Noi, oamenii: aceste alcătuiri minunate și critice…
Se spune că cine nu e în stare să gândească, judecă. Pune etichete. Se grăbește să-l așeze pe cel din fața lui într-un pat procustian, unde îi ajustează visele, credințele, așteptările. Îi atârnă cătușe la glezne, îi ancorează dorința aripilor de înalt…
Noi, oamenii: aceste alcătuiri minunate și critice…
În fiecare dimineață mușcăm, abia treziți din somn, câte o zi întreagă pe care o traversăm cât vedem cu ochii, până apune lumina. O mobilăm cu gânduri și planuri, cu bucurii și revolte, cu iubiri și păreri…
Noi, oamenii: aceste alcătuiri minunate și critice… fiecare buricul pământului personal… noi, oamenii…
Una dintre marile deosebiri intre noi si animale e ca animalele se maninca intre ele la propriu iar noi ne mincam intre noi la figurat. 😉
LikeLike
Dar reușim cu același succes să ne distrugem… suntem cu cinci minute mai cruzi decât animalele. Acolo cel mare îl înghite pe cel mic rapid. Suferința e mai scurtă.
LikeLiked by 1 person
Sa-ti spun drept, nu prea stiu ce-i de preferat, moarte cu suferinta scurta sau viata cu suferinta prelungita. Poate ca daca voi fi pus intr-o situatie de genul asta am sa pot da un raspuns veridic si coerent. Asa insa, nu poate fi decit o supozitie sau speculatie. Dar pentru ca detest moartea, as spune ca prefer viata, asa cum e ea, cu bune si rele si femei 😆
LikeLiked by 1 person
Sigur că e de preferat viața. Fiecare moment trăit la maximum. Cu pozitivism și ciocolată 😀
Am continuat doar ideea ta.
Însă o suferință lungă și cumplită cu securea deasupra capului e cel mai crunt blestem. Sigur, ai putea spune că speranța moare ultima, dar eu mă refer la certitudine.
Însă e prea fain afară să aducem noi furtuna în casă. Să trăim momentul, și acum e luni și soare și octombrie. Și e tare bine. :))
LikeLike
Cum “in casa”? Te-ai si pensionat? 😆
LikeLike
Măi, Papa, tare ești lipsit de poezie azi. Casa sufletului… eee????
LikeLike
Bine că nu m-ai întrebat dacă mi-e bun acoperișul și izolația casei 😀 😀 😀
LikeLike
Sweetie, nu-mi permit sa-ntreb o doamna de casa sufletului, ca sa nu creada ca ma refer la piept si nici daca se acopera, cind se acopera si cu ce anume. Sunt chestiuni care tin de intimitatea fiecarei femei 😛
La isolatie nici atit nu fac referire, ca stiu cit sunteti de simtitoare cind vine vorba de kg in plus 😆
LikeLiked by 2 people
Acum ai dat-o bine la întors… e mai bine. Dar înțeleg că și la tine e luni și cum luni nici iarba nu crește… 😀 😀 😀
LikeLike
Asa e! De fapt iarba e singura care nu creste lunea 😆 😆
Adica ce poezie mai poezie ca asta-ti doresti? 😉
LikeLike
Adică da… poezie de poezie… adică poezie. No! E greu lunea, dar nu imposibil.
LikeLike
Daca nu e impasibil 😉
LikeLike
Minunat spus.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Mihai! 🙂
LikeLike
Până la urmă cred că nici nu mai ştim de ce muşcăm. A devenit un fel de reflex. Dăm cu pietre când suntem muşcaţi dar muşcăm la rândul nostru cu prima ocazie. Nu ştiu de ce. Şi nu vorbesc de alţii. Mă includ şi pe mine că doar nu-s tocmai eu uşa aia de lăcaş sfânt.
LikeLiked by 1 person
Ba eu stiu. De pofta 😉
LikeLike
La asta nu m-am gândit 😀 😀
LikeLike
😀 Nici eu! 😀
LikeLiked by 1 person
Offf, uite cum ma fortati sa gindesc si pentru voi cind vine vorba de muscaturi! 😉
LikeLiked by 1 person
Cred că o facem și involuntar. Iar uneori ne simțim mușcați fără să fim. Interpretăm. Toți suntem în aceeași oală. Poate pe rând. Și buricul pământului din când în când. 🙂
LikeLike
Doamnelor, dupa cum se poate observa, cu ochiul liber, eu ma plictisesc … la serviciu. Voi unde va plictisiti? 😆
LikeLike
Reformulez: eu nu mă plictisesc. 😀
LikeLike
Da’ tu ce te? 😉
LikeLike
Eu mă bag în multe și nu apuc să le fac pe toate, așa că nu prea cunosc conceputul de plictiseală. 😀
LikeLike
Adica tu vrei sa spui ca ai altceva de facut, da’ le lasi balta ca sa te conversezi pe blog? Nu spun ca nu te-as crede, dar spun ca sunt surprins. Eu intru pe blog cind n-am altceva de facut sau cind le pot face concomitent. Altfel imi vad de treburi, blogul fiind doar o distractie. But that’s me.😉
LikeLike
Nici vorbă. Ziceam doar că nu mă plictisesc, la modul general. Pentru că mă apuc de multe și am multe pasiuni.
Cât despre blog, folosesc de multe ori telefonul și se vede pentru că mă mai corectează, sau mai mănânc câte o literă.
Sigur că e o distracție, ce ar putea fi altceva? 😀
LikeLike
Mi-se pare normal,asa ne mai trezim la viata. Nu?! :))
LikeLiked by 1 person
Cam da. 😀
LikeLike
Noi, oamenii… care ne interzicem unii altora şi critica şi toate cele, una cîte una pînă nu mai rămîne nimic de interzis, doar fiindcă cineva mult prea criticabil a inventat conceptul de “corect politic”…
Noi, oamenii, aceste alcătuiri minunat de previzibile, care muşcăm de fiecare dată acea momeală a uniformităţii în turmă…
Nah, nu noi – voi! 😉
LikeLiked by 1 person
Eu cred că ai zis bine prima dată, noi. 😀
Până la urmă suntem doar oameni. 🙂
LikeLiked by 1 person
Aşa pare, dacă ne luăm după “containere”. Dar contează ce e înăuntru. 😉
De unde ştii că nu sînt un extraterestru care a preluat trupul ăsta cu mulţi ani în urmă? 🙄
LikeLike
Vai de …”Noi” !…
LikeLike
Mai rău e când devenim imuni la mușcături, iar atunci mușcăm în stânga și-n dreapta, crezând că și ceilalți sunt nepăsători.
LikeLiked by 1 person
Eu așa cred, că omul care suferă atacă. Așa cum spui tu. Când suferința te fac imun, muști fără gând la consecințe.
LikeLiked by 1 person
Asa este:
” noi, oamenii……….”
dar ce nu facem ……..
“noi, oamenii…..”
Cum la mine PLOUA,
vazand UMBRELELE de sus,
mi-am gasit UMBRELA noua,
si-am purces la drum ca ” uns” ….
O zi fara UMBRELE ! 🙂
Aliosa 🙂 ❤ 🙂
LikeLiked by 1 person
Da, mai bine fără ploaie. 😀 😀 😀
Zi cu soare, Alioșa!
LikeLike
Scrisai si io candva un articol ca al tau, numai ca la mine umbrela nu era deschisa. Crainicul iluziei de om ii spune. Dar, sa nu facem reclama Ș)
LikeLike
Scrisăși? 😀 O să caut la tine. Nu îmi sună familiar titlul, poate că ai scris înainte de era mea? 😀 ( a se citi înainte de a avea eu blog? 😀 )
LikeLike
Posibil sa… da. Am scris si eu ceva inainte de era blogului tau. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cu siguranță. O să caut. 🙂
LikeLiked by 1 person
„Te leagă multe aripi de înger, alb-negru, sau, negru-alb, te leagă de alte fiinţe. Ele vin, flutură din aripi, te privesc şi-apoi dispar. Am fost întrebat odată, dacă nimic nu se pierde, ci totul se transformă, uitarea în ce anume se transformă? Am răspuns abia după câteva zile, iniţial cu un simplu răspuns, apoi cu-o poezie în jurul lui. Uitarea se transformă în OM. Eu sunt surprins cum alţii uită OM. OM! Pentru mine, e diferit. Ființa-mi arde şi azi pentru umbrele vii ale trecutului. Măştile, forme cameleonice de viaţă, originate-n luptă pentru supravieţuire (nu supra vieţuire), au existat şi coexistat cu omul. Au devenit crainicul iluziei… de om.” Parte din text. 17 septembrie 2012
LikeLike
Umbrele trecutului…. mi-ar place să avem puterea să ne ștergem amintirile, să avem buton pentru uitare.
Umbrele vii ale trecutului să nu mai ardă ființa de azi.
Dar da… uitarea se transformă în OM.
LikeLike
Daca ne-am sterge trecutul, am avea alt viitor, iar prezentul de azi ar constitui visul omului din alt prezent, spre care ar dori sa evadeze. Poate ca e mai bine exact si fix asa cum ne e acum. Ce spui?
LikeLiked by 1 person
Dacă ne-am șterge trecutul am accepta mai ușor prezentul și viitorul ar fi ca o surpriză de sub brad. Dacă ne-am șterge trecutul nu am face comparații și am accepta cu tot sufletul oamenii care ne intră în viață. Nici noi, nici ei nu am avea în față examene de trecut. Amintirile au talentul de a fi frumos-dureroase uneori, ar prezentul e mai strident. Uneori nu se ridică la nivelul trecutului, pentru că…. amintiri. 🙂
LikeLike
Pare complicat ce spui. 🙂
LikeLike
Este imposibil. 🙂
LikeLike
Dar, asa sun visele si unele dorinte 🙂
LikeLiked by 1 person
Viesele și dorințele sunt spre-realizare. Altfel le aruncăm la coș. Nu poți visa la ceva ce ești sigur că nu are șansă de finalitate. Însă ștergerea a ceea ce odată s-a petrecut și te-a marcat: aceea este imposibilă. 🙂
LikeLike
ce ai dori tu sa stergi din trecutul tau?
LikeLike
Ziceam la modul general. Eu, tu, el, ea, etc. etc. etc….. 😀
LikeLiked by 1 person