Să vă spun sincer, am încercat multe la viața mea. Dacă inițial am vrut să mă fac învățătoare (că o iubeam de nu mai puteam pe Tovarășa), m-am răzgândit în clasa a cincea când am cunoscut-o pe Diriga. Profă de română mă fac, mi-am zis și m-am ținut de cuvânt.
Și acum îmi amintesc primele ei vorbe când a intrat în clasa noastră: „Eu nu cred că există copii răi”. Avea o rochie bleumarin și cei mai calzi și albaștri ochi. În plus am fost feblețea ei, că scriam compuneri frumoase și oftam de drag la lecțiile ei. Aveam vise ce se agățau în castanul din fața școlii, pentru că eram copil, iar copiii n-au îndoieli în legătură cu viitorul.
În România am avut un itinerar cuminte: elevă, studentă și apoi profesoară. Dar vântul vieții m-a zburat la capăt de pământ, în Arțaria mea dragă și așa a început aventura. Însă n-am lăsat limba româna să-mi plece la plimbare, că era prietena mea și ei îi șopteam la ureche și bucurii și doruri. Și-a stat cuminte lângă mine, că, indiferent de jobul oficial, predam la școala de limba română, făceam corectură de carte și ziar și, mai apoi, am început să scriu și, în paralel, să fiu colaborator cu edituri și publicații din țară și diaspora.
Apoi, într-o zi cu soare (bănuiesc) a venit ideea cu editura și i-am așezat Ana în brațe. (Impropriu „i-am”. 🙂 )
Și cu tot sufletul am scos cărțile pe care am avut onoarea și bucuria să le nășim: 30+ și înfloritoare a Irinei Alexe, Pași în doi de Mirela & Remus Crâșmaru, Ieșirea din sertare de Alexandru Dospinescu, Fluturi și alte frunze ale subsemnatei și proaspăt ieșită din cuptor: antologia SIONO concretizată în două volume: Nuanțe de piper și ciocolată și Inima nu face riduri.
În anii trecuți, când doream ori când începusem să public, mă întrebam oare ce se întâmplă în bucătăria internă a unei edituri. Tare-aș fi vrut să știu anumite detalii și, firește, că nu aveam cum să aflu.
Acum, fiind de partea ambelor baricade vă povestesc, deși m-am lungit ca baba Dochia cu o introducere de un kilometru. 🙂
Știți cu toții că a fost concursul. Selecția textelor care a durat zi de vară până-n seară. Pentru că da, la noi (nu știu alții cum sunt) se lucrează cât se poate. Până ies ochii din orbite ori până sar tastele laptopului. Șapte din șapte. Păi cum?
După lupte seculare ce au durat niște săptămâni, am luat hotărârea. Pardon: HOTĂRÂREA. Cea de a face două volume în loc de unul. Ați înțeles, dublu volum de muncă, dublă investiție financiară.
Acum să nu credeți că o editură se trezește de dimineață și descoperă că zâna Măseluță i-a așezat sub pernă niscai bănuți de aur. Nici vorbă. O editură e formată din oameni care mănâncă, beau cafea și trebuie să plătească netul, curentul și apa caldă.
Noi am investit inițial ore multe, multe de muncă și ceva arginți.
Într-o foarte largă paranteză am să vă spun că indiferent cât de multă muncă și timp intră între copertele unui manuscris și cât de înalt self esteem are autorul, cititorul este cel care stabilește diagnosticul unei cărți. Am auzit adesea păreri foarte arogante că editura e datoare să și să pentru că autorul a investit timp și creativitate. O fi investit, dar editura, pe lângă faptul că este un business care pentru a exista și funcționa trebuie (nu este opțional!) să câștige, ea promovează valori în care crede.
Repet: vorbesc din punctul meu de vedere și din activitatea SIONO. Referindu-mă la experiența cu două edituri mari cu care am colaborat… ele cam strâmbă din nas la manuscrisele românești. Strâmbă din nas în culise. Nu pe față. Și exista un cheag de autori români care, ori au fost la momentul potrivit, la locul potrivit și azi au experiență și nume legat de editură, ori sunt copii ai unor grei de la editură care au fost la locul potrivit.
Tăiați-mă, spânzurați-mă, e părerea mea.
Revenind. Am selectat textele. Sigur că fiecare dintre noi am avut bucăți favorite. Cu mâna pe inimă vă spun că la unele nici nu am respirat citind, la altele am râs ori m-au emoționat peste măsură (cu vreo două nu am empatizat).
Dar votu-i vot, corectitudinea corectitudine și sunt 52 de texte. Adică e conținutul generos și spumos. Nu o firimitură. Ai ce să ronțăi și la felul doi și la desert.
Booon. După selectare a urmat repartizarea pe volume. Aici a fost simplu. Am tras la sorți și am aranjat apoi în ordine alfabetică fiecare volum.
A urmat corectura inițială.
La multe dintre texte, corectorul a fost Nouria Nouri, îndrăgita actriță, care este și un experimentat editor și redactor. Mâna a doua de corectură a fost efectuată de colega noastră Ana Russe. A urmat redactarea, făcută de mine la majoritatea textelor.
Apoi tehnoredactare și grafica copertei unde au lucrat colegii noștri computeriști. 🙂
Picturile copertei, fonturile și ideea de degrade aparțin pictoriței clujene Mirela Pete, tăietura aceea șmecheră colegului nostru Răzvan, iar culorile le-am potrivit eu.
Înainte de trimiterea la tipar, volumule deja paginate au trecut printr-o nouă corectură, apoi au fost trimise la tipografie. Acolo am cerut câte o carte-test pe care, ghiciți! Am corectat-o încă o dată.
Rolul corecturii i-a revenit de această dată colegei noastre, Magdi.
Când am scos cartea de la tipografie am modificat puțin și culorile, pentru că mașinile tipografului și culorile graficianului nu erau identice.
Joi și vineri au fost gata cărțile. Și a urmat nebunia împachetării. Nu vreți să știți. Pachete și pachețele (conținând de la o carte până la patruzeci). Curier. Curier cu ramburs. Poștă. Poștă cu ramburs. Poștă cu ramburs și recomandată. Poștă cu străinătatea. Poștă cu străinătatea cu tracking number. Liste și listuțe. E-mailuri de confirmare. Ultimele detalii cerute de la autorii SIONO. Numere de telefon. Duble verificări și un munte de pachete în creștere. Hârtie, cărți, litere, markere, bandă de lipit, cafea, foarfeci, cutii și câte-un mic accident (hârtia taie), etichete, pizza… ceva de genul acesta. (Ce-ar fi să mă angajez la poștă?)
De azi se găsesc la librăria editurii.
https://www.sionoeditura.com/shop/
Le dăm drumul cu dragoste și ceea ce vreau să vă spun este că litera, cartea, ne-a unit cu o legătură fantastic de caldă. Legătura SIONO.
Începând din iunie v-am cunoscut. Ne-am apropiat de voi. V-am făcut prezentări, ne-au venit idei pe parcurs. Am șlefuit, am așezat. Am schimbat. Am ținut cont de sugestiile voastre, de păreri care au aterizat printre cuvinte, de rugăminți venite pe e-mail.
Eu mi-am strâns la piept fetele (și băieții), pentru că le știam cuvântul de pe blog. Au scris niște texte! M-am îndrăgostit și de alte stiluri și de alte zbateri de gând, de alți autori pe care i-am descoperit acum.
În acest weekend am finalizat pachetele. De ieri au început să plece spre voi. În România, Anglia, Belgia, Canada, Franța, Germania.
Încheierea mea e scurtă:
A fost o bucurie să colaborăm și să creștem împreună această emoție ce poartă două nume și e închisă între coperte. Numele le știți, iar semnătura vă aparține.
MULTUMESC, SIONO!
Cu majuscule, si atat. Multumesc pentru toti cei care stau in spatele Siono, de la mic la mare, fiecare fiind o rotita fara de care editura nu ar functina. Nu e nevoie de nume, pentru ca se stiu care sunt, eu as putea omite fara voie pe cineva si nu vreau. Multumesc pentru ca tot ce faceti voi, chiar daca se vor gasi si cativa care sa spuna ca ce este asa mare lucru sa citesti niste texte, este mult peste ce isi poate inchipui cineva care potriveste, cu mai mult sau mai putin har, cuvinte.
Asa incat, inca o data, MULTUMESC!
LikeLiked by 1 person
Dacă ar fi fost doar cititul ar fi fost ușor de tot. Textul tău este printre puținele care au avut nevoie de puțină corectură și redactare mai deloc. Însă textul primit e materialul, cartea e haina croită, călcată, scrobită și pusă pe umeraș. Sunt multe detalii care nu se văd când cartea e gata. De exemplu cât de greu a fost să croim prezentările să fie balansate, ori să înceapă toate pe aceeași pagină. De aceea am gândit artificiul cu pozele, apoi găsite cele care să meargă cu textul și să fie cât mai luminoase să se pupe cu hârtia volumică (e de cea mai bună calitate) pe care musai am vrut să o folosim.
Dar crede-mă că bucuria și mulțumirea și entuziasmul sunt mari. Și fluidul acesta de zâmbet care circulă între noi și voi, plus cele două volume frumoase, sunt chiar o sărbătoare.
LikeLiked by 1 person
❤️
LikeLiked by 1 person
Draga mea, de la 10:30 de când am primit sms-ul tot zâmbesc singură, de nebună, prin casă 🙂 Mulțumesc tare mult pentru tot, nu doar pentru concurs! Ești una dintre persoanele care m-a încurajat și mă încurajează constant ❤
LikeLiked by 1 person
Cum să nu o fac? Ești atât de talentată! M-ai marcat cu ani în urmă cu New York-ul și de atunci mi-ai rămas la suflet.
Felicitări!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc ❤
LikeLiked by 1 person
Vă mulțumim mult, tuturor! Așteptăm cu nerăbdare coletele! Și; 1. Nu ar fi bine dacă ați deschide un cont pentru donatori, doritori, în sprijinul editurii? Ori există și eu nu cunosc? 2. Dacă v-aș ruga să ,,aruncați un ochi” pe ,,doamne…”le mele, pe blog, și să îmi comunicați o impresie generală asupra lor, fiindcă mă gândesc să le adun și să le public? Prin Siono?
LikeLiked by 1 person
Cu tot dragul. Abia aștept să ajung la tine. Senzația aceea primă de atingere a propriului text…
Nu ne-am gândit la asta. Trebuie să recunosc că suntem un grup destul de… artistic. Procedăm intuitiv și avem angajată o doamnă contabilă care ne organizează financiar. Nu știu cum se procedează cu donațiile, însă ar fi binevenite pentru unii autori care sunt pur și simplu diamante. Iar puterile noastre sunt, totuși, limitate.
Îți promit că ne uităm peste „doamne” cum avem un timp de respiro.
Felicitări pentru apariție și să ajungă la cât mai multe suflete povestea ta!
LikeLiked by 1 person
Ne ajuţi şi pe noi, cei care doar bănuim ce înseamnă munca unei edituri, să pătrundem puţin dincolo de… poveste. Pentru că iată, în spatele oricărei poveşti scrise, stă o alta la fel de plină de simţire.
Felicitări!
LikeLiked by 1 person
Da. În spatele fiecărei povești se ascund multe variabile, multă muncă, multe ușițe, mult subiectivism. Eu recunosc că am votat cu ambele mâini pentru cei pe care îi știam de pe blog. Apoi munca. E mult de lucru de la textul pe care autorul îl consideră gata de tipar și varianta care într-adevăr se duce spre redactare. Însă e o joacă frumoasă după cum spunea cineva. Și e alegerea noastră până la urmă. Iar când simți mirosul cărții și mângâi copertele, atunci e satisfacția. Probabil că la ora asta tu deja ai primit unul dintre volume. Îți doresc să-l citești și pe celălat pentru a avea un întreg. Te îmbrățișez!
LikeLiked by 1 person
Încă nu, e pe drum, abia aştept!
Te îmbrăţişez şi eu!
LikeLiked by 1 person
Ce mă bucur că am aterizat și eu pe aici, pe la tine pe blog și te-am cunoscut. Drumul l-am găsit de pe o “potecă de dor” și acum că l-am găsit, nu mă mai rătăcesc. Dac-o fi să-l pierd, mă iau după Fluturii și frunzele tale și revin 🙂
Felicitări și vouă și nouă, e minunat când cererea și oferta se întâlnesc și fac treabă bună și merci că ne împărtășești informații la cald din culise 🙂
LikeLiked by 1 person
Aștept cu dragă să-ți ții în brațe textul scris. E un sentiment frumos. În plus, debutul îl ai o singură dată și această frumoasă întâmplare tocmai a avut loc în viața ta. Felicitări!
LikeLiked by 1 person
Îți mulțumesc din suflet! Așa este, Em, iar Editura SIONO e pur și simplu perfectă pentru debutul meu 🙂
LikeLiked by 1 person
Abia aștept să vezi cărțile, să vezi cât de frumoase sunt. Și mă bucur că ai făcut primul pas cu noi.
LikeLiked by 1 person
Felicitări, cu toată prețuirea și aprecierea pentru munca depusă de minunata echipă! Mâine am drum pe la poștă și cred că voi găsi pachetul mult dorit. Și soră-mea e tare curioasă și dornică să citească.
LikeLiked by 1 person
Felicitări și ție, Petru! Mi-e dragă slova ta și aici ca și în fiecare carte amprentată de tine. Nu cred că azi a ajuns deja, poate că mâine. Dar e bine să verifici. Lectură plăcută celor două bucurii de carte și emoții pentru Ana mea pe care știu că o vei primi cu tot sufletul.
LikeLiked by 1 person
Se simte în fiecare fraza iubirea de neam si tara, autentica, puternica si pasionala, care va motiveaza activitatea literara, chiar mai mult decât cea fireasca, materiala .
Mult succes în continuare, sa va creasca SIONO mare, în tehnica de redactare, în valori si bogatii literare, profunde, originale, poate chiar…spirituale ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumiri, Iosif și bucurie să te avem alături.
LikeLike
Luna trecută mi-am adus lângă mine fetița… Ana mea. 🙂 Iar acum, bucuria se amplifică, pentru că și Ana ta e pe drum. Sunt cât se poate de pregătit emoțional și mă aștept s-o citesc pe nerăsuflate. Mulțumesc Em și pentru frumoasa ocazie de a-mi vedea un text așezat frumos pe filă de carte. Să-l numesc debut? Mulți mă încurajau să trec la nivelul următor, dar nu numai modestia mă ținea în loc. Intuiam și tu acum îmi confirmi dând puțin cortina culiselor într-o parte, câte mai urmează încă după ce ți-ai strâns poveștile în propriul calculator. Un alt gen de muncă, pentru care nu mă simțeam pregătit. Dar odată ce începi… Și vreau acum după ce ți-am mulțumit ție, să îmi exprim recunoștința și pentru ceilalți membri ai grupului tău artistic, cum l-ai numit, și pe care foarte frumos tu nu ai uitat să-i amintești, alături de care a fost posibil să scoți la capăt ceea ce ți-ai propus. Un mare bravo!
LikeLiked by 1 person
Felicitări pentru că ai fetița lângă tine! E neprețuit să ai o Ană. Nume puternic și sensibil.
Și da, felicitări pentru debutul tău! Este un moment unic și sper să-ți dea aripi această experiență. E o experiență unică să-ți vezi litera pe hârtie. Și mulțumim atât eu cât și colegii mei nu doar pentru urări, ci și pentru faptul că ne-ai dat în grijă textul tău.
LikeLike
Felicitări, Em, pentru toate realizările și implicarea de care dai dovadă! Cărțile tale sunt minunate, iar cuvintele din ele alină, leagănă, îndulcesc și dau încredere și aripi spre înalt. 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Dana! La fel sunt și textele tale. Suave și sensibile și pline de emoție. Te îmbrățișez!
LikeLiked by 1 person
Pingback: Iubirea unui cupidon turcoaz – La capatul curcubeului