Plouă. Octombrie glumește azi apocaliptic cu noi. Plouă mărunt cu dinți ascuțiți. Gata să muște frig.
Nu ies din casă. Ploaia își cască ochii prin geam. O privesc detașată, cu aromă de cafea, cu gânduri ude, sucite ciudat în semne de întrebare. Efervescență…
Spor.
Aromă de cafea și Bebe. Voce cald-șoptită, ploioasă și ea în ton cu soarele absent azi. Doar azi. Nori gri petrol îmi fac cu ochiul.
Da, știu. Se prostesc. Mâine va fi soare. Din nou.
Pe strada mea e soare aproape tot timpul. Uneori uită să se ducă la culcare și se ciocnește, repezit, de lună. Ooops!
Își cere scuze politicos și se afundă-n asfințituri rotunde care-i stau la îndemână întotdeauna. Nici nu știu de unde are atâtea asfințituri.
Azi plouă. Gânduri cu ploaie.
***
Am chef să pictez. Dar culorile se joacă de-a v-ați ascunselea cu mine. Așa cum mi-au făcut și cuvintele vreo două luni. Nu știu pe unde mi-e șevaletul. Nici pensulele. Nici cutiile cu vopsele.
Plouă conștiincios. Bacovian curg stropii pe strada mea.
Aș picta ploaia de azi cu toate gândurile ei ude. Aș picta toate semnele de întrebare și toate frunzele care mi se desprind cu ușurință din palmă.
Eu nu sunt copac, pentru că am aripi. Chiar dacă în palme îmi cresc frunze colorate cu nervuri transparente și muzicale.

PS. Rețetă: o zi ploioasă cenușie (obligatoriu cenușie și rece) se asortează cu o cafea fierbinte și Bebe.