Am scris Ana cu emoție, iar emoția mi-a fost înmiit înapoiată. Cu dobândă grasă.
Am scris ca în transă, complet transportată în lumea veacului trecut. Când am terminat, dezmeticindu-mă m-am întrebat dacă vocea mea va găsi urechi care s-o asculte. Sufletul îmi era înaripat, întristat că pusesem ultimul punct al manuscrisului, imună și egoistă la eventualele reacții. Ești sfâșiat când te desparți de un manuscris…
Trebuise să scriu Ana. O scrisesem. Mission accomplished! Dar curiozitatea exista. Publicasem cu doi ani înainte Pași. Iubită carte! Cu feedback ca o explozie de artificii. Cu lansări multe și mai multe noi prietenii, cu declarații de iubire față de scriitura mea. Corina Ozon îmi spusese că e mai greu să scrii a doua carte decât prima, pentru că ai creat deja așteptări. Așa era. După Pași, roman contemporan, ușor exotic, exploatând o poveste de dragoste, venea Ana cea zbuciumată și atât de ardeleancă. „Ori o să placă, ori nu”, am răspuns fratelui meu când m-a întrebat la ce lucrez. Și a fost să fie!!! Am simțit fiorul românescului zbătându-se în cititori. Am simțit cum mândria unei povești românești, greu dusă, istoric trasată, sisific construită, a curs ca mierea printr-o pâlnie în inimi. Și aici, la ceasul dimineții mărturisirilor mele feisbuciste, vă spun că a fost o mână de oameni care m-a uimit și înduioșat până la plăsele cu emoția receptării lor. Printre ei și un băiat de 17 ani, un necunoscut din București care a spus că Ana e un „rollercoaster de emoții”.
Au trecut aproape doi ani de când a ieșit la lumină Ana mea. Fb-ul conștiincios îmi amintește. Iar eu sunt recunoscătoare că prin venele mele curge sângele Anei și pentru că Dumnezeu mi-a pus în mână condeiul. Și că prin ea rămân notate niște datini și obiceiuri ce se pierdeau, o poezie a obiceiului care moare odată cu bătrânii noștri care se duc. Multe din cele povestite de Ana nu erau consemnate. Greu găsite. Și atât de românești. Mi-e drag că le-am pus bine și, la o adică, stau mărturie pentru cât de frumos e să fii român.
Timpul și Ana mea
21 Sunday Nov 2021
Posted A fi scriitor, Ana
in
Cred ca, romanul Ana, va ramâne în istoria literaturii române, asemeni romanului Iona lui Rebreanu, iar în scurta vreme – cred – va fi si Ana o ecranizare de succes, iar daca producatorul ecranuzarii va sti sa distribuie rolurile personajelor cu aceeasi dragoste si pasiune, cu aceleasi sentimente cu care autorul s-a implicat în descrierea evenimentelor, filmul ar putea fi selectat pentru Oscar.
O saptamâna minunata, binecuvântata, cu bucurii si pace învesmântata, draga EM !
LikeLiked by 2 people
Îți mulțumesc mult, Iosif! Și-ți doresc bucurie!
LikeLike
LikeLike
🙂
LikeLike
🙂 ))
LikeLike
Ai făcut o treabă minunată, sigur Ana e mândră de tine ❤️
LikeLiked by 2 people
Nu știu ea, dar eu cu siguranță sunt atât de mândră, încât i-am zugrăvit destinul pe hârtie. 🙂 :*
LikeLike
🤗❤️
LikeLike
Un roman daruit generatiilor. Destine intrate in istorie.
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc Ana – ai un nume frumos, simbolic și un condei spre literatură. Mulțumesc mult!
LikeLiked by 1 person
E filă de istorie şi e bucată de suflet. Va fi iubită şi peste ani, de alte şi alte generaţii.
LikeLiked by 2 people
Mulțumesc mult, Potecuță. Destinele cărților sunt ca și ale oamenilor. Sub semnul ușilor ce se deschid și-al trenurilor care pleacă. Te îmbrățișez!
LikeLiked by 1 person