România plaiului cu dor… Sunt acasă. Încă.
Nu fac un serviciu României, nici românilor în general și nici mie în particular dacă-mi mânjesc ochelarii cu roz, ori dimpotrivă cu negru.
Postarea anterioară a fost dură probabil în anumite opinii, așa cum cea de dinainte ei a putut părea mult prea generoasă în complimente. Ambele însă respectă milimetric realitatea văzută de mine.
România e casa mea. Mobilată cu bune și rele. Unele mobile sunt vechi fără să fie antice. Sunt doar uzate. Alte lucruri sunt frumoase, ori foarte frumoase, chiar unice în Europa ori chiar în lume. Pulsează istoria, arta, genialitatea, iar natura se desenează singură în munți și văi de poveste. Însă prin miracolul autohton își face loc, cu tupeu, parvenitul. Kitch-ul e adesea pus pe masă cu mândrie, la loc de cinste, iar vocabularul e stingher cu termeni noi, care denumesc categorii, noi și ele, ale societății contemporane: pițipoanca și cocalarul.
Mi-e dragă România în ciuda contrastelor ei, în ciuda faptului că „e o shaorma cu de toate” cum a etichetat-o cu multă dreptate Invisible într-un comentariu la postarea anterioară.
La noi totul e ori cel mai bun, ori cel mai prost (cel mai frumos, deștept, ospitalier etc). Superlativul dansează între cei doi poli opuși, căci ori ne batem cu cărămida în piept, făcându-ne vânt cu superlativul absolut, ori scuipăm realizările altora și tragem cu ochiul la iarba care mereu e mai verde în grădina vecină.
Cât despre drobul de sare… este monument național. 🙂
Arhitectura are și ea aceleași coordonate.Ți se taie respirația la vederea unor castele medievale care se înalță brusc pe culmi de dealuri, și-ți crește inima de bucuria poveștii care se înalță în țara ta. (Despre castelul Huniazilor am multe de spus, voi reveni. )
Prin orașe poți să vezi orice. Adică chiar orice, de la culoare la construcție, lăfăindu-se somptuos ori dimpotrivă, înghesuindu-se în spații incredibil de mici. Vezi clădirile moderne ale băncilor, plantate în număr la fel de mare ca cel al farmaciilor, despre care-ți vine să juri că-s ciuperci după ploaie. Cartierele ceaușiste sunt îndulcite de mărturii ale credinței locuitorilor ori de alte încercări încercate, ce-și găsesc cumva locul printre blocurile gri, personalizând peisajul.
Planul urbanistic fiind „cântat” după ureche, vezi înșiruindu-se pe marginea străzilor clădiri vechi cu o arhitectură pretențioasă, alături de case modeste, ori vile impunătoare.
În orașe mici, cum e Câmpia Turzii ori Huedinul, palatele țigănești își țipă strident turlele spre soare, fiind la un antipod dureros față de niște, mi-e greu să le spun construcții, închegate în grabă, ascunse pe străzi lăturalnice din periferiile orașelor.
Oamenii însă adorm obosiți seara, indiferent de ce acoperiș le străjuiește visele. Iar soarele răsare la fel pentru toți și, cum frumusețea e în ochiul privitorului, palatul se poate transforma-n cocioabă, iar locuința de chirpici în cel mai frumos loc de pe planetă pentru că e uscat atunci când plouă.
Omul își măsoară averea în sănătate și dragoste, în blândețea și mângâierea celui drag, în liniște și acasă.
Eterna fascinantă Românie… Eu o vedeam precum o salată boeuf ornată la greu, dar shaorma cu de toate parcă e mai reprezentativă…
LikeLike
Mi-a plăcut enorm de mult și comparația ta. 🙂 E fascinantă uneori, alteori e obositoare. Dar e a noastră. Ori noi suntem ai ei. Dacă te naști român, asta ești toată viața. Eu așa cred. 🙂
LikeLiked by 1 person
Daaaa, nu poți scoate românismul din tine, e o genă aparte 🙂
LikeLike
Se aplică și la noi vorba: poți scoate românul din România, dar nu poți scoate România din român. 🙂
LikeLiked by 1 person
Oh daaaa 🙂
LikeLiked by 1 person
Am citit undeva că Eminescu spunea despre icoanele pictate pe sticlă, din vremea aceea, că sunt de prost gust, că sunt kitsch. Astăzi sunt ridicate la nivelul operelor de artă. Deci, să speram că vor veni generaţii care vor înlocui aceasta “diversitate shaormică” cu noţiunea de “armonie”.
LikeLiked by 1 person
Lucrurile de valoare rămân întotdeauna, iar kitchurile dispar în timp. Timpul e cel care își pune semnătura. Iar dacă într-adevăr Eminescu a afirmat așa ceva, s-a putut înșela. Ce e bun rămâne așa cum pietrele rămân după ce apa trece. Avem tare multe valori. Doamne, suntem atât de bogați! Însă non-valorile au tupeu și stridențe. Și prea ne-am însușit toate sărbătorile și obiceiurile tuturor țărilor de pe planetă. Eu iubesc autenticitatea românească. 🙂
LikeLiked by 1 person
România ar fi fost cu totul neinteresantă fără „anexele” Ardeal și Banat, aceste regiuni central-europene. România estică a venit doar cu total nepotrivita ORĂ A EUROPEI DE EST. Și cu opinci găurite. Transilvania e mândria țării doar de o sută de ani. Cu banii proveniți din teritoriile anexate s-a ridicat Bucureștii, singura capitală cu nume la plural. S-a ridicat din „Groapa lui Ouatu”. Castelul lui Hunyady, sigur…Doar n-o să chemăm turiști la Pitești, Găești, Fundulea, Alexandria. Sau Glina.
LikeLiked by 1 person
Sunt multe locuri frumoase de vizitat, însă turismul nu pare să fie de interes național deocamdată. Nu doar clădirile istorice, dar peisaje superbe și peșteri, saline, Delta Dunării, Bucovina și exemplele ar putea continua la nesfârșit. Mentalitatea însă e învechită și, așa cum spunea cineva mai sus, banul pare a fi singur valoare pentru mulți indivizi. Am văzut situații absurde în care omul, pentru câștigul imediat, neglija o eventuală proiecție în viitor pentru prevenirea unor dezastre. O să mai vorbesc la subiect. 🙂
LikeLiked by 1 person
România este o țară frumoasă, plină de istorie, doar că cei care o conduc își bat joc de ea și nu știu să pună în valoare frumusețile din această țară.
LikeLike
Ai dreptate. S-ar putea exploata fantastic zona turismului, dar nu pricep de ce anii trec și lucrurile nu se schimbă. Poate pe viitor…
Când am ajuns la Hunedoara și am văzut castelul, realmente mi s-a tăiat respirația. Și mi-a crescut inima atât de mult, că eram o inimă cu două picioare. 🙂
Când am intrat în castel am fost izbită de sărăcia încăperilor, de frigul crunt. Știu ce vorbesc pentru că fac comparații. Am călătorit destul cât să văd castele medievale în alte țări. Și informația și culoarea erau bine redate și peste tot erau magazinele cu suveniruri diverse reprezentative. Cine știe? Poate în viitor se vor schimba lucrurile. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cele din urma sunt din Pata Rat? Cate povesti se ascund acolo…
Frumos ai surprins tot, si obiectiv. Si multumesc de apreciere 🙂
LikeLike
Nu știu cum se numește zona. E cum ieși de pe centura lui Boc, într-o zonă industrială, departe de oraș.
Mulțumesc, draga mea!
LikeLike
Bun venit acasa.
LikeLike
Mulțumesc și bine v-am găsit! 🙂
LikeLiked by 1 person
Obiectivă radiografie. Asta ne ţara, asta ne e “acasă”. Cu de toate, pentru echilibru.
Prin SB ajungi?
LikeLike
Mă străduiesc să fiu obiectivă. Mi-e dragă România, dar nu pot fi oarbă.
Nu știu dacă ajung prin SB. O să-ți trimit un e-mail zilele acestea. Dacă ajung îți voi spune imediat. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ai reusit sa incondeiezi cu succes cateva din caracteristicile reprezentative ale Romaniei de azi. Iubesc Romania, arat pe unde merg de unde am radacinile, si o promovez cum stiu mai bine in diferite situatii. Am vazut aici comori create de mana omului sau divinitate, care sunt magnifice, si unele nu le gasesti decat aici. Mai presus de toate, o iubesc pentru oameni. Cei care mi-au fost si sunt apropiati, si multimea de oameni de valoare care ar face cinste oricarui loc din lume. Nu pot insa sa nu constat cu tristete ca dupa revolutie au cresscut si s-au inmultit exponential non valorile, acele buruieni care incet sufoca mandretea de flori. Pentru ei singura valoare este banul. Il ai, esti “Cineva” ca si ei. Nu-l ai, esti un nimeni pe care pot sa-l puna la podea dupa bunul plac.
In functie de ce au intalnit, doi turisti pot spune: “am vazut Romania, o tara cu locuri fantastice si oameni minunati” sau, “am fost in Romania, o tara extraordinara, pacat ca-i locuita”.
Mult esti dulce si frumoasa tara mea de vis, tara mea de ras.
LikeLiked by 1 person
M-a amuzat tare, Mihai, fraza ta de încheiere. 🙂 Bună rimă! 🙂
Cam ai dreptate. Dar până la urmă, așa cum nu poți să-ți alegi părinții, așa poate că nu ar trebui nici să-ți muți rădăcinile. Oamenii migrează pe tot pământul din toate părțile, însă sensibilitatea și dorul unora sunt mai mari decât ale altora. Iar atunci când țara te cheamă pentru că ai tăi… E și mai adâncă povestea.
Eu observ și mă străduiesc să fiu obiectivă în ceea ce scriu. Scot în evidență și frumosul dar și grotescul, sordidul. Scriu cum gândesc, chiar dacă risc să supăr, ori să irit. 🙂
LikeLike
Suntem țara extremelor. La fel și oamenii. Cel puțin așa pare…
Să-ți fie acasa acasă! 🙂
LikeLike
Așa pare Oana. De acord cu tine. Și, cum omul e cel care sfințește locul, e probabil normal. Îmi e acasă, mulțumesc mult. Te pup!
LikeLiked by 1 person
Buna, Em ! 🙂
” OMUL sfinteste LOCUL ” 🙂 spune-o vorba din POPOR ! 🙂
” Romania plaiului cu dor si dor ”
este dovada suprema ! 🙂
Ar fi atatea lucruri de spus ,
sunt atat de multe vorbe in suspans,
incat as posta continuu pan la apus
dar ” Qui prodest ” ? 😦 asa ca, mai bine te INVIT virtual la DANS !!! 🙂 🙂 🙂
O duminica placuta ! 🙂
Aliosa ! 🙂
LikeLike
Accept cu drag invitația virtuală. 🙂 Mulțumesc Alioșa! Duminică veselă! 🙂
LikeLike
Imaginile surprinse de tine, contrastante, chiar zugrăvesc ultima perioadă a noastră, ca români, dar spiritul, spiritul autentic al acestui popor se regăseşte în prima. 😊
LikeLiked by 1 person
Spiritul românesc există în noi. E genetic gravat. Așa spun, așa cred, așa simt. Nu contează unde ne trăim anii. Pentru că fiecare om e o balanță.
Iubesc România, dar o văd. O văd așa cum este. Uneori mă umple de mândrie, dar recunosc că sunt și momente în care mă uit în jos. 🙂
LikeLiked by 1 person