Sunt propria mea insectă.
M-am pus la microscop și urmăresc cu atenție involuția fiecărei fibre din mine.
Apoi, spre perfecționarea experimentului, vin aici și scriu observațiile de „laborator”.
Sunt propria mea insectă, propriul meu virus, propria mea luptă.
Luptă inegală, pentru că refuz să scot sabia.
Vezi tu? Nu am fost niciodată agresivă. Nici măcar o dată.
De ce? Cred că din lene. Sau poate mi-a plăcut sintagma „cel mai deștept cedează”.
Ori învățul biblic al întoarcerii celuilalt obraz.
Nu știu… ori așa m-am născut, cu petalele de la trandafir, nu cu spinii.
Că petalele pot fi semne de carte. Spinii nu. Ei sunt periculoși.
Chiar și pentru cel care trage la țintă cu ei.
Am divagat… cuvintele sunt pentru mine tulpini de păpădii. Faci din ele lanțuri lungi și devii un Tarzan. Te dai cu ele ca și cum ar fi liane și zbori în alte părți.
Vreau zbor direct la tine!!!
Sunt propria mea insectă. Mai știi cum îți spuneam:
dacă aș fi o musculiță, să mă ascund, să te văd, să mă bucur de bucuria ta?
Uite că sunt o musculiță. Sadică, mi-am smuls aripile.
Cum ar veni sunt o fly fără să pot fly. Deci nu mai sunt fly.
Uite că pot fi și simpatică.

PS. Cu toate astea, în ciuda buzunarelor mele pline de petale de trandafir, am fost adânc pedepsită, ca și cum toate hainele mele ar fi fost țesute din spini.