M-a întrebat cu zâmbet timid, dacă pot să-i aduc o sticlă de apă. I-am adus imediat, iar el s-a dus să-și ofere picturile celorlalte Jennifer Lopez de pe plajă, înarmat acum cu luxul unei sticle de plastic cu apă rece de la frigider.

Cât să te chinui să fii simpatic? Cât să zâmbești în timp ce îți tragi prin nisip picioarele,  numărând zeci de mii de pași zilnic, încercând să intri în contact cu mofturoșii de dincolo de pază?

Cum suntem văzuți de ei noi, cei ce ne înfruptăm câteva zile din paradisul țării lor, care pentru ei nu e deloc paradis. E o realitate fierbinte ca iadul, cu nisip ce le intră în păr, în ochi, în nas. Cu seri în care ajung acasă și poate că n-au ce pune pe masă copiilor. Și poate că nu mai au putere să zâmbească, zâmbetul fiind uniformă de serviciu.
Viața e nedreaptă. Și fiecare dintre noi se uită constant prin două ferestre: prin una la cei de mai sus, prin cealaltă la cei de mai jos.

Ca peste tot pe planeta asta, shoppingul există:

E ultima postare și cea mai bogată. Dacă v-ați pierdut răbdarea până în acest moment și ați rămas pe drum, vă înțeleg. E ultima postare și, nu doar că e lungă, dar am pus și prea multe fotografii. Dar ce să fac? Iubesc țara asta și sper să revin. Așa că-i spun doar atât: Hasta luego!
Iar pentru voi o fotografie cu the new me. (Efectul benefic al unei vacanțe dominicane. )

17

Și culoare. De fapt, corect ar fi să spun… albastru. 🙂

12

11

10

7

6

9

Jurnal dominican – 8

29Mâncarea în resorturi e multă și variată. Ca și băutura. Prea multă și prea variată. Am și văzut vreo doi-trei Ivani căzuți la datorie. 🙂
Ceva specific dominican nu știu să existe, decât poate gustul bine condimentat al multor mâncăruri.
În general tradițiile culinare ale popoarelor se bazează pe ce au la îndemână. Și cam toți își arogă anumite rețete, cum facem noi cu sarmalele, care nici vorbă să ne aparțină.

Fructe de mare, creveți, calamari, scoici, homari, stau la restaurant alături de pui, curcan, vită sau porc, preparate după rețetele specifice locului. Nu am văzut miel, dar nu bag mâna în foc că nu există. Însă cum mie îmi plac peștele și fructele de mare, am o dietă… marină. 😀


Însă dorința lui Petru de a mă desfășura culinar a fost o bună provocare, așa că am făcut câteva poze la întâmplare. Nu cât ar fi meritat meniurile à la carte de la restaurante (în special cel brazilian), ori serile cu specific.

Des consumate sunt bananele-platains, care se pregătesc cam la fel cum pregătim noi cartofii: prăjite, piure, ori fierte și zăpăcite cu tot felul de sosuri.

Mămăliga, e la loc de cinste și aici, însă vine îmbrăcată în pănușa aferentă. La fel am văzut că se servește și în Mexic.

Fasolea este foarte îndrăgită de dominicani. La fel și orezul pe care-l găsești în cele mai ciudate combinații, chiar și cu fasole.

Uneori am senzația că, într-o inspirație nebună, dominicanul deschide frigiderul și aruncă tot ce găsește în ceaun. Și… Voilà!, ori cum or spune ei.
La bufet găsești cam orice, până și pizza ori paste, hot dog și cartofi prăjiți. Ce mi s-a părut amuzant e faptul că au și ei vestita noastră salată de boeuf, pe care ei o numesc Ensalada Rusa.

Dacă totuși nu ai chef de nimic, poți ruga pe unul din bucătari să pregătească în fața ta piept de pui, porc sau pește la grătar. Dimineața poți alege omletă gata făcută, ori la fel comanzi pe loc una cu ce ai tu poftă să pui în ea.

1

Sunt mai multe produse care ți se fac pe loc, inclusiv un fel de clătite foarte bune pe care ți le umple la alegere cu nutella, cremă de cremeș, ori diferite dulcețuri. Și, dacă am ajuns la zona deserturilor o să spun că și aceasta este foarte generoasă: fructe proaspete, diferite prăjituri și produse de patiserie, budinci și înghețate.
Sper că nu v-am provocat prea tare foamea. Pe mâine! 🙂

26

25

31

33

39

 

Jurnal dominican – 7

34O prietenă mi-a sugerat să dau detalii despre istorie, geografie, tradiții locale. Bună ideea ei, însă intenția mea fiind alta, nu veți găsi genul acesta informativ în jurnal. O să pictez tabloul zilelor, sau momentelor, folosind culori multe, poate prea detaliate și temperatura personală. Un fel de culise de vacanță. La o cafea.

Săptămâna trecută a fost ziua mea. Nu le acord prea mare însemnătate acestor evenimente personale, pentru că în afara faptului că faci o adunare, pe mine mă încurcă manifestările în care eu sunt protagonista. Bucuria adevărată e iubirea celor dragi, sunt surprizele mici și neașteptate, când vezi că lumea nu te-a uitat, când o vorbă primită de aiurea îți ridică soarele personal cu o jumătate de metru mai sus.
Oricum, cel mai mare cadou e apariția „Pașilor” (cartea apare în 29 mai, deci în luna mea), care s-a inițiat pe ultima sută de metri de stat în România, într-un moment neașteptat. Cei care ați publicat știți cât de greu e să publici prima carte, când practic ești no name. Dar lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple.

Revenind la țara asta frumoasă, unde cred că mi-ar plăcea să trăiesc, am să vă povestesc un pic exact despre momentul cu pricina, datorită unui mic eveniment care m-a făcut să râd din tot sufletul.

50

Ziua a răsărit la fel din apele oceanului, binecuvântată de soare și briză și albastru. Am urmat aceeași rutină, singura diferență a fost că am stat mai mult pe telefon și computer.
Trebuie să vă spun că în timp ce suntem la plajă, în prima parte a zilei, se curăță și aranjează frumos camera. Dar, cum la prânz scriu și stau în pat, dau peste cap eforturile celor zece negri mititei care robotesc pentru noi.
Seara am avut o masă specială pe malul oceanului.

31.jpg

La întoarcere, pe ușa camerei era aninată o banderolă mare cu „Happy birthday” și camera era iarăși organizată frumos, plus un aranjament mai deosebit pe pat. În fine. Bucurie și poze și la-la-la.

36

A doua zi cineva a bătut la ușă. Deschid și, ce a urmat a fost un dialog a la Caragiale doar că în engleză. O brunețică, toată zâmbet, m-a arătat cu degetul și mi-a spus:
– You’re the housekeeper!
– No, I m not!
– Yes, you’re the housekeeper!!!
Eu că nu-s. Ea ba da. Și tot așa, ala bala portocala de la una la alta. La un punct îmi face semn cu mâna, scoate telefonul și-mi arată o poză cu aranjamentul cu prosopul, florile și ciocolata. Mă luminez. Ea, fără să fie foarte bună prietenă cu engleza și punctuația, de fapt voia să-mi spună că e femeia de serviciu care se ocupase de cameră și, urmând tradiția sfântă a bacșișului dominican, acum venise să-și colecteze răsplata.

Cei care lucrează în interiorul resortului sunt mai mult decât binevoitori și prietenoși. Iar bacșișul e la fel de firesc cum e salutul de „bună dimineața”. Deranjantă e agresivitatea celor care vor să-ți vândă ceva. Și asta e specific tuturor țărilor calde, nu doar Republicii Dominicane. Indivizii de genul acesta aproape te hărțuiesc cu insistențele și, de multe ori, cei care vin prima dată cad pradă „gratuităților” oferite.
Însă trebuie să știi că peste tot ai exact ceea ce cumperi.
Pe mâine!

32

35

37