SIONO Editura la Toronto!
Joi am avut bucuria și onoarea de a participa în calitate de reprezentant al editurii SIONO la lansarea cărții Meandre, de Luisa Apostol, apărută la editura noastră la sfârșitul lunii mai. Lansarea a avut loc la Japanese Canadian Cultural Centre – frumoasă coincidență, dacă ne gândim că anul acesta, la Bookfest, unde s-a întâmplat prima întâlnire a cărții Luisei Apostol cu cititorii, invitat special a fost Japonia.
A fost o seară ca un cireș înflorit, cu mulți participanți de seamă, printre care și consulul României, Titov Gherghe.
Am fost foarte plăcut impresionată de interesul acordat cărții românești, mai ales aici, la opt mii de kilometri de țara lui Eminescu. Evenimentul interactiv și atmosfera caldă au construit o seară specială, cadru propice primului zbor al „Meandrelor”.
Recenzia „Meandre”, apărută în Observatorul de Toronto.
„Meandre”, apãrutã la sfârșitul lunii mai, anul acesta, la editura SIONO, a debutat în cadrul Salonului Internațional de Carte – Bookfest la București, în luna iunie.
Drumul cãrții e cu poveste, pentru cã am cunoscut-o pe Luisa Apostol în 2018, la o lansare proprie – un moment ca oricare altul, o întâmplare care avea sã ducã la alt șir de întâmplãri. Dar, pânã la urmã toate întâmplãrile prin care viața ne trece ca printr-o sitã nu sunt decât cheile ușilor ce ni se deschid. Nu am bãnuit atunci nici una, nici cealaltã cã meandrele vieții ne vor duce la aceste „Meandre”, pe care Luisa le-a construit cu același mecanism și cu aceeași tenacitate cu care scoica își construiește în interiorul ei perla. Cu emoții deloc liniare, cu muncã, timp și firește har.
Drumul „Meandrelor” a început în 2020, când autoarea mi-a trimis o piesã de teatru, numitã ghiduș „Supozitorul”. În primã instanțã am fost miratã, pentru cã în zilele noastre genul dramatic este mai vitregit de autorul contemporan, poate fiind mai dificil de construit. O piesã de teatru, prin comparație cu o povestire, se construiește în 3D sã zicem. Pentru cã, în afarã de momentele subiectului, acțiune, personaje, autorul trebuie sã fie atent la punerea în scenã, la mimica actorilor, la reacții, la sunete, la butaforie, sã vadã filmul scenelor, sã le balanseze într-o așezatã simetrie.
Doi ani mai târziu aveam sã primesc manuscrisul integral, manuscris format din șapte scrieri, aparținând celor trei genuri literare: epic, liric și dramatic. Deși la o primã vedere fiecare pare o construcție independentã, cele șapte texte sunt legate de fire mai mult sau mai puțin vizibile, liantul lor fiind Adia, personajul central, avatarul autoarei. Purtând un nume simbolic de origine africanã (cadou), protagonista este o femeie modernã, ancoratã în artistic și social. Lumea ei aparent liniștitã și confortabilã, curgând delicios și domestic, este de fapt un tangaj existențial presat de o realitate dezolantã, care o angajeazã într-o oscilatorie cãutare de rãspunsuri, prilejul unor incursiuni literare manifestatã intertextual de-a lungul scriiturii.
Scrierea Luisei Apostol este stratificatã pe mai multe nivele, unul dintre ele fiind compus din galeria propriilor valori artistice: literare, muzicale, plastice. Cãutãrile ei imerseazã în bucãți literare în care se regãsește, care îi argumenteazã experiențele, care sunt rãspunsuri propriilor neliniști.
Viziunea scriitoarei asupra actului creației este una spiralatã, viața e întrepãtrunsã cu lectura, e un act al cititului, e o poveste scrisã. Prin intermediul Adiei, se întâlnește în text cu propriul demiurg, cu propriul ei autor, scriitorul, cel care-i topește dilemele cu douã replici tulburãtoare:
„Pentru cã așa te-am scris…”; „Ești chiar așa cum te-am plãsmuit.”
Luisa Apostol nu se dezbracã nicio secundã de haina de cititor. Nici mãcar atunci când o îmbracã pe cea de scriitor. Rãmâne fidelã lecturilor proprii, își pãstreazã ferm aceastã calitate, textele ei fiind de multe ori pre-textele unor incursiuni literare. Cu onestitate jucãușã se semneazã „cititor” pe propria-i carte, mãrturisind recunoștințã cuvântului scris. De altfel ludicul o însoțește pe tot parcursul cãrții, un ludic fin, inteligent și spumos, ca și cum autoarea ar provoca cititorul sã o prindã cã se joacã.
Cuvintele ies din matcã, perspectiva este sinestezicã, astfel primesc corespondent în culoare, ceramicã, sticlã, muzicã, lumini și umbre.
Scriitoarea trece cu ușurințã de la un registru la altul: de la stilul shakespearean al secolului al XVI-lea, la modernitatea feministã a italiencei Elena Ferrante, la românescul cel mai pur, exprimat prin trimiteri lirice la Nichita și Sorescu.
Cartea are simetrie perfectã, de cerc: se deschide și închide cu câte un text ce cuprinde aceleași personaje și motivul central: jocul „De-a v-ați ascunselea”, echilibrat plasat, cu interpretãri metaforice și implicații profunde.
Condeiul Luisei Apostol nu se limiteazã la a înfãțișa ființe, lucruri și fapte, ci surprinde emoții și reacții pe care le percepem la nivelul subconștientului, fãrã a le cuantifica în ansamblul ființei umane. Unele dintre textele ei par, la prima vedere, ermetice, dar autoarea reușește, din câteva cuvinte, sã creeze adevãrate lumi interioare ale personajelor.
„Meandre” este mai mult decât o sumã de texte. Este echivalentul unei diorame panoramice, care prezintã personajele în cele mai diverse situații, de la cele pur sociale pânã la cele care se regãsesc în spațiul personal, atât fizic cât și mental, fiind, în același timp, și un cumul de metafore sensibile, o împletire incredibilã de lirism și umor.
(Em Sava)
.
După o listă frumos organizată în care Em și-a consumat din timpul ei ca să-mi facă câteva observații utile, ar fi trist ca tocmai în recenzia ei să greșesc. Culmea este că nu am avut emoția asta când am scris despre “Ana”, dar acum știind din Orizuru că a fost profesoară de Limba Română, stau cu teamă 
Sweet & Salty 