Cu cât doare mai tare, cu atât mă ascund mai bine.
Urlu, dar nu mă aude nimeni.
Am murit, dar sunt vie – blestemul de-a trăi mort.
Nici Dumnezeu din ceruri nu mă poate ajuta, sau nu vrea, sau nu poate, sau nu e acasă, sau pur și simplu nu există.
Nimeni nu mă poate ajuta. ridica. păcăli că va mai fi vreodată vreun soi de bine.
Doliul a acoperit pădurea, orașul, strada, țara.
Inima e un bolovan și s-a mutat în stomac. Se mută necontenit înspre gât, sufocant.
Fericirea s-a rupt în paișpe, a luat cu ea liniștea și s-au autoaruncat la gunoi.
Aștept cu drag și dor să nu mai respir. Dacă viața e trecere, să treacă odată.
16 Sunday Jun 2024
Posted in Amalgam
Mi-a sărit inima când am văzut că ai postat. Știu că sunt prea puține cuvintele și că orice aș spune nu va șterge durerea, așa că îți trimit o îmbrățișare de la distanță.
LikeLiked by 1 person
daca poți vorbi despre asta , Em, suntem cu tine. chiar daca taci, Em, suntem cu tine!
Fii bine, Em, pentru noi cei care te iubim!
LikeLiked by 1 person
Nu ştiu nici ce să întreb nici ce să spun. Prefer să nu presupun. Probabil voi afla la vremea potrivită. Ştii unde mă găseşti dacă e cazul.
Ai grijă de tine!
LikeLiked by 1 person
When we’ll share the salt, we’ll be more than one soul. One soul with two bodies and more than a eternity of memories.
LikeLike
Nu stiu ce e cu tine. Asa cum nu știu nici macar ce cuvinte ar fi potrivite acum Presupun ca imi vei spune tu cand si daca vei dori. Te îmbrățișez Em, oriunde ai fi.
LikeLiked by 1 person
Te îmbrățișez cu toată iubirea, Em! Nu știu ce s-a întâmplat, nu vreau să dau drumul scenariilor din capul meu, dar sunt aici, suntem aici! E puțin, infim, dar este și asta nu pleacă nicăieri.
LikeLiked by 1 person
Em, nu se potrivesc cuvintele, nu le găsesc. Dar suntem aici. Și vom fi.
LikeLiked by 1 person
Prima frază mi-a rămas sub pleoape.
Em…? EM???
LikeLiked by 1 person
Em, ți-am scris o grămadă, și am pierdut tot încercând sa ma loghez. Nu am mai lăsat un comentariu de 6 ani, iar acum parca orice as scrie e nepotrivit. Însă vreau sa știi ca as face orice sa te pot ajuta cumva, și ca mine sunt mulți. E nedrept ce trăiești. Te iubim, Em. Mult. Dumnezeu sa te întărească, orice ar fi în inima ta!
LikeLiked by 1 person
Eu cred ca este un fragment dintr o următoare carte a ta! Si stiu ca asa și este! Asteptam fragmente din acea cartea pe care o vei scrie! Abia asteptam sa te bucurăm cu recenzii!
LikeLiked by 2 people
Emule, ai lasat un timp lung intre postarea cu mersul de urgenta la medic, si ce ne scrii azi. Multi dintre noi am incercat sa dam de tine , ingrijorati fiind. Astazi vii si ne scrii astfel, iar asta ne zapaceste mai rau. Ne stim cu tine de ani de zile si ne esti aproape, draga, parte din familia noastra de aici. Acum, ca ai ales sa ne scrii aici, ne dorim sa ne oferi mai mult decat lipsa de speranta. Te asiguram ca exista speranta, exista viitor si raspunsuri. Si prietenia noastra…
LikeLiked by 3 people
intru… citesc, nu recitesc și nu știu ce să spun… mi se amestecă gândurile, dar nu vreau să mă gândesc cum sunt ale tale…
LikeLiked by 2 people
Nu ştiu ce să înţeleg, mi-e frică să fac presupuneri…
Sper din tot sufletul că are dreptate ecaleopi, că e doar un fragment dintr-o carte…
LikeLiked by 2 people
Și eu am sperat că e doar un fragment dintr-o nouă carte.
Dar dacă nu este? Gândurile mele bune și rugăciunile mele sunt alături de tine.
LikeLiked by 3 people
Prea dureros și prea realist, dar numai tu poți să ne spui despre ce e vorba. Știi că-ți suntem mereu alături, dragă Em!
LikeLiked by 3 people
Draga noastră, nu ești singură. Suntem mulți cu sufletele alături de tine. Sperăm să găsești puterea să te ridici din nou.
LikeLiked by 3 people
Draga noastra Em, Ce mult imi lipsesc randurile tale! Dar nu cele triste legate de tine si viata ta, doar cele din povestile tale minunate. Azi ai aparut ca o scinteie aici pe blog, cind nu mai speram atit de curind. Te rog crede si spera si tu, ca tot ce gindesti se transmite universului si el va raspunde rugii tale mai devreme sau mai tirziu. Noi sintem aici cu tine, ca o familie.
Si acest Sweet and Salty, cit de bine l-ai ales. Pe cit combinatia este atit de gustaosa, pe atit prea sweet sau prea salty nu este. Sper ca aceast cosmar ‘prea salty’ prin care treci tu, desi noi nici nu avem habar ce este, sa treaca ci mai repede si sa revii pe blog cu vesti bune.
Doamne Ajuta!
LikeLiked by 3 people
Doamne, Em, draga mea, a noastra, ti-am lasat mesaje peste tot, am vazut ca ti-ai sters conturile… Dar nu m-am asteptat sa gasesc aici atat de multa durere si tristete… Fa-te bine, ai promis ca vii acasa, te asteptam, asa cum iti asteptam si cartile! Sa ne auda Dumnezeu ruga si universul dorinta de-a te revedea bine, sanatoasa, de-a citi noutati si de-a ne bucura de zambetul tau unic! Draga mea, a noastra, Em!…
LikeLiked by 3 people
Em, am văzut că ți-ai șters contul de pe Facebook, te-am căutat aici și… Of, Doamne, atâta suferință mi-a urcat inima-n gât. Pentru că nu știu ce altceva pot să fac, mă rog pentru tine. 🙏
LikeLiked by 1 person
Este bezna in valea plangerii dar SUNT luminite la o privire distanta. Ridica privirea si ia o respiratie pentru iubire care radiaza din fiecare dintre ele. Nu pentru tine dar pentru toata iubirea din ele.
LikeLiked by 1 person
Draga mea Ela, am trecut prin fata casei tale. Ma doare tare sa stiu ca suferi! Cât de mult ma doare!… A fost ciudat sa fiu atat de aproape de tine si sa stiu ca acolo, înauntrul casei, era tu si era suferinta… Nu stiu ce s-a întâmplat. Dar orice s-ar fi întâmplat, sper sa-ti gasesti alinare. Rezolvare. Macar un pic. Mereu cu fgândul la tine. Doamne-ajuta!
LikeLiked by 2 people
Mi-e greu să mă port ca și cum ai fi bine, ca și cum am aștepta să se rezolve problemele și să revii aici, ca și cum viața ar merge inainte chiar dacă, brusc, nu mai știm nimic de o colegă/prietenă de blogosferă.
Mi-e greu să tac, să nu întreb, să nu încerc să te rog să ne dai un semn. Măcar să ne spui ce putem face noi pentru tine. În speranța că poți citi aceste rânduri…
LikeLiked by 1 person
Dragă Em, vreau să știi că mi-ai lipsit mult și că îmi pare foarte rău că treci printr-un necaz atât e mare. Nu știu dacă o să vezi mesajul meu șî înțeleg că nu e timpul pentru insistențe și comunicare. Îți doresc tot binele din lume și să știi că nu te-am uitat și că mă gândesc cu drag la tine.
LikeLiked by 1 person
Dragă Sasha, îți mulțumesc pentru gând. Binele meu nu mai există. Faptul că nu m-ai uitat e alinare. Însă nu sunt decât un om de zăpadă acum. Doar zăpadă…
LikeLiked by 1 person
E așa multă durere în vorbele tale, o durere pentru care încă nu s-a inventat o unitate de măsură! E ca și cum…dar prefer să nu trag concluzii. Îmi vin în minte câteva cuvinte dintr-o scriere veche, mult mai veche decât ne putem aduce noi aduce aminte:
“The unreal (the body) has no existence; the real (the soul) has no nonexistence. Verily, the ultimate truth about both of these is realized by the seers of the truth (the realized sages).”
Baghavad Gita, chapter 2, An introduction to Yoga
LikeLike