Și trece o zi. Și trece încă una.
Și lucrurile se așază. precum cărămizile unei case. Solid. Una peste cealaltă. Nu știu cum va fi casa. Întregul. Da, am în minte un plan clar, niște coordonate și calcule ce țin de realitate, dar peste liberul meu arbitru se așază factorul neprevăzutului. Poate se schimbă vremea, poate constructorii își fac treaba de mântuială, poate îmi vin alte idei pe parcurs, ori pur și simplu realizez că nu mai îmi doresc o casă.
Mă întreb adesea unde o fi magazinul de răbdare? Unde aș putea găsi așa, vreo două, trei kilograme…
Sunt în România plaiului cu dor. Dragoste de țara pâlpâie adesea. Sunt nemulțumită de mine când sunt nemulțumită. Fac comparații și nu e cinstit. Dar, când îmi taie câte unul fața în trafic, îmi vine să mă-nscriu la cursuri de înjurat. Frate, unde se grăbește tot poporul? Cu grabă bolnavă, periculoasă. Conduc zilnic și zilnic zenul meu se duce pe apa sâmbetei, când sunt la volan. Și nici eu nu mă mișc tocmai ca melcul. Politețea în trafic e pur SF.
De fapt politețea românului e cam SF, excepție fac, se pare, cei care au ceva de câștigat de pe urma ta. Inițial am zis că e fain, că a dispărut funcționarul constipat și sec, însă am ajuns la niște spitale de stat și l-am regăsit în toată splendoarea pe care o credeam demult apusă.
Apoi am avut niște întrebări pertinente, perfect normale pentru cineva care nu trăiește aici. De exemplu mi-am prins urechile la Auchan, unde nu am priceput de ce, pentru a plăti, stau o dată la casă cu produsele să primesc bon, apoi stau cu bonul la o mașinărie ca să plătesc, apoi stau încă o dată la ușă unde scanez bonul plătit, ca să pot ieși din magazin. Și am întrebat. Mare greșeală. O fi normal, dar să stau la trei cozi pentru o chestie… No’.
Nu înțeleg nici acum de ce șmecheria asta, dar unele realități trebuie acceptate și nu musai înțelese, vorba lui Blaga „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea…” O fi fost și pe timpul lui Blaga un soi de Auchan care l-a inspirat. Și apoi cine sunt eu să străpung tainele Universului. Univers în care se află și Auchan.
Oricum, am văzut apoi că mai încolo există și case normale, cu vânzători care iau bani și te lasă să pleci cu produsele. Sigur, asta dacă nu te amendează. Ca pe mine. Eu cumpărasem printre altele și două sticle cu apă. Aveam însă și o sticlă goală de plastic, de apă și ea, obosită, pentru că o plimbam cu mine de o lună, făcându-i din când în când refill cu apă de robinet. Chiar în ziua aceea mă gândisem să o arunc, să iau alta că, așa cum zic, o aveam din aeroport, de o lună și no’, își cam arăta vârsta.
Am plătit ce aveam de plătit, când la coșul meu de cumpărături aud un strigăt de victorie. Un individ în halat bleumarin arăta cu degetul sticla mea boțită, având pe față o satisfacție atât de completă, lipici și miere. M-am uitat la el descumpănită, că nu pricepeam ce are și ce anume îi provocase așa o fericire. Măi, omul chiar nu glumea. Era bucuros că a prins hoțul (adică moi) și că-și făcuse jobul. Spiritul lui civic dansa pur și simplu pe masă. Adică nu te întâlnești în fiecare zi cu ditamai infractoarea.
I-am explicat povestea sticlei. Păi, a văzut și el că e veche, că nu e prost, dar de ce n-am declarat-o? Că nu mă gândisem. Nu-i nimic, mi-a zis satisfăcut servindu-mi lecția corectitudinii, acum plătesc și data viitoare nu o să mai uit. Apoi cu un ton uman, ușor umilit mi-a zis prețul insignifiant până la urmă. Penibilă situația în sine și la fel de absurdă ca dialogul caragialesc din altă zi, de la farmacie:
– Aveți algocalmin?
– Da.
– Dați fără rețetă?
– Nu.
Dau să plec.
– Cât aveți nevoie?
– Păi, nu am rețetă.
– Nu contează. Cât vă trebuie?
– O cutie.
– Poftiți!
– ?!?*&%
Legi care sunt făcute ca să fie încălcate. Factorul uman lipsă în exercitarea jobului. Funcționarul e funcționar. Adică important. Adică nu e om, e mai mult. E funcționar. Omul se substituie funcției.
Fraze de plastic. Șiruri de trebuie. Penibilul subliniat cu linie îngroșată, chiar și atunci când nu îi este justificată prezența. Personal medical care privește de sus pe cei ce au îndrăzneala să le tulbure dulcea liniște a locului de muncă, chiar dacă de acolo le vine pâinea cea de toate zilele. Oameni care și-au ales greșit jobul, oameni care nu iubesc oamenii.
Înțelegerea e un substantiv abstract pe care nimeni nu are curiozitatea să-l caute în dicționare.
Nu vreau să generalizez, însă personajul sec și obosit de la slujbă nu e deloc excepția care întărește regula. Nu vreau să fiu nedreaptă, pentru că am întâlnit și oameni minunați pe care-ți vine să-i iei acasă, oameni care-și fac din profesie o credință.
România, țara plaiului cu dor. La prima vedere pari tare schimbată. Însă anii au trecut peste tine și tot mai mult mă conving că ești aceeași Mărie pe care o cunosc, doar că porți altă pălărie.
S-ar putea ca și pălăria să fie aceeași, Sweety, doar că, pe alocuri, e și mai…decolorată.
Sper să ai și zile mai bune!
LikeLiked by 1 person
Fiecare zi e un… mozaic. 🙂 Mă obișnuiesc cu lucuri pe care le știu, dar credeam că țin de domeniul trecutului. Ei, uite că nu e așa. 🙂
Mai studiez pălăria. 🙂
Zi frumoasă, Oana!
LikeLiked by 1 person
De ce să taci? Bine ai făcut că n-ai tăcut! 😉
LikeLiked by 1 person
Uneori e mai înțelept și mai greu să taci. Poate că sunt nedreaptă, de aceea mă gândesc că ar fi fost bine să tac. Nu cred că mă definește stilul acesta și de aceea iar cred că era mai bine să tac. Și după atâta tăcere parcă simțeam că trebuie să vin altfel la voi. De aceea poate că ar fi trebuit să tac. 🙂
LikeLike
e mai rău de-atât, draga mea… zi de zi, mai rău, mai năucitor…
sper că tu ești bine, atât cât se poate. ori sper, cred că asta aș fi vrut să spun mai degrabă, că știi: miaun, latru, mătur și fiebr cartofi de e nevoie, doar să strigi, da?
LikeLiked by 1 person
Te îmbrățișez, draga mea. Cuvintele tale s-au strecurat la mine și mi-au dat. Nu știi cât de mult mi-au dat. :*
LikeLiked by 1 person
Dixit!
Vivisecţie…
🌹
LikeLiked by 1 person
Dixit dară. 🙂
LikeLiked by 1 person
Păi no… când ai, ai. 😊
⚘
LikeLiked by 1 person
Romania cu de toate, ca shaorma (care nici macar nu-i autohtona).
Imi pare rau ca iti lasa un gust amar, sper sa gasesti bucuria in clipele petrecute cu oamenii dragi si sa treci peste dezamgiri (care sunt perfect indreptatite).
LikeLiked by 1 person
E ca o shaorma, bună comparație. 🙂 Sublimul și grotescul, frumosul și urâtul, autenticul și kitchul, toate se regăsesc. Exact așa cum pe stradă vezi și doamna și țăranca și pițipoanca și țiganca etc. etc. etc. 🙂
LikeLiked by 1 person
România de acum seamănă cu o periferie, un cartier dubios și insalubru. Înainte de 90 era măcar izolată oarecum, depozita și emana mai puține gunoaie.
Îi înțeleg pe cei care pleacă. Faci pe eroul și pe optimistul până la un punct. Când descoperi că România la care ții aparține de fapt trecutului irecuperabil, te cam duci. Desigur, o păstrezi în suflet, dar o vei găsi din ce în ce mai greu în realitatea prezentului.
LikeLiked by 4 people
Din păcate sunt nevoită să-ți dau dreptate. România sufletului meu e o linie întreruptă în realitate. Mi-e dragă pentru că mare parte din familia mea se află aici. Dar tarele care existau acum mulți ani când am plecat nu par a fi rezolvate.
Nu vreau să blamez nimic. Sunt doar câteva exemple și observații personale. Niște realități în care am dat cu nasul. 🙂
LikeLiked by 2 people
Oleee….!!! Sau sa zic bingooo… 😁😁😁
Sunt sarcastica, stiu! Tu esti in alta tara de mult timp si te surprinde, cum e firesc, ceea ce gasesti aici. Poti sa crezi ca si eu sunt surprinsa, asisderea , cand plec in alta tara, europeana, chiar si pentru cateva zile?!
Hai cu optimismuuuu…. 😜😜😜
LikeLiked by 1 person
Eu am de obicei optimismul în toate buzunarele și departe de mine de a sublinia părțile negative. Acu, fie vorba între noi, am scris una și mai rea. Atât de rea că nu am mai publicat-o. 🙂
Dar tot am dat pe dinafară, că cine scrie se scrie. Nu-i așa? Te pup!
LikeLiked by 1 person
Plaiul cu dor, pe care-l purtăm mai mult în suflet, a fost năpădit de buruieni, mai ales în marile metropole. Din fericire, mai sunt oaze conforme cu mioriticul din noi, ce ne dau speranța că bunătatea omului mai are rădăcini.
LikeLiked by 2 people
Te cred, Petru! Maramureșul trebuie să fie excepție de la regulă. 🙂
Eu din păcate nu am găsit plaiul cu dor în sufletele celor care ar trebui să aibă cea mai mare deschidere pentru om. M-am izbit de ignoranță arogantă dacă vrei și am văzut că cel mai des folosit apelativ aici e „prostule”. Dacă întrebi pe cineva o chestie și îi spui că tu știi de la x că… invariabil răspunsul e: păi x e prost, ascultă-mă pe mine…
Sunt însă și oameni trainici cu dorință și putere românească, însă realizez, aici fiind, că sunt mulți mai puțini decât credeam.
LikeLiked by 1 person
Din păcate, politețea românului a dispărut de tot, cred că nici SF nu mai e.
LikeLiked by 1 person
La prima vedere am fost plăcut impresionată (mall, bancă), apoi am auzit niște replici (spital de stat) nu neapărat spuse mie. Mă tem tare că ai dreptate…
LikeLiked by 1 person
Poate ca raspunsul la framantarile tale se afla chiar in text.
Te intrebi de ce sa stai pentru un lucru de trei ori la coada. Uite ca cei mai multi nu se intreaba absolut nimic.
Celebrul in anii 90 : ” noi muncim nu gandim” capata valente noi.
Crezi ca intr-o tara normala la cap, exista o astfel de clasa politica votata si revotata ?
LikeLiked by 1 person
Nicăieri în lume nu e perfect, dar aici absurdul unor situații ne face să fim într-o perpetuă epocă caragialiană. Lucruri simple care țin de bunul simț sunt puse în niște șabloane fără nici un rost. Mi se pare că ne complicăm existența și pierdem timp, mult timp fără rost, dar nu brusc suntem extrem de grăbiți și nu mai avem timp pe șosea unde realmente ne riscăm viața. Că berbecii ăia care depășesc pe contrasens trecând de banda continuă în intersecție unde nu au vizibilitate (și mă gândesc că n-or fi toți nepoții mamei Omida. 🙂 ) pun nu doar viața lor în pericol. Zic și eu…
LikeLiked by 1 person
Iti voi raspunde cu o intrebare. Din ceea ce ai vazut in jurul tau, cat pret se pune pe educatie? si vorbesc de educatia primara, cea a bunului simt, nu cea scolara. Cati parinti sau profesori mai dau doi lei pe norme elementare de bun simt, de socializare, de civism?
LikeLike
E nu doar foarte greu dar și foarte complex răspunsul pe care aș putea să ți-l dau.
Ce am observat: bunul simț și empatia între oameni nu prea e. De la zonele de popas de pe autostradă/centura lui Boc pline de mizerie, până la chestii simple și stupide cum ar fi incidentul cu sticla mea goală de apă, e clar că sunt carențe de relaționare umană și mentalitate. De spirit civic… ce să mai zic? 🙂
LikeLiked by 1 person
De duminica ma tot gandesc la tine. Ca n-ai mai scris nimic si nu-ti sta in fire. Iar mie imi lipseau randurile tale, uneori mai vesele, alteori ironice, alteori mai triste.
Ma bucur ca ai revenit!
Din categoria “algocalminul cu reteta’ am si eu una: codeina se elibereaza numai cu reteta cu regim special. Dar aceeasi farmacista imi vinde la liber Tusocalm. Cumpar o cutie si ma uit la compozitie: codeina fosfat…
LikeLiked by 1 person
Așa este și-mi lipsește tare mult zona asta. Sper să mă țin mai aproape. Nu am rutina de acasă și e un pic mai dificil pentru mine acum să am continuitate. 🙂
Sunt multe faze funny la care, eu cel puțin, nu le văd sensul. 🙂
Te pup
LikeLiked by 1 person
E bine ca poti sa vezi partea amuzanta a lucrurilor…
LikeLiked by 1 person
Când viața îmi dă lămâi, fac limonadă. Păi? 🙂
LikeLiked by 1 person
Cum altfel?
LikeLiked by 1 person
😊
LikeLike
Buna ,Em ! 🙂
” In vremuri ale INSELATORIEI universale,
a spune ADEVARUL, e un act REVOLUTIONAR ” ( George Orwell) 🙂
si de mare CURAJ adaug de la mine !!! 🙂 🙂 🙂
Ai facut bine ca NU ai TACUT ! 🙂
Din pacate, ASA este peste TOT in LUME 😦
dar asta-i alta problema………………..
Un sfarsit de saptamana linistit ! 🙂
Aliosa ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, Alioșa! Păi mi s-a spus și că ar trebui să tac. 🙂
Fiecare filtrăm prin noi ceea ce trăim, vedem, simțim. Dacă postarea anterioară prezenta fața frumoasă și dragă a ținutului mioritic, acum am prezentat niște situații de care m-am lovit. Niște situații reale pe care nu pot și nu vreau să le cosmetizez. Omenirea e colorată și are uscăturile ei peste tot. Nu?
Zi frumoasă!
LikeLike
Asa este, ai dreptate ! 🙂
Duminica frumoasa, Em ! 🙂
Aliosa ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Duminică frumoasă și ție, Alioșa! 🙂
LikeLike
Pingback: România plaiului cu dor și dor | Sweet & Salty
No lasa ca vin eu in Artaria si sa vezi ce o sa scriu eu!!! 🙂 Faza cu apa am patit-o si eu. Dar, S&S nu te induri si tu de noi care facem astfel cumparaturi zilnic?
LikeLike
Am scris ce am văzut/pățit. 🙂 Dar sunt și case de marcat normale. Însă nu le pricep logica la cele de stai X3. Faza cu sticla a fost foarte haioasă. Omul mai că și-a cerut scuze că mă amendează. Avea borboana de sudoare pe frunte din cauza lupte între datoria civică și înțelegerea umanoidei din fața lui. Culmea e că eu cumpărasem și apă. 🙂 Citește și postarea anterioară cu Turda. 🙂
LikeLiked by 1 person
Du-te în Cheile Turzii. În chei! Ai fost? Mai du-te o dată! Sau şofează admirând peisajul ce ţi-l va oferi natura, pe drumul dintre Turda şi Baişoara. Aşa ca să-ti speli ochii, gândul şi sufletul de impurităţile de la Auchan, care au atentat şi la liniştea mea. Acolo este un magazin mic din care poţi cumpăra rabdare. Nu l-ai găsit? Mai caută-l! Bine-ai revenit la noi, aici…şi aici… şi în tară
LikeLike
Atât răbdare cât și dragoste de ai mei și de pământul natal am. Dar scriu ceea ce văd, ce mi se întâmplă. Am fost la Cheile Turzii și o să mai merg, am fost în multe locuri minunate și iubesc peisajul românesc și sufletul bun al celor care mă înconjoară, oamenii dragi cu care intru în contact și pe care nu îi cunosc de multe ori. Dar cum să spun? (Că nu aș vrea să spun asta). Prostul iese în evidență. E agresiv. Iese din rând și nu ai cum să faci abstracție de el. Ori nu întotdeauna. 🙂
Și anumite situații, ca cea de la farmacie, îl fac pe Caragiale un veșnic contemporan. 🙂
LikeLiked by 1 person