• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Category Archives: Bucăți de gând

True friendship

23 Wednesday Nov 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând

≈ 48 Comments

friendship-56v1Om drag… nu l-ai văzut de ani… s-a transformat. Dar transformarea lui (de fapt e o ea) rimează cu a ta. Nu ați avut vreme de prea multe telefoane… Cele regulamentare: Crăciun, Paști, zile de naștere, poate încă unul, sau două… V-ați aruncat din când în când gânduri de bine, de drag, poate de îngrijorare, peste gard. A trecut ceva timp, deși dacă ai suna-o la două noaptea că ai nevoie de o pioneză, s-ar trezi să ți-o aducă, fără să întrebe de ce. La fel ai face și tu. E chimia aceea elaborată, de suflete care se cunosc și recunosc, împrăștiate pe pământ rătăcitor…
Vă reîntâlniți și descoperiți că, deși ați evoluat, sunteți exact pe aceeași linie paralelă, ca întotdeauna. Linie pe care ați urmat-o mereu, chiar înainte de a vă cunoaște. Dacă întindeți mâna vă regăsiți, cum a fost mereu…
Om drag, prietenă bună, inimă uriașă, femeie frumoasă… om credincios.
Îți mulțumesc! Chiar îți mulțumesc că exiști. Că exiști așa. Că alegi întotdeauna ușa cea dreaptă, în ciuda faptului că uneori e fantastic de greu de urnit.

Culoarea copac

05 Saturday Nov 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând, Geografie subiectivă...

≈ 85 Comments

16

Așa trebuie să arate fericirea: ca un copac înflorit în noiembrie.
În fiecare an pierde poveste după poveste. Își ia adio de la frunze și se înclină umil în marginea sorții. Își scoate pălăria cu demnitate, fără frici de iarnă. Viața îl ninge nedrept și des. Prea des. Însă-n înțelepciunea lui rămâne încleștat în rădăcini și crește frunze. Mereu. Altele și altele… și  moare câte un pic de fiecare dată când ele, ușuraticele, frumoasele se duc în lume. Îl doare fiecare frunză care se desprinde din carnea-i aspră, dar el rămâne. Nici vânt, nici ploi, nici arșiță nu îl descurajează. Înalță-n rugă crengile spre cer, mustind speranță. Așa-l găsește fiecare noiembrie, într-o imaginară primăvară.

Fericirea e cu siguranță o propoziție cu subiect și predicat, un copac înflorit de noiembrie ce-și oferă generos frunzele…
Să fim copaci!

30

29

27

28

26

25

24

23

21

19

17

15

1

4

2

5

14

11

Povești…

25 Tuesday Oct 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând

≈ 23 Comments

fairy-tale-book-sculpture

Uneori vin la mine poveștile și-mi povestesc. Vin pe jos, deși ar putea lua un mijloc de transport în comun. Uneori sunt obosite și triste, iar eu, săritoare cum sunt, le șterg lacrima. Alteori nu-mi pot povesti din cauza râsului ce le sufocă vorbele și atunci mă străduiesc să am răbdare (deși sunt deficitară cu majuscule la verbul „a aștepta”). Când în sfârșit devin coerente, le ascult.
Uneori vin supărate pe diverși icși și igreci, care le-au nedreptățit și atunci le strâng la piept și le spun că nici măcar ciocolata nu place tuturor. Cum ar putea ele, niște biete povești din minte de condei, să mulțumească tot poporul? Însă mulți, foarte mulți oameni le iubesc. Așa insignifiante cum sunt ele. Așa poezioase, cum se trezesc uneori. Sau triste. Sau erotice. Sau fără sare și piper. Firești ca viața, cu de toate: cu râs și plâns, cu voluptate și cumințenie, cu credință și păcat.
Și pentru fiecare ics sau igrec care se zgârie la „ț”-ul meu, vin 56.89 oameni care dau fără virgulă… dragoste.
Și așa îmi vin poveștile acasă uneori, ca niște copii care au fost la colindat de sărbători și se întorc seara cu traista plină. Poartă cuvinte pline, îmbibate ca niște torturi de ciocolată extra-însiropate.
Mulțumesc!

Noi…

24 Monday Oct 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând

≈ 50 Comments

umbrella

Noi, oamenii: aceste alcătuiri minunate și critice…
Se spune că cine nu e în stare să gândească, judecă. Pune etichete. Se grăbește să-l așeze pe cel din fața lui într-un pat procustian, unde îi ajustează visele, credințele, așteptările. Îi atârnă cătușe la glezne, îi ancorează dorința aripilor de înalt…
Noi, oamenii: aceste alcătuiri minunate și critice…
În fiecare dimineață mușcăm, abia treziți din somn, câte o zi întreagă pe care o traversăm cât vedem cu ochii, până apune lumina. O mobilăm cu gânduri și planuri, cu bucurii și revolte, cu iubiri și păreri…
Noi, oamenii: aceste alcătuiri minunate și critice… fiecare buricul pământului personal… noi, oamenii…

Cuvinte.

18 Tuesday Oct 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând

≈ 14 Comments

Don-t-Worry-Be-Happy-katerinalover-30154778-431-260[1]

Uneori (sunt convinsă că și vouă vi se întâmplă) vin cuvintele singure la mine. Nu le caut. Vin de-a dura și se lipesc răspuns întrebărilor mele. E ca și cum s-ar naște răspunsul și abia apoi întrebarea. Oul și apoi… găina.
Eu o consider acest lucru drept minunea mea personală.

Un pic de sâmbătă

15 Saturday Oct 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând

≈ 64 Comments

autumn-beautiful-british-columbia-canada-canadian-autumn-canadian-fall-Favim.com-54726[1]

Azi am pus de-un pic de sâmbătă. Una coaptă, spumos revărsată peste obrajii și umerii încă dezveliți de sărutul verii. Eu – ciocolată cu lapte.

Am pus de-un pic de sâmbătă, îmbibată bine cu octombrie, foșnind elegant, colorat prin pădure…

Am pus de-un pic de sâmbătă mustind de dor. Că toamna mi-e sinonimă cu dorul, de pe vremea când acumulam sfârșituri de veri și lăsam casa bunicilor, ca să merg la școală: elevă, studentă și apoi profesoară. Am crescut așa, cu vara în buzunar, ca și cum ar fi fost bunul meu personal. Iar când aici, în Canada am început să lucrez și vara, mă trezeam prost dispusă și îmbufnată, ca și cum mi s-ar fi făcut o mare nedreptate: Unde mă duc? Doar e vară!

Mi-e toamnă și îmi vine în minte „casa-dinainte” a bunicii. Vreau doar cinci minute acolo, cât să-mi umplu plămânii cu parfumul sfânt de arome amestecate: mobilă veche și covoare țesute, aerisite bine în grădina cu pruni, mirosul de pâine coaptă al bunicii și gutuia. Veșnica și galben-pufoasa gutuie, tronând împărătește, din toamnă până înspre primăvară pe dulapul trainic din lemn de nuc.
Mușcam cu poftă din carnea tare a fructului, râzând obraznic, cu gura până la urechi, când cei mari îmi spuneau c-o să-mi rup dinții. Nu i-am rupt și în continuare mușc cu aceeași poftă din gutui acre cu gust de copilărie, cu gust de acasă…

Întrebare

08 Thursday Sep 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând

≈ 48 Comments

Worry_dolls[1]

Nu înțeleg ce anume îi face speciali pe oamenii speciali din viața noastră. În principiu ei sunt la fel. Au mâini și picioare, glume sau filosofii de moment și ochi ce uneori scânteiază. Toți, în linii mari, sau mici, se conduc după constituția bunului simț, toți visează fericirea și mușcă furat câte o iubire mai mult sau mai puțin interzisă. Sunt iubiți și urâți, bârfiți, sau ignorați.
Toți oamenii se nasc, mănâncă, dorm și mor. Fiecăruia îi răsar visuri pe pernă dimineața. Toți privesc prin același tunel luminița pâlpâindă a speranței, care apune ultima. Labirinturile lor sunt la fel de întortocheat-încâlcite și toți le înjură cam pe la cinci după-masa. Când simt că nu mai au putere să-și care crucea.

În concluzie oamenii, posesori de mâini și picioare, de buze înzestrate cu vorbe, de ochi adaptați lacrimei, sunt copii la indigo.
Altruiști, egoiști, îndrăgostiți, disperați, fericiți, ori adânc deznădăjduiți.

Și atunci: ce anume îi face speciali pe oamenii speciali din viața noastră?

Pe mal. Încă…

03 Saturday Sep 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând

≈ 37 Comments

+21

Hai să fugim în lume… de lume… până ne pierdem frunză cu funză…
E toamnă. Vezi?
A răsărit septembrie și ți-a grizonat ușor tâmplele… s-au copt merele… Sunt dulci strugurii…
Hai să fugim în lume… de lume. Să ne desfrunzim în copaci… dimineața.
Să ne întortochem unul pe altul, unul în altul, unul de altul… seara.
Iar oameni să fim puțin, doar cinci minute pe zi, cât să ne bem cafeaua.
Să ne înălțăm ramurile spre nori, cât de mult putem, și să râdem cât să ne fim soare…
Hai să fugim! Alege o barcă!

Metamorfoze

01 Thursday Sep 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând

≈ 28 Comments

11…și am pedalat amândoi mult… Atât de mult, că drumul s-a terminat sub roți și dizolvat apă. Am coborât de pe biciclete și brusc ne-au crescut aripi…. E drept, erau și câțiva nori pe cer, așa că nu aveam nici o scuză…

… că…

30 Tuesday Aug 2016

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând

≈ 27 Comments

me-time[1]

Noi: stăpânii absoluți ai clipei. Și ai amintirilor de prin buzunare…
MÂINE, cu ale lui planuri, timid se-ascunde sub semnul lui POATE. La umbră.
Incert. Rușinat. Dependent de un DACĂ. De un PROBABIL.
AZI și ACUM mi se zbat în palmă… palpabile, pufoase.

Le modelez cum vor mușchii mei și… ai tăi, dacă ai norocul să încapi în ecuație. Dacă…        Le modelez după regula MEA, fără gând de ce va zice lumea MÂINE, fără morală, ori convenție socială… Fără lege… fără…
AZI și ACUM mi se zbat în palmă…

Le modelez cu un pic de lacrimă, cu râs și dorință. Muzical și colorat. AZI și ACUM trăiesc după legea mea…  Încerc…

Ieri, rest de gânduri…
Mâine, balast de imaginație. Larvă în devenirea lui ACUM.
Așa cresc mari visurile în fluturi.

Jocul are patru pioni: AICI, ACUM, EU și TU.
Nu trișa!!!

MÂINE… nisip în clepsidră, la pachet cu povestea: „a fost odată ca niciodată…” și de va mai fi….  poveste se va povesti…. și-am încălecat…. ș-am spus… așa….

Gânduri învârtite pe sub mână. La negru…

← Older posts
Newer posts →

Categories

  • A fi scriitor (104)
  • Amalgam (217)
  • Ana (52)
  • Întâmplate sau nu… (55)
  • Bucăți de gând (135)
  • Catchy (15)
  • Concurs (19)
  • De prin viață… (22)
  • Din bucătăria mea (21)
  • File de jurnal (190)
  • Fluturi și alte frunze… (46)
  • Geografie subiectivă… (106)
  • Imagini… (44)
  • Lume color (13)
  • Observatorul (9)
  • pași (34)
  • Promisiuni (9)
  • Recenzii (4)
  • Recenzii și impresii (5)
  • Sava-rine (22)
  • Travel (40)
  • UZP (3)

Arhive

Recent Posts

  • Povești cu divagații
  • 9 FEBRUARIE
  • și încă azi
  • studiu
  • 19

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,259 other subscribers

Authors

  • sweet & salty's avatar

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Sweet & Salty
    • Join 1,259 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Sweet & Salty
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...