Vă mulțumesc cu tot sufletul meu, așa cum e el, cioburi. Atât de frumos mi-ați scris! Am citit mesajele voastre mamei și am plâns amândouă, de data asta un plâns bun.
Nu doresc nimănui să înțeleagă prin ce trec, ce simt eu, pentru că e ultimul loc din loja de teatru a vieții.

Încă nu am răspuns la mesaje nici pe Messenger (Facebook), nici pe WhatsApp. Îmi propun, amân… și, la viteza mea nouă, de melc ardelean, poate se inventează o metodă de a scrie cu gândul. Încă nu pot… multe mesaje sunt de mai bine de doi ani… Și ce pot răspunde? Cu siguranță e același gând, îmbrăcat în alte vorbe – cum aș fi scris și eu într-o situație similară.

Dar am început să vin mai des pe aici. Și o fac pentru că știu că sunteți aici și fiecare mesaj de la voi e o gură de oxigen.
mulțumesc

PS. Floare de azi, pentru voi.