„Hai să facem cunoștință,
Tu miroși a flori de mare,
iar eu miros a tocăniță”

Utopic!!! Femeia, ajunsă la vârsta maturității, cu delicatețe aproape maternă, dă sfaturi Anei, tânăra amantă a soțului din dotare. Numitul „badea”, obiectul suferinței celor două, ajunge invariabil acasă la mâncare, „la copii și la nevastă”, după ce s-a înfruptat cu poftă  din nurii tinerei amintite mai sus.
Cele două, romantic incurabile, suferă din cauza aceluiași bărbat, insensibil la delicatețea și gingășia eternului feminin.
Nevasta, o adevărată lady pe model mioritic, acceptă fatalitatea sorții („și de-o fi să mor…” ca în celebra baladă), aducând ofrande culinare: sarmale și ciorbe de perișoare la statuia masculului din ogradă, atingând subtil incompetența amantei: „că tu nu-i dai de mâncare…”

Realist. Femeia, românca autentic tradițională, ajunsă la o vârstă și un număr de kilograme, descoperă că soțul o înșală cu „o Ană” tânără și frumoasă, acționează:
Step 1: își suflecă mânecile, răsfoiește dicționarul pentru cele mai acide și spurcate cuvinte inventate de omenire, de la origini și până la ea.
Step 2: mânuiește făcălețul mai ceva ca un karate sensei în confruntarea cu încă-soțul prins în flagrant.
Step 3: face permanent pe gratis tinerei „Ana”, sau o scalpează pe model indian și o spurcă de nici o apă nu o mai spală.
Step 4: virusează mințile copiilor cu „cât de ticălos e porcul de taică-tău”.
Step 5: face tot ce poate ca „animalul să plătească.”
Step 6: îl urăște cu pasiune și înverșunare și blesteme toată viața, urmând legea nescrisă pur și autentic românească: decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta.

Cântecul e frumos tare, mi-a plăcut linia melodică, versurile și vocea Addei. Dar n-am rezistat la un mic și nevinovat comentariu pe text. 🙂