Eu nu colecționez nimic. Nici căni, nici magneți, nici șervețele, nici clopoței, nici timbre. Nimic. Cu o singură excepție: pitici. Mari și mici, păsărele cu lipici, bine ancorați de subsemnata.
Adică fixuri, tabieturi, mofturi, preferințe…
Am realizat asta într-un moment relaxato-casnic, mai prozaic decât limba rusă, în care așezam la loc vasele spălate. Revelația s-a produs pe când aliniam soldățește, în Babilonul raftului de căni și pahare, o ceașcă albastră, adusă din Cancun. Inutilă acum și aici, ca multe surate din același inventar, trimise de vitregul destin la mine în bucătărie, datorită unei probleme existențiale, sinonimă cu un moft personal: nu pot să beau lichide din pahare de plastic, ori hârtie (cum sunt cele de unică folosință).
Pe lângă asta sunt și uitucă. Așa că în loc să duc cu mine, pe unde umblu, o cană de porțelan, salvatoare, mă trezesc abia în situațiile de urgență majoră, când urlă nevoia și sunt obligată să achiziționez una. De obicei aleg cea mai convenabilă și impersonală alternativă. Cu toate acestea, după ce o târăsc după mine zile în șir, mă atașez de ea. Așa că, invariabil, o strecor în bagaj la plecare și o adaug pe raftul deja sufocat.
Un alt pitic se leagă de cafea, pe care o beau din cană neagră. Nu aceleași condiții se aplică însă ceaiului, (cu care nu prea sunt prietenă) pe care-l asociez cu pastelul, culoarea. Am două preferințe: una verde și una roșie cu buline albe.
Nu sunt singurii pitici… Lista e generoasă, iar feng shui-ul meu personal e chiar șui. Dă cu virgulă de multe ori prin comparație.
Voi? Creșteți pitici? Mari, sau mici?
Dezordinea se pune la “pitici”? Că asta îmi este prietena cumva. Dar, să nu te pună aghiuță să-mi miști ceva din dezordinea mea, ca iese cu scandal. Nu de alta, dar nu voi reuși să mai găsesc obiectul, pentru că eu îl știam acolo, în punctul acela al dezordinii mele. De fapt, era în cel mai potrivit loc pentru folosirea imediată, ceea ce puțini realizează în toată dezordinea mea ordonată.
LikeLiked by 3 people
Deci e o dezordine organizată. Da, e la pitici în cazul acesta. 😀
LikeLiked by 1 person
Pierdut pitici. Erau fotografiile strânse de-a lungul vieții, pe care le-am rătăcit când m-am mutat ultima dată. 😦
LikeLiked by 1 person
Dacă ai pierdut piticii e bine. Înseamnă că nu-ți dau de furcă… Însă îmi pare tare rău că ai pierdut amintirile concretizate în fotografii. Mutările astea!
LikeLiked by 1 person
https://savatoronto.com/
LikeLike
Draga Em.
Niciodata nu voi cere nimic vreunei entitati virtuale,relative, înselatoare,efemere,nici nu intentionez sa polemizez cu cineva. Eu doar va ofer ADEVARUL ABSOLUT,pentru ca… IUBESC NECONDITIONAT,sufletele ignorante,ce se zbat între viata si moarte,cautând LIBERTATE ! 🙂
Fii binecuvântata,fericita si…LIBERA în trup,suflet si duh !
LikeLike
Adevărul absolut s-a concretizat mai sus în copierea postării mele drept comentariu pus de tine. Nu am priceput sensul și nici nu cred că ai intenția să spui de ce ai procedat așa.
La fel îți doresc și eu. Numai bine!
LikeLike
Cred ca sunt putin “Zuzu” ! Am gresit copy-paste-ul ! Era vorba de un clip muzical dar nu mai conteaza ! Îmi cer scuze ! 🙂
LikeLike
Pitici pe creier cred ca avem cu totii… intr-o mai mica sau mai mare masura. 😁 Eu am o vorba “Zuzu, zuzu… exista un pic de zuzu in fiecare. In mine, un pic mai mult!” 😉
LikeLiked by 1 person
Deci putem comunica amândouă în limba „zuzu” 😀
LikeLiked by 1 person
Exact!! 😉
LikeLiked by 1 person
Mă identific perfect cu Mugur şi dezordinea lui ordonată. Nu ştiu dacă motivele sînt aceleaşi, dar rezultatul final pare a fi.
Ancorele trecutului sînt vitale prezentului şi viitorului. Iar eu păcătuiesc în a mă îndrăgosti iremediabil de obiecte ca şi de fiinţe, fără discriminare.
LikeLiked by 1 person
Și eu mă atașez de ființe, locuri, obiecte. Se pare că voi aveți pitici puțini și mici. Eu am mai mulți decât Albă ca Zăpada.
LikeLiked by 1 person
Poate că nu contează numărul lor ci calitatea. 😉
LikeLiked by 1 person
Păi nu prea e bine să ai pitici. Că tropăie. 🙂
LikeLiked by 1 person
N-or avea şi ei drepturile lor…?
LikeLiked by 1 person
N-am îndrăznit să îi întreb.
LikeLiked by 1 person
Eu am grădiniţă de pitici dar nu mă apuc să-i enumăr că mă ataşez prea tare de ei. Mai bine aşa, mai palmaţi 😀
LikeLiked by 1 person
Deci am rămas singura de minune, cu piticii la vedere. 😀 Biiiiiine! :)))
LikeLiked by 1 person
Eu încă sper că unii îşi vor face cuib în alt loc. Deşi sper cam degeaba.
LikeLiked by 1 person
Dacă se simt bine cu/la tine, nu migrează. Îți spun din experiență. 😀
LikeLike
M-aş bucura dacă nu m-ar îngrijora 😀
LikeLiked by 1 person
:D:D 😀
LikeLike
Destul de mulți piticuți foiesc și foșnesc și pe la mine, anunțați sau “ne”, majoritatea arată exact, dar exact, ca minunile din poza aferentă articolului 🙂 …plus câteva alte variante, cam debusolați uneori, …cum, care, cine, ce? De unde până când?! (și deh, eu încerc să mi-i înțeleg, cine știe, poate scot ceva cumva din toată foiala și foșneala). De exemplu… tendința de a cumpăra, strânge, “colecționa” cutii, cutiuțe, cutioare… fel de fel, ;i la un moment dat scot din ele te miri ce, vrute, nevrute, de care-am uitat c-au existat vreodată. Dar și când îmi amintesc, zic mersi de… surprise! : ))
LikeLiked by 1 person
Dacă mă întrebi pe mine mie îmi sunt simpatici, așa colorați cum sunt. 😀
Piticul tău de cutii e chiar fain, e ca și cum ai avea mereu cadouri surpriză.
LikeLiked by 1 person
Buna E. !
Eu nu cresc PITICI, nici mari, nici mici ! 😦
HRANESC cu drag insa, trei PISICI !!! 🙂 🙂 🙂
Aliosa 🙂
LikeLiked by 1 person
Mai bine pisici decât pitici. Eu nu am pisici… deci mă descurc cu piticii personali. :))))
LikeLike
Pitici ceramici cu forma goala asteapta sa le incalzesti peretii cu cafea,
Ma uit in stanga, ma uit la dreapta, mai torn un pic, sa-mi umplu inima,
Ceramica n-absoarbe placerea nebuneasca a fierbintei bauturi,
Dar pot sa va asigur, o cana, doua, le mai poate absorbi inima mea 🙂
LikeLiked by 1 person
Piticii tăi sunt mai pretențioși decât ai mei, că vor cafea caldă. Ai mei doar tropăie și-mi dau deșteptarea la mofturi. 😀
LikeLiked by 1 person
Creştem şi mai mari şi mai mici, aşa ca după împrejurările ce o cer. 😀
LikeLiked by 1 person
Exact. 😀 Și generozitate noastră la… pitici. 😀
LikeLiked by 1 person